600 de ani ai Mânăstirii din Kostroma, binecuvântată de Sfântul Serghie de Radonej
Mănăstirea "Botezul Domnului" și "Sfânta Anastasia" din Kostroma, întemeiată în anul 1426 cu binecuvântarea Sfântului Serghie de Radonej, marchează anul acesta împlinirea a 600 de ani de existență. Manifestările festive au avut loc pe 28 septembrie, ziua de prăznuire a ctitorului, Sfântul Nichita de Kostroma.
Sfântul Nichita de Kostroma (1365-1450), rudă și ucenic al Sfântului Serghie de Radonej, a întemeiat mănăstirea, cu binecuvântarea acestuia din urmă. El a devenit Părintele duhovnicesc al monahismului din regiunea Kostroma și a introdus rânduiala Mănăstirii „Preasfânta Treime” a Sfântului Serghie, în Mănăstirea "Botezul Domnului".
Sfântul Nichita i-a învățat pe călugări nevoința și rugăciunea, a oferit un exemplu de slujire a lui Dumnezeu și a aproapelui și a respectat rânduielile și tradițiile Mănăstirii „Preasfânta Treime”, acestea devenind parte integrantă a vieții monahilor mănăstirii.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Terapont de Kostroma și Nerehta a oficiat Sfânta Liturghie în catedrala mănăstirii, împreună cu alți ierarhi.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, a fost oficiată o rugăciune către Sfântul Nichita, la racla cu sfintele sale moaște.
Domnul a revărsat un asemenea har asupra Sfântului Cuvios Nichita din Kostroma (cunoscut și sub numele de Nichita din Radonej, Borovsk, Serpuhov și Vîsoțki; secolul al XV-lea; arhimandrit, cuvios și Sfânt al Eparhiei de Kostroma), încât fiecare loc în care a viețuit acest slujitor al lui Dumnezeu în ținuturile vechii Rusii a fost sfințit și legat pe vecie de numele său sfânt, împărtășindu-se de faima sa: Nichita de Radonej, Nichita de Serpuhov, Nichita de Borovsk și Nichita de Kostroma. Sub aceste titulaturi, memoria plină de recunoștință a Bisericii Ortodoxe Ruse a păstrat trei aspecte mărețe ale Cuviosului Nichita: credința sa neclintită, slujirea sa ca stareț și urcușul său duhovnicesc spre desăvârșire.
Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Nichita s-a născut în anul 1365, în Rostov. Familia sa făcea parte din rândul boierilor din Rostov și era înrudită cu Sfântul Cuvios Serghie de Radonej. Încă din tinerețe, după ce a ostenit ca ucenic în Mănăstirea „Preasfânta Treime” și eliberat de sub stăpânirea atracțiilor lumești, a fost tuns în monahism de către Cuviosul Serghie, primind numele Sfântului Mare Mucenic Nichita — războinic și ocrotitor al Rusiei.
În anul 1382, cu binecuvântarea Cuviosului Serghie, Sfântul Nichita s-a mutat în Mănăstirea Vîsoțki din Serpuhov; acolo, începând cu anul 1387, a slujit ca ajutor al starețului Atanasie cel Tânăr și ca Părinte duhovnicesc al obștii. După trecerea la cele veșnice a Cuviosului Atanasie, stăreția Mănăstirii Vîsoțki a fost preluată de cel de-al treilea stareț sfânt, Cuviosul Nichita de Serpuhov. Primul stareț al mănăstirii, Cuviosul Atanasie cel Bătrân, fusese ucenic al Cuviosului Serghie de Radonej.
Anul 1395 a fost marcat de un eveniment de o importanță covârșitoare: ajutorul minunat venit prin Icoana Maicii Domnului din Vladimir, care a izbăvit Moscova și orașul vecin Serpuhov de hoardele lui Tamerlan. Stăreția Cuviosului Nichita a coincis cu vremuri de restriște – mai exact, cu incursiunile asupra orașului Serpuhov întreprinse de hanul Edigu (1408) și de prințul lituanian Șvitrigaila (1409).
În anul 1410, mănăstirea a trecut printr-o nouă încercare dureroasă: trecerea la cele veșnice a binefăcătorului său, cucernicul Prinț Vladimir Andreevici Donskoi (supranumit „cel Viteaz”). Conform testamentului acestuia, domeniile sale au fost moștenite de prințesa Elena și de cei patru fii ai lor. Orașul Serpuhov – și, odată cu acesta, Mănăstirea Vîsoțki – a revenit fiului cel mare, Ioan, în timp ce al doilea fiu, Prințul Simeon Vladimirovici, a primit ca domeniu orașul Borovsk.
În 1413, Mănăstirea Vîsoțki din Serpuhov a marcat împlinirea a 40 de ani de la înființare (1373); cu prilejul festivităților, starețul Nichita a fost ridicat la rangul de arhimandrit. În 1414, la cererea prințului Simeon Vladimirovici de Borovsk, arhimandritul Nichita și-a început nevoințele ascetice la Mănăstirea Vîsoțki din Borovsk, ctitorită recent de prinț.
În calitate de stareț al acestei mănăstiri, Cuviosul Nichita a continuat să respecte cu strictețe sfintele tradiții și rânduiala Cuviosului Serghie. Potrivit mărturiei Cuviosului Iosif de Volokolamsk, monahul Pafnutie – care s-a alăturat mănăstirii Cuviosului Nichita imediat după tunderea în monahism – a fost încredințat îndrumării duhovnicești a starețului și duhovnicului său, Bătrânul Nichita. „...arhimandrit al Mănăstirii Vîsoțki; și am văzut ostenelile și greutățile sale, nevoințele ascetice și sudoarea sa...”
Cuviosul Pafnutie i-a fost îndrumător Cuviosului Iosif de Volokolamsk, iar Cuviosul Iosif l-a îndrumat pe Sfântul Macarie, Mitropolitul Moscovei. Între anii 1421 și 1425, Cuviosul Nichita a viețuit la Mănăstirea „Preasfânta Treime”, unde, în 1422, a avut privilegiul de a fi martor la aflarea sfintelor moaște ale rudeniei și îndrumătorului său, Cuviosul Serghie. Încredințându-se Providenței Dumnezeiești și voii mentorului său — Părintele Serghie, care îi prevestise plecarea spre nord — cuviosul stareț Nichita a plecat spre Kostroma la sfârșitul anului 1425, împreună cu principii din Borovsk. Acolo, într-un loc retras la marginea orașului, a întemeiat Mănăstirea Bobotejnei (Epifaniei, Botezul Domnului) la începutul anului 1426, cârmuind-o până la trecerea sa la cele veșnice, în 1450.
În vechile "sinodice" (pomelnice) ale mănăstirii, ctitorul acestui așezământ este identificat drept Cuviosul stareț Nichita — nepot și ucenic al Cuviosului Serghie — care a trăit în timpul domniei Marelui Cneaz Vasile Vasilievici „cel Orb” (Tiomnîi) și s-a bucurat de o afecțiune și un respect deosebite din partea acestuia.
Multă vreme, Mănăstirea Bobotejnei a servit drept refugiu pentru asceți smeriți, dedicați credinței și evlaviei monahale; bogăția sa lăuntrică în virtuți a atras resursele materiale necesare pentru împodobirea bisericilor sale mărețe. Conform cercetărilor lui P.S. Kazanski, profesor la Academia Teologică din Moscova, Sfântul Nichita — starețul Mănăstirii din Borovsk, în provincia Kaluga — este menționat în rândul ucenicilor Cuviosului Serghie, în anul 1414; în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Lavra „Preasfânta Treime și Sfântul Serghie” se păstrează o reprezentare a Cuviosului Nichita, înfățișat alături de ucenicii Cuviosului Serghie. Spre sfârșitul vieții, Sfântul Nichita s-a mutat de la Borovsk la Kostroma, unde a întemeiat o mănăstire în jurul anului 1426.
FOTO: Mărturii istorice scrise din secolul al XVI-lea
O colecție de manuscrise îl menționează, printre ucenicii Cuviosului Serghie, pe Cuviosul Nichita de la Mănăstirea Bobotejnei din Kostroma — rudă a lui Serghie Făcătorul de Minuni. Nichita — care a slujit ca stareț al Mănăstirii Vîsoțki din Borovsk — ca pe o figură cunoscută în rândul ucenicilor Cuviosului Serghie. „L-am văzut”, scrie Iosif de Volokolamsk în capitolul al zecelea al testamentului său duhovnicesc, „pe Cuviosul nostru Părinte Pafnutie, care a fost ucenic al ucenicului lui Serghie — starețul Nichita, Arhimandritul mănăstirii Vîsoțki”.
Mulțumiri: Mănăstirea "Botezul Domnului" și "Sfânta Anastasia" din Kostroma
