IPS Gherasim al Ramnicului: 3 ani de la mutarea la vesnicele lacasuri

In memoriam: Împlinirea a trei ani de la mutarea la veşnicele lăcaşuri a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Gherasim Cristea al Râmnicului (1914 – 2014)…

De trei ani, din ziua de 9 aprilie 2014, ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor, a unui mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi propovăduitor al dreptei credinţe creştine – Arhiepiscopul Gherasim Cristea al Râmnicului, după ce şi-a purtat cu toată demnitatea, onestitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea creştinească a vieţii, a slujirii şi pastoraţiei misionare, vreme de foarte mulţi ani, şi care urma ca, la 14 noiembrie 2014, să împlinească venerabila vârstă pământească de 100 de ani…

De atunci, comemoram totdeauna acest eveniment închinat vrednicului logofăt spiritual al ţinutului Râmnicului – Noului Severin, al sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI – care a păstorit aceste meleaguri, ca episcop eparhiot, vreme de trei decenii, între anii 1984 – 2014, fiindu-i succesor şi urmaş pururea pomenitului Episcop Iosif Gafton al Râmnicului şi Argeşului.

Înaltpreasfinţia Sa Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a născut la data de 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului, judeţul Ialomiţa (astazi, in Episcopia Sloboziei si Calarasilor), din părinţii Dumitru şi Maria Cristea, ca al doilea copil, şi a primit la botez numele Gheorghe. După 36 de ani de viaţă monahală, Sfântul Sinod îl alege în demnitatea de Arhiereu-Vicar al Eparhiei Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul. În toamna anului 1975, la 16 octombrie, a fost ales în demnitatea de Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de Piteşteanul. În ziua de 30 septembrie 1984, a fost ales Episcop titular al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, fiind înscăunat în străvechiul jilţ arhieresc râmnicean la data de 2 decembrie 1984. În data de 19 iunie 2009, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ridicarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim în demnitatea de Arhiepiscop al Râmnicului.

Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului, acum la împlinirea a trei ani de la trecerea sa la Domnul nostru Iisus Hristos, mi-am adus aminte, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Arhiepiscop Gherasim a cărui plecare o regretăm foarte mult şi astăzi… De ce acest lucru: pentru că îi regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale foarte competente în buna chiverrnisire administrativă şi în cea pastoral-misionară, pe care ni le-a cultivat, nouă şi colaboratorilor săi, în orice prilej, cu atâta dăruire şi abnegaţie.

El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul organizatorului şi al omului de cultură şi autentică tradiţie, cu deschidere spre istoria acestui neam şi popor, spre restaurarea şi reabilitarea bisericilor şi mănăstirilor vechi – vestite şi renumite monumente istorice, toate acestea transmise nouă cu foarte multă dărnicie, generozitate, nobleţe sufletească şi vrednicie.

Cu vaste şi avizate cunoştinţe în diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Arhiepiscop Gherasim inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, demnitate, mult discernământ şi foarte multă fermitate, tenacitate şi cuminţenie sufletească. Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat. El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti. De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei, prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat.

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi, îndrumător al multor seminarişti şi studenţi vâlceni, păstor duhovnicesc al atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe asociaţii sau fundaţii culturale, naţionale şi patriotice din ţinuturile binecuvântate ale Râmnicului, am observat cum, la înmormântarea sal l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit. A fost o prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat şi care m-a impresionat profund, datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat şi la care au participat mulţi ierarhi ai Bisericii noastre, foşti seminarişti şi studenţi – fii duhovniceşti ai Înaltpreasfinţiei Sale, precum şi foarte mulţi preoţi şi călugări.

Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe zile, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Înaltpreasfinţia Sa, acum, la împlinirea a trei ani de la naşterea sa în viaţa cea cerească, având aici 100 de ani de viaţă pământească, trăiţi în spiritul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc. Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru, mai ales pentru unul ca mine, care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme pe cel ce a fost slujitorul şi arhipăstorul duhovnicesc al preoţilor şi credincioşilor care vieţuiesc în cuprinsul acestei eparhii.

În viziunea, în mintea şi în inima mea, personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale s-a conturat şi s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi distincte: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat;prin tenacitatea şi perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin ataşamentul faţă de monumentele istorice şi de patrimoniu, cultura istorică, şi nu numai, cu care era înzestrat, datorită muncii şi tenacităţii Înaltpreasfinţiei Sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el însuşi de-a lungul întregii sale vieţi;prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă;prin spiritul de disciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte clar, limpede, concis, coerent dar şi consistent, în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care îţi inspirau foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile autentice şi eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe.

Cugetând la activitatea şi la personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care Preasfinţia Sa L-a cinstit şi L-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia.

M-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată – şi spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că, ori de câte ori va fi pomenit numele său, va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică, de care, ne rugăm Lui, să aibă parte.

Aşadar, sunt încredinţat, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă Bunului Dumnezeu, să-l ierte, să-l odihnească şi să-l răsplătească, pentru faptul că i-a făcut pe ei, ori pe copiii lor, oameni cu şcoală teologică serioasă, şi pe care, apoi i-a hirotonit preoţi şi diaconi, după care i-a instalat în parohiile încredinţate lor spre păstorirea turmei celei cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul cel Bun şi Arhiereul cel Veşnic; apoi a târnosit şi binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea Înaltpreasfinţiei Sale, atât de prodigioasă, care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, avându-l permanent în cinstirea şi preţuirea mea…

Teolog Dr. Stelian Gombos

In programul TV Lacasuri Ortodoxe puteti urmari un film-documentar realizat, pe aceasta tema, de Asociatia Lacasuri Ortodoxe si Arhiepiscopia Ramnicului, la momentul trecerii la cele vesnice a mult-indragitului ierarh al Ramnicului, Gherasim.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!… (Lăcașuri Ortodoxe)