Publicat pe 19.09.2011

24 sept. – Invitatie Procesiune pe Dealu Crisasca, la Sfintirea Crucii Viticultorilor si Agricultorilor din Orlesti (program)

 

 

 

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, sâmbătă, 24 septembrie 2011, în comuna Orleşti, judeţul Vâlcea se vor desfăşura o serie de manifestări religioase şi culturale, urmate de o Procesiune cu icoana „Adormirii Maicii Domnului”, pe traseul Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, din satul Orleştii de Sus până în Dealu Crisasca, unde va avea loc Sfinţirea Crucii ridicată în memoria viticultorilor şi agricultorilor din localitate.

 

Manifestările se vor desfăşura după următorul program:

 

Orele 15,30 – Sfinţirea Grădiniţei cu program prelungit din satul Sâlea, com.Orleşti;

 

Orele 16,00 – 17,15 – Slujba Vecerniei cu Litie săvârşită de P.S. Emilian Lovişteanul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi în biserica parohială ,,Adormirea Maicii Domnului”, din parohia Valea Bisericii;

 

Orele 17,15 – 17,45 – Sfinţirea spaţiului consacrat aprinderii de lumânări;

 

Orele 17,45 – 18,15 – Procesiune cu icoana ,,Adormirea Maicii Domnului” pe traseul Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” – Dealu Crisasca;

 

Orele 18,15 – 18,45 – Sfinţirea Crucii din Dealu Crisasca ridicată în cinstea viticultorilor şi agricultorilor din comuna Orleşti;

 

La manifestările religioase din comuna Orleşti sunt invitați să participe preoţi, oficialităţi, profesori, oameni de cultură și credincioși din parohie şi din localităţile învecinate, informeaza Serviciul de presa LONews, conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului, pe adresa redactiei Lacasuri Ortodoxe.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.