(9-10 oct) PF Parinte Patriarh Daniel viziteaza Cehia. Sfintirea unei noi biserici in Most

Duminică, 9 octombrie 2011, de la orele 8:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia vor sfinţi biserica din localitatea Most – Cehia, construită în memoria celor peste 40.000 de ostaşi români care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupaţia nazistă în cel de-al doilea război mondial.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor şi Sfântul Mucenic Valentin a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist al României şi de Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei în ziua de 14 iulie 2007.

Biserica de lemn, lucrată în stil maramureşean de meşteri lemnari din Bârsana – Maramureş, a fost achiziţionată de Patriarhia Română în anul 2010 cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României şi amplasată pe terenul oferit de Primăria oraşului Most. În vara anului 2011, cu sprijinul Patriarhiei Române au fost executate lucrări de amenajare a interiorului bisericii, respectiv placarea pereţilor cu lambriuri de molid, instalarea Sfintei Mese de marmură, parchetarea întregului spaţiu, pictarea bolţii din sfântul altar şi montarea catapetesmei sculptată în lemn de stejar în Atelierele Patriarhiei Române. Biserica a fost înzestrată de Patriarhia Română cu 9 strane, 2 tronuri arhiereşti şi 2 iconostase din lemn de stejar, o sfântă cruce, 42 icoane pictate, 3 policandre şi toate obiectele de cult necesare sfintelor slujbe. În exteriorul lăcaşului de cult s-a amplasat o troiţă şi au fost montate două porţi mari de acces, sculptate în lemn de stejar.

După slujba de sfinţire, de la orele 10:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României şi Preafericitul Părinte Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei vor oficia Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din România, Cehia şi Slovacia. La finalul Sfintei Liturghii va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români care s-au jertfit pentru eliberarea ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei de sub ocupaţia nazistă.

La eveniment vor mai participa reprezentanţi ai Statului Român, ai Ambasadei Române la Praga, ai Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere şi ai autorităţilor locale din oraşul Most.

Luni, 10 octombrie 2011, dimineaţa, Patriarhul României se va întâlni cu oficialităţi de Stat din Republica Cehă, informeaza centrul de presa al Patriarhiei Romane.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.