La Palatul Patriarhiei s-a semnat, ieri, un Protocol de cooperare între Patriarhia Română şi Departamentul Politici Pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Din partea Patriarhiei Române a semnat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod, iar din partea Departamentului Politici Pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a semnat Domnul Stejărel Olaru, Secretar de Stat, conform unui raport al Patriarhiei [https://www.patriarhia.ro] .
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a declarat: „Protocolul stabileşte cadrul colaborării dintre Patriarhia Română şi Stat, reprezentat prin Guvernul României, în sprijinirea comună a comunităţilor care au şi multe nevoi financiare pe care Biserica sau comunitatea respectivă nu le poate suporta. Există foarte comunităţi care au început construcţia propriilor lăcaşuri de cult, iar posibilităţile financiare ale acestora nu sunt suficiente pentru a duce astfel de proiecte la bun sfârşit. De asemenea, Mitropoliile, Arhiepiscopiile şi Episcopiile care au fost organizate în diaspora românească au necesitat şi ele sprijin din partea Statului pentru că ele devin centre de coordonare ale activităţilor din ţările în care românii ortodocşi trăiesc. Totodată, avem în vedere consolidarea Şcolii de Duminică pentru promovarea copiilor care se nasc în diaspora, pentru pregătirea lor în spiritul tradiţiei, culturii româneşti pentru posibilitatea de a oferi informaţii suplimentare despre istoria neamului lor, geografia ţării din care provin şi alte lucruri care sunt foarte importante pentru păstrarea identităţii atât naţionale cât şi confesionale. Avem în vedere şi organizarea unor biblioteci pe lângă parohiile noastre din diaspora, unde tinerii români plecaţi de aici să poată găsi literatura de care au nevoie, înfiinţarea unor case memoriale, dar şi a unor locuri de întrunire pentru românii”.
La eveniment au mai participat Doamna Alina Hagima, Directorul Departamentului amintit, Pr. Michael Tita, Consilier Patriarhal şi Domnul George Grigoriţă, Consilier Patriarhal.
Prin prezentul protocol cele două instituţii doresc intensificarea demersurilor comune pentru sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
