O veche insemnare: Rugaciunea lui – Nea Nelu

Cotrobaind aseara intr-o cutie cu caiete, agende si carnete vechi, am dat peste o agenda chinezeasca. Cine are peste 40 de ani, isi amenteste de acele agende mici, cu coperti cartonate negre si colturi rosii. Erau bine legate si aveau filele liniate. Erau foarte utile si cea pe care am gasit-o a fost folosita pe post de jurnal, pe cand avem 16 ani.

Printre gandurile si intamplarile adunate intre filele ingalbenite ale acesteia, am gasit si o foaie de hartie si o insemnare mai ampla. O reproduc mai jos, pentru voi:

18 august 1982

Astazi a fost o zi cam ciudata.

Am cunoscut pe cineva, care mi-a vorbit mult despre: viata, tinerete, scoala, familie, necazuri, credinta, Dumnezeu, Iisus Hristos, Maica Domnului, Biserica, rugaciune si multe altele.

Este un batran cam de 75 de ani. Il cheama Ion, dar vecinii si cunoscutii ii zic Nea Nelu.

Nea Nelu locuieste intr-o casa saracacioasa, de pe langa Piata Amzacea, si auzisem de la alti baieti din cartier, ca primea haine vechi sau mancare.

Cand i-am spus mamei despre el, a adunat cateva lucruri barbatesti mai vechi si a facut si o oala cu tocana de cartofi cu carnati. Le-am luat pe toate si m-am dus la casa acestuia. Dupa ce l-am strigat la poarta, a iesit agale. Era mai mult uscativ si putin aplecat de spate, dar de sub chica alba si cam ciufulita te fulgerau doi ochi de un albastru intens.

Cu voce grava, ma pofteste in casa. Imi multumeste pentru daruri si ma intreaba, daca vreau sa mai stau de vorba cu el. Am spus ca da. Eram curios ce avea de povestit. Imi place sa vorbesc cu batranii.

Mi-a spus ca fusese arhitect. Mi-a aratat chiar diplomele studiilor facute la Berlin, in 1932. I-am vazut pozele cu familia si copiii. Mi-a povestit despre cum si-a pierdut familia, dupa o groaznica tragedie si cum, dupa toate aceste nenorociri, L-a gasit pe Dumnezeu.

Pentru prima oara, in afara bunicii, cineva imi vorbea de religie, Dumnezeu si altele legate de Biserica si Credinta. El mi-a vorbit despre Martiri, Sfinti si mai ales, cat de important este sa faci pace cu tine insuti. Cred ca am vorbit mult, am ascultat si am pus si eu intrebari, cam 4 ore. Nici nu stiu cand s-au dus!

Totusi, cine vine mai si pleaca… Asa ca m-am ridicat si am zis ca vreau sa plec. Nea Nelu ma opreste si ma roaga sa stau jos. Vroia sa ma intrebe ceva. Ma intreaba daca stiu sa ma rog. I-am spus ca stiu: Tatal Nostru si Ingerasul. Zambeste… Se ridica cu greutate de pe recamierul vechi si se duce la un dulap. Se intoarce si aseaza pe masa un caiet dictando. Imi da un creion si imi zice sa scriu o rugaciune, pe care si el o stia de la preotul care, pana in urma cu ceva ani, ii fusese duhovnic.

“Doamne Iisuse Hristoase!

Stiu ca nu sunt vrednic sa ridic catre tine rugaciunea mea.

Macar Te rog sa ma asculti!

Asculta-ma, ca ratacit sunt si am gresit drumul vietii fara Tine!

Ajuta-ma sa ii iubesc pe cei ce ma prigonesc!

Ajuta-ma sa iert, asa dupa cum Tu ai iertat Lumea!

Ajuta-ma sa fiu un om bun!

Ajuta-ma sa fac Binele in toata viata!

Ajuta-ma sa stau drept si sa nu cad de la Ortodoxia Mosilor si Stramosilor mei!

Ajuta-ma sa duc cu rabdare toate ale vietii mele, pentru ca le merit.

Ajuta-ma sa pun paza gurii mele!

Ajuta-ma, si intinde mana Ta spre mine netrebnicul!

Nu ma lasa in mocirla vietii mele pacatoase si da-mi puterea sa ma ridic!

Doamne al tau sunt! Facerea mainilor Tale si suflare din suflarea Ta!

Nu ma lasa! Nu ma parasi!

Fi-mi Adapost, Scut si Lumina!

Amin!”

22 august 1982

Sunt trist.

Am fost pe la Nea Nelu.

A murit.

Cred ca, acum, s-a intalnit cu Cel cu Care s-a impacat, si cu familia lui.

Dumnezeu sa-l ierte!

Preot Daniel Ivan

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.