Vizita planificată a Premierului turc Recep Tayyip Erdogan in Fâșia Gaza a fost anulata de autoritățile egiptene, potrivit rapoartelor.
Vizita, programată inițial pentru câteva luni în urmă, a fost amânată de mai multe ori, ca urmare a tulburărilor din Egipt, dar săptămâna trecută, Erdogan a fost informat de Cairo ca nu mai poate efectua vizita deloc, conform Arutz Sheva.
Un mesaj lansat pe rețeaua socială Twitter a lui Ibrahim Kalin, consilier-șef al lui Erdogan, a anuntat că vizita a fost anulată datorita “crizei prelungite” din Egipt. Cu toate acestea, surse din Egipt au declarat că motivul pentru care Erdogan nu a fost binevenit sunt de fapt preocuparea si pozitia acestuia față de islamisti și afinitatea sa pentru Frăția Musulmană.
Premierul turc a fost extrem de critic la adresa răspunsului pasiv al Occidentului, care i-a permis armatei egiptene sa darame un guvern ales democratic.
Editia de Ierusalim a Times a amintit si ea că Erdogan a acuzat națiunile occidentale și arabe de “standarde duble”, pentru incapacitatea de a condamna răsturnarea Președintelui Mohamed Morsi, a cărui Frăție Musulmană, asemenea lui Erdogan, are rădăcini islamiste.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
