Publicat pe 02.08.2011

(VIDEO) Mai mult sprijin pentru crestinii din Tara Sfanta

 

 

 

"Nu putem aştepta ca politicienii să aşeze lucrurile, trebuie să fim altfel”, a declarat Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, în faţa reporterilor, saptamana trecuta, cu ocazia încheierii unei conferinţe de două zile.

 

Aceasta a fost organizată la Lambeth Palace, tratând tema "Creştinilor din Ţara Sfântă".

 

Conferinta a fost găzduită în comun cu Arhiepiscopul Vincent Nichols, liderul Bisericii Romano-Catolice din Anglia şi Ţara Galilor, informeaza Agentia de Stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

 

Reuniunea, la care au participat mai mult de 60 de lideri ai credintei creştine, evrei şi musulmani, dar şi politicieni din Orientul Mijlociu, Europa si America de Nord, şi tineri crestini palestinieni, a făcut un apel pentru a fi luată în considerare scăderea populaţiei creştine în Ţara Sfântă şi modul în care aceste comunităţi ar putea fi ajutate să rămână în acest spaţiu.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.