Relatiile dintre catolici si evrei nu au fost niciodata mai bune!

Relațiile dintre catolici și evrei “nu au fost niciodată mai bune”, a declarat, ieri, liderul Congresului Mondial Evreiesc (WJC), Ronald Lauder.

Lauder s-a întâlnit cu Papa Francisc, ieri dimineata, ca parte a celei de-a 50-a aniversari a Nostra Aetate, declarația cu care Conciliul Vatican II a revoluționat relațiile cu evreii și alte religii necreștine. Contribuind la un climat de colaborare și înțelegere – a adăugat reprezentantul evreiesc – un “rol excelent” este jucat de Papa Francisc.

Cu privire la problema conflictului din Orientul Mijlociu, Lauder a spus: “Acesta este un moment potrivit, pentru ca palestinienii și israelienii să reia negocierile, cât mai curând posibil și fără precondiții”.

“Nu există nicio îndoială că, fără soluția a două state, nu va fi pace”, a adăugat el, într-o conferință de presă tinuta la Roma.

În opinia sa, atât Președintele israelian Benyamin Netanyahu, cat și liderul Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas, sunt gata să reia discuțiile. Lauder a spus că a avut contacte cu amandoi, recent.

“Eu nu pot să vă spun”, le-a declarat el jurnalistilor, conform Ansa, “că discuțiile vor fi reluate”.

“Pot sa va spun, doar, că ar putea și ar trebui să fie reluate în curând”, dacă nu la Paris – despre care Lauder a spus ca Abbas l-ar exclude – atunci poate la Viena.

Lauder a prezidat o întâlnire de două zile, la Roma, a 150 reprezentanți ai evreilor din întreaga lume. Congresul Mondial Evreiesc reprezintă 100 de țări din intreaga lume și 14,2 milioane de evrei.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.