Prima intalnire dintre Papa Francisc si Obama

Papa Francisc se pregateste sa-l primeasca pe Președintele american Barak Obama, în audiență la Vatican, joi, 27 martie 2014.

Vestea a fost anunțată ieri de către Casa Albă și confirmata de către Rev. Federico Lombardi, șeful Biroului de Presă al Vaticanului.

Aceasta va fi prima întâlnire a lui Obama cu Papa Francisc. La Liturghia inaugurală a Papei, din ziua de 19 martie 2013, Statele Unite ale Americii au fost reprezentate de Vicepreședintele american, Joe Biden (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Anuntul vine la doar câteva zile după ce Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin s-a întâlnit cu Secretarul de Stat al SUA, John Kerry (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Cat timp se va afla in Italia, Barak Obama se va mai întâlni, de asemenea, cu Președintele italian Giorgio Napolitano și cu Primul-Ministru Enrico Letta.

Președintele SUA va sosi in Roma, ca parte a unei calatorii europene care va urmari in pricipal o escala in Haga, pe 24 martie și 25, pentru Summit-ul de Securitate Nucleară, găzduit de Guvernul Olandez, și pentru o serie de întâlniri bilaterale. Pe 26 martie, Obama se va afla in Bruxelles, cu ocazia reuniunii la nivel înalt UE-SUA, avand întâlniri cu Guvernul Belgian, precum și o întâlnire cu Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General al NATO.

Va reamintim ca, in iulie 2009, Barak Obama a fost primit în audiență de Papa Benedict al XVI-lea (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.