Afișare
Slujbe în direct
Calculator
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 13.05.2021

Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont

 

 

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Terapont– icoană –

În ziua de 14 mai, se face pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Terapont.

 

Acest Sfânt Sfinţit Mucenic Terapont, de unde a fost şi de unde se trăgea, şi din care părinţi s-a născut, sau în ce vreme a trăit, sau împotriva cui a ostăşit şi a biruit şi cum a luat cununa muceniciei, nu se poate spune, deoarece pomenirile despre el s-au pierdut cu vremea.

 

Iar că a ales viaţa monahicească, îl arată icoanele lui, care-l înfăţişează în acest fel de chip şi schimă; că a fost Episcop al Insulei Ciprului.

 

Că a fost adus lui Hristos, prin sânge, şi că a săvârşit lupta nevoinţei, aceasta am luat-o dintr-o povestire veche, după tradiţie, fără a fi fost scrisă. Şi, aşa cum a fost învăţată de cei mai înainte, o credem.

 

Cinstitele lui moaşte au fost duse la Constantinopol, căci agarenii, sfătuindu-se să năvălească asupra Insulei Ciprului, însuşi Sfântul Terapont, prin descoperire, a poruncit să fie mutat. Şi acum, acolo unde se află, Sfântul Terapont săvârşeşte pururea minuni, celor ce aleargă la el cu credinţă.