Botez si Cununie in parohie, nu in manastiri, fiindca… “popa calugar nunta, nu cununa, adica nu blagosloveste” si nu dantuieste “Isaie…”

CALUGARIE iN MANASTIRE ?I CUNUNIE iN PAROHIE: Comunicat de presa privind oficierea Tainei Sfantului Botez si a Tainei Cununiei in manastiri

Arhiepiscopia Bucurestilor ne informeaza ca: Oficierea Tainei Sfantului Botez si a Tainei Cununiei in manastiri trebuie tratata sub aspect pastoral-sacramental si nu financiar, cum se intampla uneori, din cauza duhului de secularizare, care patrunde si in comunitatile monahale.

Taina cununiei creeaza o legatura aparte intre familia care se intemeiaza si comunitatea din care provine si in mijlocul careia se formeaza, cu semnificative implicatii duhovnicesti-sacramentale. in acest sens, dupa cum tunderea in monahism sau calugaria inseamna intrarea unei persoane in comunitatea monahala, aceasta savarsindu-se doar in manastire, nu in parohie, tot asa cununia inseamna intrarea noului cuplu (barbat si femeie) in viata unei comunitati euharistice parohiale, care este mediul normal de crestere spirituala si de participare duminicala la viata bisericeasca a parohiei.

in mod asemanator, Sfantul Botez se savarseste in parohia in care s-a nascut copilul, acesta adaugandu-se copiilor din parohie, unde creste fizic si duhovniceste pana ajunge la maturitate. De aceea, parohia, nu manastirea, elibereaza certificate de botez si de cununie celor care primesc aceste Sfinte Taine. Un copil nou botezat creste in parohie, nu in manastire. De asemenea, un cuplu traieste in parohie, nu in manastire.

Pogoraminte multe de la aceasta regula s-au facut mai ales in perioada comunismului, cand unele persoane care detineau functii importante in societate se cununau pe ascuns in manastiri, pentru a nu fi sanctionate pe linie de partid (Partidul Comunist Roman). in perioada respectiva, din lipsa de personal, la unele parohii au fost desemnati ca preoti parohi chiar unii dintre ieromonahi. Acestia puteau savarsi, cu binecuvantarea Chiriarhului locului, toate Sfintele Taine intr-o biserica parohiala.

insa astazi, in libertate, trebuie sa se revina la practica normala, traditionala, de a se savarsi Tainele Sfantului Botez si a Sfintei Cununii in parohie (biserici de mir), nu in manastiri, de catre preotii de parohie, iar nu de catre calugari.

Experienta din ultimii 10 ani arata ca multe slujbe de cununii si botezuri savarsite in manastiri au adus mai multe pagube duhovnicesti decat castig material acestor comunitati monahale (unii monahi parasind manastirea si casatorindu-se, iar comunitatea monahala a inceput sa-si piarda specificul ei).

Potrivit canoanelor 3 si 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumesti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai tarziu li s-a interzis sa fie tutori, nasi de botez sau cununie, precum si sa savarseasca Sfanta Taina a Cununiei.

Atat Regulile calugaresti ale Sf. Teodor Studitul, cat si vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii sa oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castitatii si care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cantarii „Isaie, dantuieste …”, nici la ospatul sau petrecerea care urmeaza dupa nunta.

Acest aspect a fost reglementat si la romanii ortodocsi in Pravila Mare (indreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2 arata ca “ieromonahul, adica popa calugar, nunta nu cununa, adica nu blagosloveste, ca si aceaia iaste fara da leage si far’de cale si nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezaestii parinti cu lipsa de preotia lui”.

Avand in vedere aceste motivatii canonice si pastorale, Sinaxa staretilor si a staretelor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, in anul 2007, a hotarat sa se revina la randuiala corecta traditionala din punct de vedere teologic si pastoral, anume sa se pastreze distinctia dintre manastire si parohie, fiecare avand rolul si misiunea sa proprie in viata Bisericii. Exceptiile sau pogoramintele de la aceasta regula, daca sunt bine motivate, pot fi aprobate de Chiriarhul locului, dar nu pot deveni o practica obisnuita.

Aceste doua comunitati eclesiale, manastirea si parohia, trebuie privite din punct de vedere duhovnicesc si nu financiar, iar responsabilitatea duhovniceasca a preotului de parohie si a nasilor fata de copiii botezati si tinerii casatoriti trebuie sa fie una permanenta, nu transferata preotilor monahi din manastiri.

Centrul de Presa al Patriarhiei Romane

©redactare KSLCatalin – publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 15/2010