Publicat pe 20.04.2014

Preasfintitul Macarie, in Sfanta si Marea Vineri. Faclii aprinse in Stockholm

În dimineața Vinerii celei Mari, la 18 aprilie 2014, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Ceasurile Împărătești în Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm.

 

După-amiază, Preasfințitul Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Denia Prohodului Domnului în biserica românească din cartierul Bredäng din Stockholm. Atât slujitorii Sfântului Altar, cât și ceata credincioșilor, purtând veșmintele cernite și făcliile aprinse, au înconjurat în cântări de îngropare icoana Mântuitorului așezat în mormânt, numită Sfântul Epitaf.

 

În cuvântul de învățătură ierarhul a arătat semnificația Slujbei Deniei Prohodului Domnului ca fiind ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos Cel răstignit și mort pe Cruce, înainte de împărtășirea bucuriei și slavei Învierii Sale. Înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf, semnifică cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, dar și în rai pe tronul Său cel preaînalt, potrivit troparului „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le Cel ce eşti necuprins”.

 

Preasfințitul Macarie a săvârșit Slujba Învierii Domnului în noua biserică românească din orașul suedez Jönköping.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.