6 ani de la intronizarea Preasfintitului Parinte Episcop Vincentiu in Eparhia Baraganului (foto)

Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este şi sărbătoarea Eparhiei Sloboziei si Calarasilor, intrucat în această zi, în urmă cu 6 ani, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu era instalat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor.

Astfel, ieri, clerul şi dreptmăritorii creştini din Eparhie au sarbatorit întronizarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor.

Evenimentul a fost marcat de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, unde, sub protia Preasfinţiei Sale au slujit preacucernicii părinţii vicar eparhial, consilieri, protopopi, inspectori, preacuvioși părinți stareți, preoți și diaconi.

Preasfinţia Sa a mulţumit preoţilor şi credincioşilor, pentru dragostea cu care l-au înconjurat la acest moment aniversar, exprimându-şi nădejdea că lucrarea de mântuire pe care slujitorii sfintelor altare din cele 2 judeţe ale Episcopiei noastre o săvârşesc, va spori înzecit şi însutit în anii care vor urma.

La ceas aniversar, Preasfinția Sa a hirotesit Iconom – Stavrofor pe noul hirotonit, preacucernicul părinte consilier Florin Ionescu.

După Sfânta Liturghie, a urmat un polihroniu, iar preoții și credincioșii au avut ocazia binecuvântată de a-l felicita pe părintele lor duhovnicesc, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.