În după-amiaza zilei de 1 mai, de la orele 16.15, în Cartierul Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei frumoase ceremonii religioase la care au participat ierarhi, preoţi şi diaconi, alături de numeroşi credincioşi râmniceni, a fost pusă piatra de temelie pentru biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, prima biserică din Arhiepiscopia Râmnicului închinată Sfântului Ierarh.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
