Publicat pe 12.10.2018

ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA SIHĂSTRIA vine în SLOBOZIA

 

 

ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA SIHĂSTRIA va fi adusă în SLOBOZIA, de la renumita mânăstire nemțeană, în ziua de marți, 06 noiembrie 2018, în localitate urmând să fie organizată o nouă procesiune, ca în fiecare an, evenimentul fiind legat de hramul Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

 

În data de miercuri, 10 octombrie 2018, în acest sens, la ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, desfășurată sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, s-au purtat discuții în cadrul cărora s-au luat măsuri pentru buna desfășurare a Procesiunii cu Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Sihăstria – Neamț de tip Axionița.

 

Informație și foto puse la dispoziție de: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.