Publicat pe 26.03.2014

Cairo: Primul-Ministru egiptean a vizitat Manastirea istorica Sfantul Gheorghe

Potrivit agenției de știri grecesti “Romfea”, in ziua de 22 martie, Primul-Ministru egiptean, Ibrahim Mahlab (foto), însoțit de Ministrul pentru Dezvoltare Locală, Adel Labib, au vizitat Manastirea Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta, din Vechiul Cairo.

 

Mănăstirea a fost fondată la sfârșitul secolului VII – începutul secolului VIII. De la începutul secolului al XIX-lea, aceasta a devenit sediul Patriarhiei Alexandriei, iar funcția de egumen a fost desființata.

 

Ibrahim Mahlab s-a intalnit cu Patriarhul Alexandriei, Teodor al II-lea, care i-a condus pe oaspeti în Manastire și le-a prezentat lucrările de restaurare începute în 2011, pe cheltuiala armatorului grec Fanasisa Martinos. Primul-Ministru și-a exprimat un mare interes fata de acest monument de arhitectură și a subliniat că Egiptul este un loc al coexistenței pașnice a tuturor religiilor.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.