Publicat pe 20.03.2014

Arhim. Laurentiu Popa: Iertarea pacatelor si Sfanta Euharistie – arvuna vietii vesnice (foto)

Prima întâlnire duhovnicească din Postul Mare, in Arhiepiscopia Râmnicului

 

Sala „Iosif Episcopul” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a găzduit aseară, de la ora 17,00, prima conferinţă duhovnicească din seria întâlnirilor ce se desfăşoară în Eparhia Râmnicului pe perioada Postului Mare, sub titlul generic „Spovedania, Euharistia şi martirajul în viaţa Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos”.

 

Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

 

Tema dezbătută a fost „Iertarea păcatelor şi Sfânta Euharistie – arvuna vieţii veşnice”, prelegerea fiind susţinută de către Părintele Arhimandrit Laurenţiu Popa, Stareţul Mănăstirii Stănişoara.

 

La final, unii participanţi au adresat Părintelui Arhimandrit întrebări referitoare la tema dezbătută.

 

Întrunirea a reunit numeroşi credincioşi, tineri şi vârstnici, preoţi, profesori, seminarişti, elevi şi studenţi. Din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului au fost prezenţi Pr. Constantin Cîrstea, Consilier Cultural în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului şi Pr. Constantin Olariu, Inspector cu Catehizarea Tineretului la Arhiepiscopia Râmnicului.

 

Următoarea conferinţă duhovnicească cu tema „Sfinţii Martiri Brâncoveni – sacrificiul copiilor şi jertfa părinţilor pentru viaţa în Dumnezeu”, va avea loc miercuri, 26 martie 2014, de la ora 17,00, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea şi va conferenţia Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

 

Aceste întâlniri religioase se înscriu în seria manifestărilor dedicate „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română”.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.