Lacasuri Ortodoxe: din Ottawa, 26 iunie 2009 – Canada“Am spus deja că a fost ca şi când m-au violat”
Statul poate obliga un copil mai mic de 16 ani să primească o transfuzie de sânge refuzată pe motive religioase, a decis vineri Curtea Supremă din Canada, respingând un apel al unei tinere din randul Martorilor lui Iehova.
Cu un rezultat de şase la unu, judecătorii din cea mai înaltă instanţă a ţării au decis că este necesară o astfel de intervenţie, fiind rezonabilă, deoarece când copilul are pusă în joc propria viaţă este nevoie de luarea unei decizii urgente, legale”.

Oricum “e gresit sa crezi că o persoană cu vârsta sub 16 ani are capacitatea de a-si decide propriul tratament medical”, a mai precizat Curtea.
“Mai multe instanţe sunt convinse că un copil este capabil să ia decizii singur, la fel ca un matur şi că acesta este cu adevărat independent. Ar trebui revizuita aceasta atitudine”, a mai precizat aceasta.
Un tribunal din Manitoba (centru), a forţat în anul 2006 o fată, atunci în vârstă de 14 ani, suferindă de boala lui Crohn, să facă transfuzii de sânge, in condiţiile in care avea hemoragie internă, ei fiindu-i pusă viaţa în pericol.
Fata a refuzat tratamentul, considerându-l în contradicţie cu “porunca lui Dumnezeu”. Medicii psihiatri au evaluat decizia şi au ajuns la concluzia că a fost conştientă de consecinţele pe care decizia sa le-ar putea avea. Numai că, împotriva voinţei sale, în cele din urmă i s-au administrat trei unităţi de sânge.
“Am spus deja că a fost ca şi când m-au violat”, a declarat ea ieri, 26 iunie 2009, către CBC. “Mi-au frânt inima fiindcă nu m-au lăsat să decid, eu fiind împotriva transfuziei şi ştiam că nu mi-era necesara. În afară de asta, judecătorul nici măcar nu m-a consultat. Niciodată nu am putut să spun ce vroiam.”
Chiar dacă nu i-a dat dreptate fetei, pe fond, Curtea Supremă de Justiţie a recunoscut că provincia Manitoba a interpretat greşit legea şi a hotărât ca aceasta să ramburseze fetei costurile de judecată.

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
