Publicat pe 04.08.2015

Pantanassa: in Biserica din Manasia, de acum, veti gasi Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Vatoped (foto)

Sâmbătă, in localitatea Manasia, a avut loc o procesiune cu o Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului “Pantanassa”.

 

Sfanta icoana a fost adusa din Mănăstirea Vatoped, de pe Muntele Athos, cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Vincentiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

 

“Prin mijlocirea monahiei Cipriana Lupașcu, de la Mănăstirea Ghighiu, fiică a satului, cu purtarea de grijă a Pr. paroh Theodoru Dragomir, s-a realizat aceasta copie a Icoanei Maicii Domnului “Pantanassa”. Ea a fost dusă și lăsată în Sfântul Munte, fiind sfințită chiar de părinții athoniți, apoi a revenit in tara”, marturiseste Pr. protopop Bogdan Ionut-Stancu.

 

Icoana “a fost intampinata de localnici la intrarea în Manasia, dinspre Urziceni, și purtata pe brațe de preoți”, a mai spus protopopul de Urziceni.

 

Toti cei ce vor vrea sa se inchine la aceasta sfanta icoana, o vor putea face, de acum… “pentru totdeauna, în Biserica Pogorârea Sfântului Duh, a Parohiei Manasia II: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pe noi!”, a incheiat Pr. Bogdan-Ionut.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.