Speculatii: mutarea Capului lui Mihai Viteazul din Manastirea Dealu

După tragica şi martirica moarte a marelui voievod, la 9/19 august 1601, pe Câmpia Turzii, aşa cum afirmă întreaga noastră istoriografie, corpul i-a rămas la locul asasinatului, fără a se cunoaşte, din nefericire, până astăzi, ceva referitor la locul în care se află. Însă, capul voievodului a fost luat de Radu Buzescu Clucerul şi adus, în anul 1603, la Mânăstirea Dealu, importantă necropolă voievodală a Ţării Româneşti.

Aici a rămas, de atunci, pe vecie, ca un important loc de pelerinaj naţional pentru toţi românii. De atunci, când a fost repusă sub piatra de mormânt, relicva nu a mai fost văzută. Doar în timpul Primei Conflagraţii Mondiale a fost mutată, pentru o scurtă perioadă, în Moldova, pentru a nu fi profanată, deoarece acolo se retrăsese familia regală şi guvernul ţării. În anul 1920, prin intermediul unei procesiuni impresionante a fost readusă la Mânăstirea Dealu, iar Nicolae Iorga a cerut, în mod expres, ca “niciodată această preţioasă relicvă să nu mai părăsească sfântul locaş în care a fost depusă”.

În concluzie, capul Voievodului martir Mihai Viteazul se cuvine să rămână pe veci la Mânăstirea Dealu, deoarece aici a fost adus, încă de la început, şi a intrat în conştiinţa naţională ca loc de veşnică odihnă a voievodului martir, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Locul nu a fost ales întâmplător, căci Mihai Viteazul a domnit aici, la Târgovişte, iar de Mânăstirea Dealu sunt legate numeroase demersuri politice şi diplomatice ale voievodului, dintre care amintim doar de încheierea tratatului antiotoman cu Casa de Habsburg, la 30 mai/9 iunie 1598.

Speculaţiile superficiale, fanteziste şi hazardante privitoare la mutarea capului voievodului Mihai Viteazul de la Târgovişte nu au vreun fundament spiritual, cultural, ori istoric.

În acest an în care sărbătorim 420 de ani de la urcarea pe tron a Voievodului martir Mihai Viteazul, primul unificator al românilor într-un singur stat (1593), credem că, mai curând, ar trebui aprofundată activitatea pe care acesta a depus-o în slujba neamului românesc şi a Bisericii noastre strămoşeşti.