Sfanta Mucenita Varvara, la Salina – Ocnele Mari

Astazi, zi în care Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe „Sfânta Mare Muceniţă Varvara”, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie în biserica din Salina de la Ocnele Mari, care îşi va serba ocrotitoarea.

Sărbătoarea Sfintei Muceniţe Varvara, ocrotitoarea spirituală a minerilor, constructorilor şi arhitecţilor creştini ortodocşi, va începe marți după amiază când în Salina de la Ocnele Mari, va fi oficiată slujba de Priveghere în bisericuţa paraclis constituită aici.

La sărbătoare sunt aşteptaţi reprezentanţi ai administraţiei locale şi centrale, angajaţi ai Salinei, preoţi şi credincioşi din parohiile vecine şi numeroşi turişti din ţară.

Bisericuţa cu hramurile „Sfântul Gheorghe” şi „Sfânta Varvara” a fost amenajată în această salină de către Exploatarea Minieră Vâlcea şi Primăria Ocnele Mari, cu largul concurs al părintelui Petre Veţeleanu din Parohia Trăistari, de care aparţine acest sfânt lăcaş. În localitatea Ocnele Mari în luna septembrie a anului 2009 s-a inaugurat prima salină deschisă circuitului turistic din judeţul Vâlcea. Salina Ocnele Mari este amenajata la 225 de metri fata de nivelul marii. În cadrul parcului de agrement din salină pe lângă bisericuţa cu hramurile „Sfântul Gheorghe” şi „Sfânta Varvara” unde credincioşii îşi pot găsi liniştea sufletească, este deschis publicului şi un muzeu în care se regăsesc atât exponate specifice mineritului cât şi obiecte ce ţin de istoria bogată a localităţii, precum şi un restaurant, magazine de suveniruri, o bază sportivă (un teren de fotbal, de baschet, de tenis, mese de biliard) şi spaţii de joacă pentru copii.

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al Arhiepiscopiei Ramnicului.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.