Treizeci de ani de la Revoluţie…

Treizeci de ani de la Revoluţie…

La sfârşitul acestui an – 2019, vom

comemora, rotund, treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989!…

Altfel spus, ne aflăm, deja, la 30

de ani după jertfa sângeroasă a tinerilor noştrii români!…

Da, treizeci de ani, mult, puţin,

Dumnezeu ştie, de când unii au murit pentru ca alţii să (re)învieze, căci ei au

murit ca noi să fim liberi, pentru că ei chiar au crezut „că vom muri şi vom fi

liberi!…”

Va să zică, am intrat, iată, in anul

al treizecelea de la Revoluţia noastră din decembrie 89!…

Da, am parcurs toţi aceşti ani, cu

bune şi cu rele, cu frumoase şi cu grele!…

Altfel spus, 22 Decembrie 1989

a însemnat sfârșitul regimului comunist în România. S-au scurs 30 de ani de

atunci, răstimp în care s-a pus în permanență în discuție dacă „A fost sau nu a

fost” cu adevărat o revoluție în Decembrie 1989. Răspunsul este unul simplu și

singurul: Da, în decembrie 1989 a avut loc Revoluția care a schimbat sistemul

social impus cu peste cinci decenii în urmă de trupele sovietice.

La 22 Decembrie 1989 s-a scos pumnul

ori căluşul din gura populației îndelung persecutate, s-a pus capăt unor

experimente sociale care au marcat întreaga Românie, cum ar fi, de pildă:

instaurarea regimului totalitar şi a politicii dictatoriale a cuplului

prezidenţial, ceauşist, cenzura ideologică, marxistă şi ateistă, raționalizarea

alimentară și cea energetică.

Tot acum a încetat procesul de

industrializare și a economiei centralizate și planificate. S-a încheiat

procesul de sistematizare a satelor şi multe altele!…

A fost oprit proiectul de

sistematizare al centrului Bucureștiului, proces care a produs o ireversibilă

modificare a aspectului orașului, cât și pierderea pentru totdeauna a unor

monumente istorice, cum ar fi, bunăoară, Ansambul Monahal – Mănăstirea

Văcăreşti și a unui model de locuire urban.

Cu alte cuvinte, 22 Decembrie 1989 a

însemnat revenirea României la sistemul social de tip capitalist, al încercării

unei normalități politice, a restabilirii dreptului de proprietate, a creării

structurilor politice și economice menite să asigure libertatea și prosperitatea

populației, atât cât s-a putut ori s-a reuşit!…

Schimbarea de sistem intervenită în

Europa Central – Orientală și de Sud – Est a fost respinsă de către Nicolae

Ceaușescu, motiv pentru care Revoluția decembristă a debutat cu o replică

violentă a autorităților, soldată cu arestări, morți și răniți!…

În altă ordine de idei, astăzi, la

30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, încercăm o aducere aminte a

acelor evenimente și motivele care au dus la acestea cât și o examinare a

parcursului societății românești postedecembriste.

Căci, uneori sau, chiar deseori, rătăciţi

în tihna şi pacea libertăţii, privim la cei morţi în Decembrie 1989 fără a mai

avea putere să înţelegem jertfa lor. Libertatea şi bunăstarea au ofilit în noi

floarea curajului de acum 30 de ani.

Devenind, în acest fel, nişte sărmane

marionete, am ajuns, practic, personajele unui teatru al absurdului, care

constituie falsa democraţie post – decembristă.

Adică, deşi ne credem vii, noi

suntem, de fapt, morţi!…

Ei, morţii din Decembrie 1989 sunt,

în fond, cei vii, cei mântuiţi!…

Drept urmare, în aceste clipe sau momente,

eu unul nu pot să fac altceva decât să le aduc: deosebită cinste, aleasă

gratitudine, adâncă recunoştinţă şi profundă preţuire lor, tuturor!…

În ce ne priveşte pe noi, cum

remarcam şi în rândurile anterioare, Dumnezeu cu mila ori, mila lui Dumnezeu în

toate, suntem, cel puţin, tot cam aceeaşi: la fel de epigoni şi de impostori,

la fel de lacomi şi de hrăpăreţi, mai correct spus, la fel de ahtiaţi, dacă nu

chiar mai abitir, după câştig rapid şi îmbogăţire nechibzuită, la fel de mândri

şi de orgolioşi, de egoişti şi de trufaşi, de ţăfnoşi şi de preţioşi, precum şi

tare ipocriţi sau făţarnici!…

Prin urmare, nimic nou sub soare,

doar, “alte măşti, aceeaşi piesă!…”

Mie, unul, îmi pare, deci, foarte

rău, că progresele reale, concrete, veritabile, adevărate şi profunde, merg

foarte încet, evoluăm tare lent, în ritmul melcului, din toate punctele de

vedere!…

De aceea, astfel stând lucrurile,

eu, personal, îi rog pe ei, pe eroii, martirii şi mucenicii noştrii, să ne

ierte, fiindcă nu ştiu în ce măsură am fost ori suntem vrednici de (toată)

această jertfa a lor, altfel bine primită de Dumnezeu – Preabunul şi

Preamilostivul!…

De asemenea, reflectând şi meditând,

acum, în acest an comemorativ, la tot ce am dobândit în urma acestei

mişcări/revolte populare, vom constata că am obţinut libertatea de care nu ştim

a ne bucura îndeajuns, şansa, oportunitatea şi bogăţia de care nu ne putem

folosi în mod suficient şi, eficient, deschiderea şi receptivitatea de care nu

ştim să profităm într-un fel anume, complet şi concret, şi, tot aşa, mai

departe!…

Cu alte cuvinte, datorită micimii

noastre sufleteşti ne rezumăm la fapte, lucruri şi proiecte mici, sau la

planuri, fie doar pe hârtie, fie începute totuşi, dar, niciodată terminate sau

finalizate!…

Aşadar, dincolo de toate acestea,

este nevoie de o schimbare, adâncă şi (de) modificare, profundă şi radicală,

care să plece, să pornească de la fiecare dintre noi, altminteri, jertfa

compatrioţilor noştrii din decembrie 89, va rămâne una fără scopul/obiectivul

urmărit şi finalitatea dorită de către noi toţi, inclusive, sau, îndeosebi, de

către ei, fără atingerea idealului la care (să) aspirăm într-un suflet comun,

acela al întrării şi (con)vieţuirii, cu adevărat, într-o lume, realmente şi

totalmente nouă!…

Însă, pentru a nu aluneca ori cădea

în pesimism accentuat sau patetism derizoriu, tind să cred că am învăţat totuşi

câte ceva din toate aceste vremuri, momente şi evenimente perindate şi parcurse

în toţi aceşti treizeci de ani, cel puţin unii dintre fiii acestui neam şi

popor!…

Totodată, vreau să cred că, dincolo

de toate cele enunţate sau invocate mai sus, am ajuns şi la o maturitate nu

doar la o saţietate, că am dobândit/obţinut şi, chiar, cultivat câteva repere,

principii, valori şi virtuţi, cum ar fi: al selecţiei, competiţiei, eficienţei

şi exigenţei, corectitudinii, onoarei, onestităţii, fermităţii şi

demnităţii!…

Măcar, aşa, câte puţin din

fiecare!…

Şi, cu toate acestea, mai este,

încă, mult loc pentru mult bine, în ţara această!…

De aceea, Dumnezeu – Multrăbdotorul

şi Multîngăduitorul, să ne stea, să ne fie alături, pentru a ne bucura, cu

toţi, împreună şi dimpreună!…

Iar pentru ei, pentru eroii noştrii,

să ne rugăm, permanent, neîntrerupt şi neîncetat, ca Dunnezeu

să-i ierte şi să-i odihnească, cu Drepţii şi cu Sfinţii Săi!…

Veşnică să le fie amintirea,

recunoştinţa, preţuirea şi pomenirea! Amin!…

Stelian Gombos