“Sfântul Sinod exprimă compasiunea Bisericii Ortodoxe Române faţă de creştinii sirieni aflaţi în suferinţă, şi pentru ajutorarea acestora a hotărât în semn de solidaritate organizarea unei colecte în bani în bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română, în primele trei duminici după sărbătoarea Sfintelor Paşti (27 aprilie, 4 şi 11 mai 2014)”.
Decizia a fost luata in cadrul primei şedinţe de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din acest an, care a avut loc ieri in Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.