Treizeci de ani de la Revoluţie…
Treizeci de ani de la Revoluţie…
La sfârşitul acestui an – 2019, vom
comemora, rotund, treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989!…
Altfel spus, ne aflăm, deja, la 30
de ani după jertfa sângeroasă a tinerilor noştrii români!…
Da, treizeci de ani, mult, puţin,
Dumnezeu ştie, de când unii au murit pentru ca alţii să (re)învieze, căci ei au
murit ca noi să fim liberi, pentru că ei chiar au crezut „că vom muri şi vom fi
liberi!…”
Va să zică, am intrat, iată, in anul
al treizecelea de la Revoluţia noastră din decembrie 89!…
Da, am parcurs toţi aceşti ani, cu
bune şi cu rele, cu frumoase şi cu grele!…
Altfel spus, 22 Decembrie 1989
a însemnat sfârșitul regimului comunist în România. S-au scurs 30 de ani de
atunci, răstimp în care s-a pus în permanență în discuție dacă „A fost sau nu a
fost” cu adevărat o revoluție în Decembrie 1989. Răspunsul este unul simplu și
singurul: Da, în decembrie 1989 a avut loc Revoluția care a schimbat sistemul
social impus cu peste cinci decenii în urmă de trupele sovietice.
La 22 Decembrie 1989 s-a scos pumnul
ori căluşul din gura populației îndelung persecutate, s-a pus capăt unor
experimente sociale care au marcat întreaga Românie, cum ar fi, de pildă:
instaurarea regimului totalitar şi a politicii dictatoriale a cuplului
prezidenţial, ceauşist, cenzura ideologică, marxistă şi ateistă, raționalizarea
alimentară și cea energetică.
Tot acum a încetat procesul de
industrializare și a economiei centralizate și planificate. S-a încheiat
procesul de sistematizare a satelor şi multe altele!…
A fost oprit proiectul de
sistematizare al centrului Bucureștiului, proces care a produs o ireversibilă
modificare a aspectului orașului, cât și pierderea pentru totdeauna a unor
monumente istorice, cum ar fi, bunăoară, Ansambul Monahal – Mănăstirea
Văcăreşti și a unui model de locuire urban.
Cu alte cuvinte, 22 Decembrie 1989 a
însemnat revenirea României la sistemul social de tip capitalist, al încercării
unei normalități politice, a restabilirii dreptului de proprietate, a creării
structurilor politice și economice menite să asigure libertatea și prosperitatea
populației, atât cât s-a putut ori s-a reuşit!…
Schimbarea de sistem intervenită în
Europa Central – Orientală și de Sud – Est a fost respinsă de către Nicolae
Ceaușescu, motiv pentru care Revoluția decembristă a debutat cu o replică
violentă a autorităților, soldată cu arestări, morți și răniți!…
În altă ordine de idei, astăzi, la
30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, încercăm o aducere aminte a
acelor evenimente și motivele care au dus la acestea cât și o examinare a
parcursului societății românești postedecembriste.
Căci, uneori sau, chiar deseori, rătăciţi
în tihna şi pacea libertăţii, privim la cei morţi în Decembrie 1989 fără a mai
avea putere să înţelegem jertfa lor. Libertatea şi bunăstarea au ofilit în noi
floarea curajului de acum 30 de ani.
Devenind, în acest fel, nişte sărmane
marionete, am ajuns, practic, personajele unui teatru al absurdului, care
constituie falsa democraţie post – decembristă.
Adică, deşi ne credem vii, noi
suntem, de fapt, morţi!…
Ei, morţii din Decembrie 1989 sunt,
în fond, cei vii, cei mântuiţi!…
Drept urmare, în aceste clipe sau momente,
eu unul nu pot să fac altceva decât să le aduc: deosebită cinste, aleasă
gratitudine, adâncă recunoştinţă şi profundă preţuire lor, tuturor!…
În ce ne priveşte pe noi, cum
remarcam şi în rândurile anterioare, Dumnezeu cu mila ori, mila lui Dumnezeu în
toate, suntem, cel puţin, tot cam aceeaşi: la fel de epigoni şi de impostori,
la fel de lacomi şi de hrăpăreţi, mai correct spus, la fel de ahtiaţi, dacă nu
chiar mai abitir, după câştig rapid şi îmbogăţire nechibzuită, la fel de mândri
şi de orgolioşi, de egoişti şi de trufaşi, de ţăfnoşi şi de preţioşi, precum şi
tare ipocriţi sau făţarnici!…
Prin urmare, nimic nou sub soare,
doar, “alte măşti, aceeaşi piesă!…”
Mie, unul, îmi pare, deci, foarte
rău, că progresele reale, concrete, veritabile, adevărate şi profunde, merg
foarte încet, evoluăm tare lent, în ritmul melcului, din toate punctele de
vedere!…
De aceea, astfel stând lucrurile,
eu, personal, îi rog pe ei, pe eroii, martirii şi mucenicii noştrii, să ne
ierte, fiindcă nu ştiu în ce măsură am fost ori suntem vrednici de (toată)
această jertfa a lor, altfel bine primită de Dumnezeu – Preabunul şi
Preamilostivul!…
De asemenea, reflectând şi meditând,
acum, în acest an comemorativ, la tot ce am dobândit în urma acestei
mişcări/revolte populare, vom constata că am obţinut libertatea de care nu ştim
a ne bucura îndeajuns, şansa, oportunitatea şi bogăţia de care nu ne putem
folosi în mod suficient şi, eficient, deschiderea şi receptivitatea de care nu
ştim să profităm într-un fel anume, complet şi concret, şi, tot aşa, mai
departe!…
Cu alte cuvinte, datorită micimii
noastre sufleteşti ne rezumăm la fapte, lucruri şi proiecte mici, sau la
planuri, fie doar pe hârtie, fie începute totuşi, dar, niciodată terminate sau
finalizate!…
Aşadar, dincolo de toate acestea,
este nevoie de o schimbare, adâncă şi (de) modificare, profundă şi radicală,
care să plece, să pornească de la fiecare dintre noi, altminteri, jertfa
compatrioţilor noştrii din decembrie 89, va rămâne una fără scopul/obiectivul
urmărit şi finalitatea dorită de către noi toţi, inclusive, sau, îndeosebi, de
către ei, fără atingerea idealului la care (să) aspirăm într-un suflet comun,
acela al întrării şi (con)vieţuirii, cu adevărat, într-o lume, realmente şi
totalmente nouă!…
Însă, pentru a nu aluneca ori cădea
în pesimism accentuat sau patetism derizoriu, tind să cred că am învăţat totuşi
câte ceva din toate aceste vremuri, momente şi evenimente perindate şi parcurse
în toţi aceşti treizeci de ani, cel puţin unii dintre fiii acestui neam şi
popor!…
Totodată, vreau să cred că, dincolo
de toate cele enunţate sau invocate mai sus, am ajuns şi la o maturitate nu
doar la o saţietate, că am dobândit/obţinut şi, chiar, cultivat câteva repere,
principii, valori şi virtuţi, cum ar fi: al selecţiei, competiţiei, eficienţei
şi exigenţei, corectitudinii, onoarei, onestităţii, fermităţii şi
demnităţii!…
Măcar, aşa, câte puţin din
fiecare!…
Şi, cu toate acestea, mai este,
încă, mult loc pentru mult bine, în ţara această!…
De aceea, Dumnezeu – Multrăbdotorul
şi Multîngăduitorul, să ne stea, să ne fie alături, pentru a ne bucura, cu
toţi, împreună şi dimpreună!…
Iar pentru ei, pentru eroii noştrii,
să ne rugăm, permanent, neîntrerupt şi neîncetat, ca Dunnezeu
să-i ierte şi să-i odihnească, cu Drepţii şi cu Sfinţii Săi!…
Veşnică să le fie amintirea,
recunoştinţa, preţuirea şi pomenirea! Amin!…
Stelian Gombos
