Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  1700 de ani de la convertirea Georgiei: Patriarhul Șio și Mitropolitul Rastislav al Cehiei și Slovaciei, în slujire comună  •  Sfintele moaște ale Sfântului Gavriil (Urghebațe) în SUA și Canada  •  Sfântul Ilarion, Mitropolitul Kievului  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie  •  Slujba Sfințirii Aghiasmei, în Parlamentul Greciei
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 02.02.2018

Sfantul Trifon si sfintirea noului an agricol, la romani, in 2018

După cum am mai relatat în articole apărute pe platforma Lăcaşuri Ortodoxe® în anii ce au trecut, şi în ziua de 1 februarie 2018, comunitatea rurală din Chirnogi, Jud. Călăraşi, a sărbătorit începutul noului an agricol. Aşa cum bine se ştie, Sfântul Trifon este ocrotitorul agricultorilor (viticultorilor, pomicultorilor, al grădinarilor… în general al celor care se ocupă cu lucrul în ţarină). Pentru comunitatea din Chirnogi, ziua de 1 februarie a fost una specială, cu dublă semnificaţie, atât religioasă cât şi social-culturală, putem spune, ziua în care membrii comunităţii locale au mers de dimineaţă la biserica Sfântul Nicolae din Chirnogi, unde cei doi preoţi slujitori, pr. Postolea Adrian şi pr. Ioniţă Dănuţ Dumitru, au săvârşit acatistul şi molitvele Sfântului Trifon şi rânduiala sfinţirii aghezmei celei mici. Apoi au binecuvântat, stropind cu această apă sfinţită, seminţele aduse de credincioşi, care vor fi semănate în noul an agricol.

 

La manifestare au fost prezenţe autorităţi locale, în frunte cu delegatul domnului primar, ing. Irinel Roman – Dl. viceprimar Adrian Chirică, Dl. consilier Ion Ştefan (cel nelipsit de la slujbele dedicate Sfântului Trifon, tradiţie începută în urmă cu 6 ani), consilierul juridic Dl. Chiru George . După slujba din biserică, credincioşii, împreună cu elevi ai Scolii Gimnaziale nr.1, condusă de Dl. Dir. Prof. Pană Stelian, însoţiţi de cadrele didactice Margareta Ştefan şi Podocea Gabriela, au mers la hotarul satului, în podgoria Chirnogiului, unde preoţii au binecuvântat, stropind cu apa sfinţită, via şi câmpurile întregi şi, după tradiţia locală dunăreană au stropit cu vin roşu viţele de vie, binecuvântând întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Copiilor prezenţi le-a fost explicată însemnătatea zilei, rolul patronului spiritual, Sfântul Trifon, asupra culturilor agricole, şi au tăiat – aşa cum este obiceiul – coarde de viţă, din care au împletit cununi.S-a alăturat celor prezenţi, un inginer agronom, cu ştate vechi de lucru ale acestor ţarini, D-na Aurica Vintilă.

 

Am menţionat încă de la început ca este vorba despre un dublu-eveniment, întrucât, exact acum 6 ani, comunitatea din Chirnogi a întins o punte de prietenie peste Dunăre şi a început demersurile (care s-au şi materializat frumos, prin implicarea primarului Irinel Roman şi ale consiliului local Chirnogi), de înfrăţire, cu localitatea vecină de peste Dunăre, din Bulgaria, Tutrakan (Turtucaia).Copiii au purtat drapelele României şi Bulgariei, pentru a cinsti această prietenie începută acum 6 ani, câteva cuvinte despre aceasta fiind rostite de Dl. consilierul Ion Ştefan.

 

Viceprimarul Adrian Chirică, a transmis câteva cuvinte din partea Dl. Primar, ing. Irinel Roman (care nu a putut fi prezent, din cauza unor alte angajamente anterioare): urări de succes la începutul acestui nou an agricol, de bucurie pentru păstrarea acestei tradiţii reînviate “Trifonul Viilor”, iar pentru prietenii noştri din Bulgaria – felicitări cu ocazia acestei sărbători, urări de bine, spor şi prosperitate, atât în noul an calendaristic început de curând, cât şi pentru cel agricol, început la 1 februarie.

 

Preoţii s-au deplasat la Scoala Gimnazială nr.3 Chirnogi, unde au vizitat elevii din clasa pregătitoare îndrumată de către prof. inv. Doina Roman. Copiii de aici au desenat drapele ale Romaniei şi ale Bulgariei, pe care le vor transmite prietenilor lor, elevii din Tutrakan, cu ocazia următoarei vizite organizate de autorităţile locale din Chirnogi, în Bulgaria. Un gest frumos, simbolic, care sigur va fi bine primit dincolo de Dunăre, în Tutrakan. Un alt popas a fost la clasa I, îndrumată de prof. inv. Răboj Geta (la o lecţie pe viu de Ştiinţe ale Naturii, pornind de la viţele de vie primite de către copii), apoi la clasa a III-a, a prof. inv. Balca Ioana. În toate cele trei clase, elevii au fost foarte încântaţi de aceasta vizită oarecum surpriză, au receptat într-un mod foarte plăcut prezenţa preoţilor, au primit de la aceştia coarde de viţă pentru a fi plantate acasă (din soiurile Muscat de Hamburg şi Victoria). Tuturor le-a fost explicată importanţa momentului, a zilei, viaţa Sfântului Trifon, minunile sale, şi faptul că Sfântul Trifon poate fi un model, un “mentor spiritual”, pentru tinerii de astăzi.

 

Tradiţia Trifonul Viilor sau Trifon Zarezanul (tăietorul la vie – în Bulgaria, în special) este un obicei străvechi, din primele veacuri creştine, “altoit” pe obiceiuri precreştine, de fertilitate a pământului şi se regăseşte, cu precădere, pe malurile Dunării.

 

Despre obiceiul Trifonului Zarezan, găsiti materiale mai ample pe Lăcaşuri Ortodoxe®.

 

Citeşte şi: 1 februarie 2018 – Biserica se gătește, să primească în ea pe Domnul… Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului și cinstirea Sfântul Mucenic Trifon [https://lacasuriortodoxe.ro/sarbatori-sfinti-moaste/25382-1-februarie-2018-biserica-se-gateste-sa-primeasca-in-ea-pe-domnul-inainte-praznuirea-intampinarii-domnului-si-cinstirea-sfantul-mucenic-trifon.html]

 

Sfântul Trifon s-a născut în localitatea Lampsac din provincia Frigia (Turcia de astăzi), în sec. al III-lea, pe când domnea Împăratul roman Gordian, şi a primit moarte martirică pentru Hristos, în vremea Împăratului păgân Deciu. Obiceiul acesta, al serbării Sfântului Trifon, prin binecuvântarea de către preot a câmpurilor, viilor, grădinilor, livezilor este destul de răspândit, în special în comunităţiile unde există podgorii. El s-a pierdut oarecum, în negura timpului din cauza vicisitudinilor istoriei, fiind reînviat în anumite comunităţi locale, prin eforturi ale direcţiilor de cultură, ale administraţiei locale, ale bisericii în special, cărora s-au alăturat oameni cu suflet, ce doresc să ducă mai departe tradiţii străvechi. În fiecare an, de exemplu, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos merge într-o livadă şi într-o vie, pentru a le binecuvânta. Preoţi din toate eparhiile, inclusiv din eparhia noastră a Sloboziei şi Călăraşilor, păstorită de Preasfinţitul Episcop Vincenţiu, se alătură acestui ritual de binecuvântare a câmpurilor.

 

În trecut, în anumite comunităţi locale, se ţinea post, în altele se bucurau după slujbă cu mese bogate, ambele făcându-se spre slava lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru darurile pe care le-au primit în anul ce s-a încheiat şi rugându-l pentru roade îmbelşugate în anul agricol ce începe, pentru ocrotirea de grindină şi dăunatori, pentru sporul şi ajutorul tuturor celor care trudesc pentru a da pâine ţării. Se ştie că pâinea şi vinul, rodite de tarina binecuvântată, sunt darurile aduse la biserică pentru euharistie (grecescul “mulţumire”), pentru Jertfa cea fără de sânge, Sfânta Împărtăşanie.

 

Indiferent de vreme, zăpezi puternice, condiţii de iarnă adevarată, sau ca acum, o zi de primavară foarte timpurie, comunităţile locale vin, se roagă şi se bucură împreună, la prăznuirea Sfântului Trifon. Deşi calendarele bisericeşti ortodoxe româneşti şi bulgăreşti îl pomenesc pe Sfântul Trifon în aceeaşi zi, 1 februarie, vecinii noştri din Bulgaria au păstrat obiceiul Zarezanului în data de 14 februarie (după calendarul neîndreptat), aşa cum se întâmplă şi cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe care aceştia îl sărbătoresc pe 6 Mai, în loc de 23 aprilie.

 

Mulţumim tuturor instutiilor implicate, Biserica Ortodoxa Română – Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Parohia Chirnogi (preotilor parohiei), Centrului de Asistenţă Socială al Protoieriei Olteniţa (D-nei asistent social Gina Eugenia Ioniţă), Primăriei Chirnogi, Şcolilor gimnaziale nr.1 şi nr.3 Chirnogi, precum şi tuturor participanţilor. A consemnat pentru Lăcaşuri Ortodoxe®, ing. Aurelian Coţoban.