Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie  •  Slujba Sfințirii Aghiasmei, în Parlamentul Greciei  •  Patriarhului sârb Porfirie vizitează Mitropolia Australiei și Noii Zeelande  •  Reacția Bisericii Ortodoxe la faptul că în Vidin se ridică chipul unei divinități păgâne  •  Sute de credincioși au întâmpinat Cinstitul Cap al Sfântului Clement de Ohrida, la Stara Zagora
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

Vizita istorica in Romania: Patriarhul siriac ortodox Efrem II primeste Premiul Constantin Brancoveanu

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 07.10.2017 la 11:00

Foto: Patriarhul Ignatius Aphrem al II-lea, Patriarh Siro-Ortodox al Antiohiei și al Întregului Orient – al Bisericii Ortodoxe SiriaceLicenta de utilizare: By Garzo (Own work) [CC0 [https://creativecommons.org/publicdomain/zero/1.0/deed.en] ], via Wikimedia Commons [https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Patriarch_Ignatius_Aphrem_II_seated_color.JPG]

 

Zilele trecute, o vizita pe care presa din Romania, laica si religioasa, a scapat-o cu desavarsire din vedere, a marcat viata credinciosilor ortodocsi armeni, si nu numai, din tara.

 

Sanctitatea Sa Mor Ignatius Aphrem al II-lea, Patriarh Siro-Ortodox al Antiohiei și al Întregului Orient – al Bisericii Ortodoxe Siriace – s-a aflat in România.

 

Prima Sfanta Liturghie oficiata vreodata in limba aramaica in RomaniaVizita Patriarhului Siro-Ortodox in Romania a fost una istorica, fiind pentru prima data cand un Patriarh Siro-Ortodox viziteaza si oficiaza slujba Sfintei Liturghii in Romania, si pentru prima data cand Sfanta Liturghie (Qurobo) este oficiata in Romania in limba aramaica, pe care a vorbit-o Mantuitorul Hristos.

 

Patriarhul s-a aflat in tara la invitatia Fundației Alexandrion, dupa cum informeaza Biroul de presă al Eparhiei Armene din România, care ne-a recomandat in mod special un album foto [https://www.facebook.com/pg/HisHolinessPatriarchMoranMorIgnatiusAphrem2nd/photos/?tab=album&album_id=1381592465271849] publicat pe Facebook, continand mai multe fotografii realizate cu ocazia slujirii istorice a Patriarhului Siriac al Antiohiei Igantius Eprem II la Bucuresti – https://www.facebook.com/pg/HisHolinessPatriarchMoranMorIgnatiusAphrem2nd/photos/?tab=album&album_id=1381592465271849 [https://www.facebook.com/pg/HisHolinessPatriarchMoranMorIgnatiusAphrem2nd/photos/?tab=album&album_id=1381592465271849] . Albumul foto a fost publicat pe pagina oficiala de facebook a Patriarhului Siriac al Antiohiei, Sanctitatea Sa Mor Ignatius Aphrem (Efrem, Eprem) al II-lea [https://www.facebook.com/HisHolinessPatriarchMoranMorIgnatiusAphrem2nd/] [ https://www.facebook.com/HisHolinessPatriarchMoranMorIgnatiusAphrem2nd/ [https://www.facebook.com/HisHolinessPatriarchMoranMorIgnatiusAphrem2nd/] ].

 

Patriarhul Mor Ignatius Aphrem (Efrem, Eprem) al II-lea – vizita istorica in RomaniaPatriarhul Mor Ignatius Aphrem (Efrem, Eprem) al II-lea a oficiat Slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală a Bisericii Armene “Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil” din București.

 

Alaturi de Sanctitatea Sa s-au aflat si Mor Geophilus Georges Saliba, Arhiepiscop de Muntele Liban și Tripoli, Mor Selwanus Boutros Al-Nehmeh, Arhiepiscop de Homs, Hama și împrejurimi, și Mor Timotheos Matta Al-Khoury, Vicar Patriarhal al Arhiepiscopiei Damascului, în prezența Arhiepiscopului Armenian al României, Datev Hagopian, precum și a mai multor clerici si credinciosi.

 

Cum de slujba siriaca s-a oficiat in Biserica Armeana?Periodicul Araratonline.com al Uniunii Armenilor din Romania a explicat ca “Biserica Apostolică Armeană – aflata sub pastorirea S.S. Karekin al II-lea, Patriarh şi Katolikos al Tuturor Armenilor – şi Biserica Ortodoxă Asiriană au aceleasi sfinte tradiţii, Dogme Creştine, aceleaşi moşteniri patriarhale şi ritualuri, sfinţi comuni”, amintind si “adanci izvoare istorice comune” [vezi articol: VIZITA ISTORICĂ a I.P.S. MOR IGNATIOS EPREM al II-lea PATRIARH Al ANTIOCHIEI ŞI AL ÎNTREGULUI ORIENT [https://www.araratonline.com/vizita-istorica-a-i-p-s-mor-ignatios-eprem-al-ii-lea-patriarh-al-antiochiei-si-al-intregului-orient/] https://www.araratonline.com/vizita-istorica-a-i-p-s-mor-ignatios-eprem-al-ii-lea-patriarh-al-antiochiei-si-al-intregului-orient/ [https://www.araratonline.com/vizita-istorica-a-i-p-s-mor-ignatios-eprem-al-ii-lea-patriarh-al-antiochiei-si-al-intregului-orient/] ].

 

Vizita Sanctitatii Sale Mor Ignatius Aphrem al II-lea, Patriarh Siro-Ortodox al Antiohiei și al Întregului Orient, a urmat unei invitatii formulate de Fundația Alexandrion.

 

Patriarhul siriac ortodox Efrem II primeste Premiul Constantin BrancoveanuUrmare a invitatiei, la Ateneul Roman din Bucuresti, in cadrul vizitei, Patriarhului Ignatius Aphrem al II-lea al Bisericii Ortodoxe Siriace i-a fost acordat Premiului special al Fundației Alexandrion “Constantin Brâncoveanu” – in 2017 avand loc editia a IV-a a Galei Premiilor Brancoveanu [Vizita Preafericirii Sale Ignatius Aphrem al II-lea Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Siria [https://www.araratonline.com/credinta-vizita-preafericirii-sale-ignatius-aphrem-al-ii-lea-patriarhul-bisericii-ortodoxe-din-siria/] https://www.araratonline.com/credinta-vizita-preafericirii-sale-ignatius-aphrem-al-ii-lea-patriarhul-bisericii-ortodoxe-din-siria/ [https://www.araratonline.com/credinta-vizita-preafericirii-sale-ignatius-aphrem-al-ii-lea-patriarhul-bisericii-ortodoxe-din-siria/] ], evenimentul fiind mediatizat, de asemenea, de periodicul Uniunii Armenilor din Romania.

 

Sub titlul “Sfanta Liturghie in Biserica Armeana la Bucuresti” [ Holy Qurobo at the Armenian Church of Bucharest [https://syriacpatriarchate.org/2017/10/holy-qurobo-at-the-armenian-church-of-bucharest/] https://syriacpatriarchate.org/2017/10/holy-qurobo-at-the-armenian-church-of-bucharest/ [https://syriacpatriarchate.org/2017/10/holy-qurobo-at-the-armenian-church-of-bucharest/] ], evenimentul a fost amintit si de pagina oficiala a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Siriace a Antiohiei, precizand ca Sanctitatea Sa Mor Ignatius Aphrem al II-lea, Patriarh Siro-Ortodox al Antiohiei, a tinut o predica dupa Sfanta Liturghie, in care “a vorbit despre obiectivele acestei vizite istorice în România”, comentand pe marginea Sfintei Evanghelii citite.

 

Intr-un material de prezentare a Galei Premiilor Constantin Brancoveanu [ www.premiilebrancoveanu.ro [https://www.premiilebrancoveanu.ro] ] , NAWAF SALAMEH, PREȘEDINTE AL FUNDAȚIEI ALEXANDRION GRUP, explica:

 

“În istoria ţării noastre, Constantin Brâncoveanu este una dintre cele mai strălucite figuri. Personalitatea sa, excepțională, reuneşte, în mod tragic, spiritul unui mare patriot, vocația și împlinirea de ctitor și innovator în artă și cultură, evlavia și credinţa nezdruncinată în Dumnezeu, dăruirea pentru valorile familiei şi ale neamului său. Cu încredințarea că este de datoria fiecărui român și creștin să păstreze și să continue aceste valori, ne-am pus în slujba aceloraşi deziderate umanitare și am hotărât să contribuim, cu mijloacele de care dispunem și cu strădania noastră în opera de păstrare cu respect și recunoștință strălucirii faptelor și numelui său”.Rreamintim ca Fundaţia Alexandrion Grup a contribuit substanţial la reeditarea de către Patriarhia Româna a Bibliei de la Bucureşti, motiv pentru care, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a lui Nawaf Salameh „Ordinul şi Medalia Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

 

“Inițiativa noastră de a lansa Premiile Constantin Brâncoveanu este o formă de expresie a omagiului nostru pentru personalitatea strălucită a acestui domnitor cutezător, proeminent reper moral și reprezentant de elită al istoriei şi culturii române”, explica presedintele Fundatiei Alexandrion.In paginile Lacasuri Ortodoxe puteti gasi mai multe informatii legate de Patriarhul siriac ortodox Efrem II si de Biserica Ortodoxa Siriaca a Antiohiei, in Arhiva, intre stirile zilnice.

 

 

CARTEA SFINȚILOR