VIP -uri – in Postul Mare: Slava oamenilor buni sta in constiinta lor, nu in gura oamenilor

“Lauda omului bun e mărturia conştiinţei sale. De vei avea conştiinţa curată, întotdeauna vei avea parte de bucurie. O conştiinţă curată poate purta sarcini cât de grele, şi mulţumirea şi-o poate păstra, bucuroasă, până şi în mijlocul amărăciunilor. O conştiinţă încărcată e, însă, pururi temătoare şi frământată. Dacă inima ta nu cunoaşte pricină de mustrare, te vei putea bucura în tihnă şi pace de odihnă. Nu te bucura decât de faptele bune pe care le-ai putut săvârşi. Cei ce săvârşesc răul nu gustă niciodată adevărata bucurie şi nici de pacea lăuntrică nu au parte, căci astfel zice Domnul: Nu-i pace pentru cei nelegiuiţi (Is 57, 21). Şi chiar dacă unii ca aceştia ar zice: “suntem pe pace, nici un rău nu ne poate atinge; cine ar îndrăzni să ne aducă vreo vătămare?” – nu da crezare spuselor lor: mânia lui Dumnezeu va izbucni cum nici nu gândesc, faptele lor se vor face una cu pământul, iar toate cugetările lor vor fi spulberate.

Scurtă este lauda dată şi primită de la oameni. Slava lumii acesteia este mereu însoţită, până la urmă, de amărăciune. Slava oamenilor buni stă în conştiinţa lor, nu în gura oamenilor. Cel ce doreşte mărirea veşnică şi adevărată, se sinchiseşte prea puţin de slava lumii acesteia trecătoare. Iar cel ce umblă după mărirea celor trecătoare şi nu ştie să dispreţuiască deşertăciunea, mai greu se va lăsa convins să se apropie cu dragoste de cele cereşti. Mari sunt liniştea şi pacea domnind în sufletul celui căruia nu-i pasă nici de laude, nici de ocări.

Fiecare este ceea ce este; oricâte vorbe s-ar vântura despre tine, ele nu te vor face nici mai răsărit, nici mai puţin răsărit decât eşti de fapt în ochii lui Dumnezeu. Dacă gândul îţi stă la ceea ce eşti cu adevărat înaintea sufletului tău, nu are cum să-ţi pese de ceea ce zic oamenii despre tine. Omul vede în faţă, Dumnezeu vede în inimă (1 Reg 16, 7). Oamenii urmăresc cu ochiul fapta ce se vede, Dumnezeu, dimpotrivă, cumpăneşte gândul care nu se vede. A face binele, neabătut, şi a nu pune prea mare preţ pe sine, acestea sunt semnele unui suflet cu adevărat smerit.

Extras din Sfantul Ioan de Kronstadt