O sfanta Liturghie deosebită a fost oficiată, în prezența a mii de credincioși, in Mănăstirea fondată chiar de Sfantul Porfirie, in Malakasa, în apropiere de Atena, cu ocazia canonizării sfântului (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
Slujba a fost condusă de Mitropolitul Meliton de Philadelphia, ierarh al Patriarhiei Ecumenice, asistat de mai mulți preoți.
“Domnul Iisus Hristos, minunat întru sfinții Săi, ne-a adus împreună, ca frați, in ziua adormirii sfantului nostru Porfirie, la scurt timp după ce Sfântul Sinod a confirmat sfințenia acestuia in lupta acestei vieti”, a declarat, printre altele, Mitropolitul de Philadelphia, citat de Romfea.
“Sfantul Porfirie”, a continuat acesta, “a predicat prin experiența si prin iubirea sa îngereasca. În contextul actual și intr-o perioada in care lumea și oamenii noștri binecuvântați și-au pierdut încrederea în tot felul de autorități și de pretinsi părinți duhovnicești, aflandu-se în primejdie totală din cauza faptului că acestia nu le mai pot arata calea si ieșirea din impasuri, Sfantul nostru parinte Porfirie ne arată această cale. Sfantul Porfirie este un tată adevărat și o calauza a oamenilor. Pentru că el ne iubește cu adevărat. El nu a încercat să slujeasca propriei sale persoane. El nu a vrut să câștige ceva de la popor, el nu a căutat demnitati sau putere și bogăție. Singurul lucru pe care el l-a avut din abundență și l-a oferit fără masura, a fost dragostea sa”, a spus Mitropolitul de Philadelphia.
Vizibil emoționat, Mitropolitul a concluzionat: “Nimeni nu poate slăvi, cu siguranță, și onora valoarea istorica a Sfantului Porfirie.”