Fiecare credincios botezat este obligat sa propovaduiasca Evanghelia, si nu doar preotii

Papa a încurajat proclamarea (vestirea) Evangheliei “în stradă, in piete, la locul de muncă, pe drum”: “Fiecare creștin este un misionar”, a insistat el.

Papa începe, într-adevăr, capitolul III din Indemnul său Apostolic “Bucuria Evangheliei”, lansat ieri (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), menționând că, “în toti cei botezați, de la primul pana la ultimul”, exista puterea sfințitoare a duhului evanghelizarii (119).

“În virtutea Botezului primit, spune el, fiecare membru al poporului lui Dumnezeu a devenit un ucenic misionar: fiecare om botezat, indiferent de poziția sa în Biserică și de educarea credinței sale, este un subiect activ al evanghelizarii” (120).

Pentru Papa, în cazul în care creștinul a “experimentat cu adevărat dragostea lui Dumnezeu Mantuitorul, el nu mai are anevoie de mai mult timp pentru a se pregăti sa mearga sa predice, el nu poate aștepta sa primeasca o mulțime de lecții sau de instrucțiuni de lungă durată” (120).

“Fiecare creștin este un misionar, în măsura în care el s-a întâlnit cu dragostea lui Dumnezeu, în Iisus Hristos”, a insistat el, nicio persoana neavand voie “sa renunțe la angajamentul său in evanghelizare” (120).

“Ucenicia are dispoziția permanenta de a duce dragostea lui Iisus celorlalti, iar acest lucru se face în mod spontan si peste tot: pe stradă, în piață, la locul de muncă, pe drum”, mai spune Papa.

Predicarea Evangheliei este “o formă de predicare care aparține tuturor, ca sarcină zilnica”, și poate fi realizata si prin “conversație” (127).

Papa a discutat pe larg despre ceea ce inseamna a predica (145-159) și ii încurajează pe credincioși să se pregateasca: “Sfânta Scriptură este sursa de evanghelizare. Prin urmare, trebuie să învățăm sa ascultam continuu Cuvântul. Nici Biserica nu evanghelizeaza, dacă ea insasi nu se lasa evanghelizata continuu” (174).

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.