Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie  •  Slujba Sfințirii Aghiasmei, în Parlamentul Greciei  •  Patriarhului sârb Porfirie vizitează Mitropolia Australiei și Noii Zeelande  •  Reacția Bisericii Ortodoxe la faptul că în Vidin se ridică chipul unei divinități păgâne  •  Sute de credincioși au întâmpinat Cinstitul Cap al Sfântului Clement de Ohrida, la Stara Zagora
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

(Contributor) Biserica Recea, a mosnenilor din satul Izvorul Rece

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 10.08.2011 la 17:24

 

 

 

Biserica cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", din Parohia Recea, comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea a fost târnosită în anul 1895 de către PS Ghenadie Enăceanu, fiind ridicată cu contribuţia moşnenilor din satul Izvorul Rece, informeaza pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, contributor-corespondent in zona Arhidiacon Ioan Liviu Găman.

 

 

Lucrările de restaurare a bisericii au început în anul 2005, cu binecuvântarea IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la iniţiativa preotului paroh Nicolae Constantin Ureche, cu sprijinul enoriaşilor şi ajutorul financiar acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Vaideeni şi Obştea sătească de moşneni Izvorul Rece.

 

 

 

Restaurarea a constat în reconstrucţia turlei centrale cu susţinere pe stâlpi de beton, pictură interioară şi exterioară realizată de pictorul Gheorghe Ţivrea din Slătioara, învelitoare din tablă zincată, gard de împrejmuire din fier forjat, strane şi catapeteasmă din lemn de tei, centrală termică, scări exterioare din marmură.Recomand textul pe Google: fiindca:

 

 

In data de 7 august 2011, în Duminica a VIII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Parohia Recea, Protoieria Horezu, judeţul Vâlcea.

 

 

 

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul le-a vorbit celor prezenţi despre înţelesurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică.

 

 

 

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a citit rugăciunea de dezlegare de păcate pentru toţi credincioşii prezenţi şi a felicitat pe părintele Nicolae Ureche pentru activitatea pastorală desfăşurată în cadrul parohiei.

 

 

 

La acest eveniment au mai participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, preoţi şi numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

 

– articol realizat de: contributor Arhidiacon Ioan Liviu Găman

 

 

CARTEA SFINȚILOR