Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  APEL: Schit ortodox DE VÂNZARE, în Canada - hramul Schimbarea la Față  •  1700 de ani de la convertirea Georgiei: Patriarhul Șio și Mitropolitul Rastislav al Cehiei și Slovaciei, în slujire comună  •  Sfintele moaște ale Sfântului Gavriil (Urghebațe) în SUA și Canada  •  Sfântul Ilarion, Mitropolitul Kievului  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 19.01.2018

20 ianuarie – Astazi este ziua… Voiosiei! Sfantul Cuvios Parinte Eftimie cel Mare

Astăzi, 20 ianuarie 2018, credincioșii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie cel Mare, luminător între sihaștri, după osteneli, de trei ori fericit de Biserică, strălucitor prin Darul lui Dumnezeu – în care Treimea Cea de o ființă a pregătit lăcaș Duhului – și care, împlinind fapta bună și dumnezeiască, acum se desfătează cu hrana nemuritoare, aflând pentru sine lăcaș în Cer.

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie cel Mare, cel ce i-a îndemnat pe oameni să urască dulcețile vieții – purtătorul de Dumnezeu, care ostenindu-se cu fapta bună încă din pruncie, s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Biruind amăgirile și nălucirile diavolilor vicleni, cu puterea Crucii, a aratat luminat slava lui Hristos.

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, cel ce strălucești – luminat cu lumină dumnezeiască – luminează și cugetele noastre! Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărim, strigând: Bucură-te ușă încuiată, prin care s-a deschis oamenilor raiul cel de demult!

 

Astăzi, Sfântul Prooroc Ilie ne este din nou arătat, prin Sfântul Cuvios Părinte Eftimie cel Mare – pe care Biserica i l-a asemănat: amintind ridicarea sa în car de foc și mergerea lui, fără mijlocire, la Treime.

 

Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărim, strigând: Bucură-te ceea ce ai primit bucuria lumii, pe Hristos dătătorul de viață, oprind întristarea strămoașei Eva!

 

Astăzi, pustia se veselește! – pentru că ceea ce nu putea să nască, acum îl naște pe Eftimie, din sămânța cea duhovnicească – dăruit de Dumnezeu – spre săvârșirea bunătăților – sădit cu bunăcredință și hrânit cu înfrânare.

 

Doamne Iisuse Hristoase, cu rugăciunile Sfântului Cuvios Părinte Eftimie cel Mare, mântuiește sufletele noastre!

 

Astăzi, Botezătorul Domnului, Sfântul Ioan, ne este din nou arătat, prin Sfântul Cuvios Părinte Eftimie cel Mare, pe care Biserica i-l aseamănă – pentru nașterea lui din pântece sterp, vestită de înger ceresc, și pentru râvna sa: fiind neagonistor, fără lăcaș și hrănindu-se prin munți, strălucind cu facerile de minuni.

 

Astăzi, pustiul devine roditor! Locul care altădată era neumblat, umplându-se acum de monahi – prin arătarea Sfântului Cuvios Părinte Eftimie, născut din sămânța cea duhovnicească, aducător de multă roadă.

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-te acum lui Dumnezeu, să dăruiască pace și mare milă sufletelor noastre!

 

Astăzil îl cintim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, care prin viața sa prea-aleasă și lucrarea credinței ortodoxe adevărate, a ajuns la “privirea cea prea-înaltă, făcându-se lăcaș înțelepciunii și cinstindu-L pe Hristos.

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-L pe Hristos pentru sufletele noastre!

 

Astăzi este ziua voioșiei! Biserica îl cinsteste pe Preaferictul Părinte Eftimie, al cărui nume înseamă voioșie (Eftimios = Voioșie, Bucurie Sufletească), cel sfințit incă din pântecele maicii sale. Dumnezeu – ochiul Ce vede toate – văzându-i dinainte gândul bun și voința neîndoită către cele bune, i-a vestit nașterea, dăruindu-l părinților săi – Dar, de Dumnezeu dat – cu acest “nume al mângăierii” dezlegând întristarea lor și făgăduindu-se lui Dumnezeu, încă din pruncie.

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-L pe Dumnezeu, să mântuiască și să lumineze sufletele noastre! – cel ce ai plăcut lui Dumnezeu – Făcătorul de Bine.

 

Astăzi este cinstit Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, cel plin de daruri dumnezeiești, pe care Hristos l-a descoperit – ca pe o oglindă neîntinată a arătărilor dumnezeiești – luminându-l cu razele luminii Sale strălucitoare și făcându-l izvor nesecat de tamăduiri lumii, hrănitor flămânzilor, adăpâtor, prin ploaie, al poftei celor setoși, mângăietor al credincioșilor, toiag și întărire călugărilor…

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-L pe Dumnezeu, să mântuiască și să lumineze sufletele noastre! – căci “văzând voințele sufletești, mai bune le-ai făcut lui Dumnezeu, înțelepțind cu cuvântul”.

 

Astăzi, toți cei din Biserică, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, cel cu viața asemenea îngerilor – care a strălucit, cu privirea la cele de sus și cu lucrarea – “îndreptător de faptă bună și pildă prea-adevărată celor ce vor să slujească lui Dumnezeu întru săvărșire”. Îl cinstim pe cel care, prin cuvânt, pe toți i-a învățat despre cinstirea Treimii, despre cunoașterea lui Hristos în cele două firi – Dumnezeu și Om – și despre “cele patru soboare, intocmai cu numărul Evangheliilor lui Hristos”.

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-L pe Hristos, să mântuiască și să lumineze sufletele noastre!

 

Astăzi, Proorocul Samuel ne este din nou arătat, prin Sfântul Cuvios Părinte Eftimie cel Mare, pe care Biserica i-l aseamănă: amintind sfințirea lui de către Dumnezeu, încă din pântecele mamei sale.

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, lăcaș al Duhului Sfânt, cere-I lui Dumnezeu, pentru noi – cei ce te cinstim – mare milă! Maică Fecioară, Stăpână, roagă-L pe Fiul Cel Ce L-ai născut cu trup – pe Cel născut fără de mamă, din Tatăl, mai înainte de veci – “Care nicicum n-a răbdat schimbare sau amestecare ori despărțire, ci a păzit osebirea întreagă a amândurora firi” – ca Dumnezeu și Om – să mântuiască sufletele celor ce cu dreaptă-credință te mărturisesc pe tine drept Născătoare de Dumnezeu, cu totul cinstită! – că “ispită de bărbat neluând”, ceea ce ești cu totul fără de prihană, “naștere cu bărbăție dumnezeiască ai dat”!

 

Astăzi este ziua veseliei, când îngerul Domnului le vestește părinților Sfântului Cuvios Părinte Eftimie: “Veseliți-vă, că prunc se va naște vouă, numit cu numele veseliei!”. Și s-a zămislit în pântece, aducându-le acestora împlinirea făgăduinței, încă din scutece hrănindu-se cu rugăciunea… Iar mai apoi, întărindu-și mintea cu cunoștința dumnezeiască, fără trebuință de cele pământești și arătându-se – cu inimă îndrăzneață – prea-viteaz în necazuri, viețuind smerit, blând și “întru liniștea sufletească” în pustnicie, a ajuns la “limanul cel cu bună liniște”.

 

Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie, roagă-L pe Hristos, să miluiască sufletele noastre!

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, cel ce a defăimat lucrurile și bogăția vremelnică ale acestei vieți, dorindu-și “petrecerea cea de sus”. Îmbrăcându-se în smerenie, a urât desfătarea și a iubit înfrânarea, a lepădat nedreptatea și a urmat dreptății… Faptele bune au strălucit ca lumina, pe pământ și în Cer, fiind slugă lui Dumnezeu, propovăduindu-ne – cu dreaptă-credință – credința lui Hristos, cea adevărată și fară prihană.

 

Sfinte Părinte Cuvioase Eftimie, pomenește-ne în cuvioasele tale rugăciuni către Domnul! Roagă-te, Cuvioase Părinte, lui Hristos, să ne dăruiască mare milă – nouă, celor ce te pomenim, purtătorule de Dumnezeu! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești cu totul fără prihană, caută spre rugăciunile robilor tăi! Potolește pornirile rele asupra noastră și izbăvește-ne din tot necazul; că doar pe tine te avem ancoră tare și nemișcată și am dobândit a ta folosință! Să nu ne rușinăm, Stăpână, noi, cei ce te chemăm pe tine! Grăbește spre rugăciunea celor ce strigă către tine cu credință: Bucură-te Stăpână, ajutătoarea tuturor, bucuria, acoperământul și mântuirea sufletelor noastre!

 

Astăzi se face bucurie Bisericii! – cinstindu-l pe cel numit cu numele “bucuriei” – pe Preacuviosul Sfânt Părinte Eftimie – care a fost “începătură de mângâiere” acesteia. Că, prin nașterea sa, din rânduială dumnezeiască, s-au izgonit toate pornirile ereticilor. A fost numit cu numele “bucuriei”, iar cetele ființelor cerești aveau să se umple de bucurie, prin strălucirea vietii sale.

 

Bucură-te Sfinte Cuvioase Părinte Eftimie! Iar acum -sălășluindu-te împreună cu cetele ființelor cerești, umplându-te de lumină și desfătându-te cu strălucirea cea prea-fericită și dumnezeiască – roagă-L pe Hristos să dăruiască sufletelor noastre mare milă!

 

Astăzi, se face cinstire celui ce a arătat, în pustie, izvoare de mântuire: Preafericutul Sfânt Părinte Eftimie – acela care, întărindu-se cu toiagul Crucii, a uscat păraiele fărădelegii, adăpându-se duhovnicește din râul desfătării dumnezeiești și din izvorul raiului, și hrănindu-se cu apele Duhului dumnezeiesc.

 

Astăzi arborele de finic se înalță cu și mai multă semeție [curmal sau phoenix, arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 de metri / înv.: finix], pentru că Biserica i-l aseamănă pe Sfântul Părinte Cuvios Eftimie, amintind suirea lui la înălțimea cerească, atunci când s-a arătat în chip de stâlp de foc, ca un înțelepțit de Dumnezeu și plin de lumina lui Hristos mult-strălucitoare. În timpul unei Sfinte Liturghii, cei aflati de față au putut vedea o coloană de lumină, arătând sufletul luminos și îndumnezeit al Sfântului Eftimie. Lumina a rămas peste sfânt, până la sfârșitul Sfintei Liturghii…

 

Sfinte Părinte Cuvioase Eftimie, roagă-L pe Hristos, să dăruiască mare milă sufletelor noastre!

 

Astăzi, îl cinstim pe Preafericitul Părinte Eftimie, cel care, omorându-și trupul, și-a dorit să ajungă la cortul cel minunat, lăcașul lui Dumnezeu, trecând “întru bucuria și veselia sufletului” – pe care numele său o prevestea – “unde a auzit glasul cel frumos al celor ce prăznuiesc”, dobândind împărtășirea cântării celei dulci și a veseliei și frumuseții de negrăit.

 

Sfinte Părinte Cuvioase Eftimie, vestitorule de lucruri mari – fiind împodobit cu dreptatea dumnezeiască – roagă-L pe Hristos, Cel ce dă lumii mare milă!

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, în care “Hristos viind cu Tatăl, au făcut sălășluire”, iar Treimii Celei de o ființă, slugă l-au făcut; pe cel ce “nu a dat somn ochilor săi, nici dormitare genelor sale” până nu și-a curățit sufletul și trupul de patimi… până nu a gătit lăcaș Domnului.

 

Sfinte Părinte Cuvioase Eftimie, roagă-te pentru sufletele noastre! Născatoare de Dumnezeu, Fecioară, te fericim și te mărim după datorie, noi, credincioșii, pe tine: cetatea cea nemișcată, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare și scăparea sufletelor noastre!

 

Astăzi, în toată lumea, strălucește lumina sihăstriei! Sfântul Cuvios Părinte Eftimie – fiind luminat cu lumina cea neapropiată și strălucind ca o stea în pustietăți – a luminat întreaga lume, cu bunătățile și cu învățăturile sale strălucite, asemenea unui luceafăr din Egipt.

 

Preacurată Fecioară – primind rugăciunea noastră, a celor ce alergăm la acoperământul tău – nu înceta să te rogi Iubitorului de oameni, să mântuiască pe robii tăi! Sfinte Cuvioase Eftimie, purtătorule de Dumnezeu, roagă-te pentru noi, cei ce te lăudăm cu bună-credință! Că tu ai luat Dar de minuni de la Dumnezeu “din destul”, lepădându-te de de grijile lumești, împodobindu-ți sufletul cu înfrânarea și primind viața cea îngerească.

 

Preasfânta Fecioară, cea milostivă, miluiește-ne pe noi, cei ce scăpăm cu credință la tine și cerem, acum, a ta caldă folosință! Că poți, cu adevărat, să-i mântuiești pe toți, cu rugăciunile tale de Maică – fiind Maica Dumnezeului Cel Preaînalt -îmblânzindu-L pururea, ceea ce ești dăruită de Dumnezeu!

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, “purtătorul de semne”, cel pe care Biserica îl laudă pentru că a luat “sărăcia Celui Ce S-a născut din Fecioară pentru noi”, socotind ca iarba lucrurile trecătoare. Acesta, gustând din pomul cunoștinței, s-a arătat, călugărilor învățător dumnezeiesc, ridicându-i pe toți spre râvna vieții îngerești și spre cunoștința credinței.

 

Sfinte Cuvioase Eftimie, roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greșeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta sfântă! Pe tine, Fecioară, toate neamurile te fericim! – ca pe aceea ce numai tu dintre femei ai născut fără sămânță, pe Dumnezeu cu trup, întru tine sălășluind focul dumnezeirii și, ca pe un prunc, pe Făcătorul și Domnul cu lapte hrănind. Tot neamul îngeresc și omenesc mărim nașterea ta preasfântă și cu glas strigăm către tine: Roagă pe Fiul tău și Dumnezeu, să dăruiască iertare de greșeli, celor ce se închină, cu credință, nașterii tale!

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, despre ale cărui fapte s-a întins vestea peste tot pământul, aflând plată în Ceruri pentru ostenelile sale: taberele diavolești le-a distrus, iar cetele îngerești a ajuns, urmând viața lor fără de prihană.

 

Sfinte Cuvioase Eftimie – tu având îndrăzneală către Dumnezeu – cere pace pentru sufletele noastre!

 

Astăzi toată Biserica strigă cu mulțumire, primindu-l pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie de la Dumnezeu, “odraslă mai înainte veselitoare, de pașnică bucurie”! – pe cel făgăduit de la Dumnezeu mai înainte de a se naște, care a dezlegat, astfel, întristarea părinților săi, fiind numit chiar cu numele bucuriei.

 

Sfinte Preafericite Părinte Eftimie, cel ce ești plin de veselie și de mângâiere, risipește norul întunecat al întristării mele! – îmblânzind pe Dumnezeu cu rugăciunile tale și stând înaintea Împăratului tuturor!

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, dăruit de Dumnezeu – asemenea lui Samuel – făgăduit mai înainte de zămislire, iar după numele primit: tuturor bisericilor chemare de bucurie… Părinții săi, făcând rugăciuni și cereri către Dumnezeu, l-au primit ca Dar dumnezeiesc și odrăslire purtătoare de lumină: vestind prin naștere strălucirea bunei-credințe și vădirea eresurilor. Încă din pruncie sfințindu-se lui Dumnezeu – Cel Ce l-a dăruit – și privind spre Dumnezeu, îndreptat cu poruncile Lui cele dătătoare de viață, s-a ridicat la înălțimea faptelor bune prin credință, ca purtător de Dumnezeu.

 

Maica lui Dumnezeu, roagă-l pentru noi, pe Dumnezeu și Domnul tuturor! Căci, avându-te folositoare, nu ne vom teme de tabăra vrăjmașilor care se luptă împotriva celor ce slăvesc cu bună-credință pe Cel Ce S-a născut din tine.

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Preacuvios Părinte Eftimie, pe care ceea ce l-a născut – “râvnind Anei”, ca pe cuviosul Samuel cel de demult – l-a adus jertfă vie lui Dumnezeu, Cel Ce îl preamărise încă și mai inainte de zămislire. Fiind aprins cu dragoste îndestulată către Dumnezeu, și-a înfrânat patimile cu gând prea-bine-credincios, Darul dumnezeiesc odihnindu-Se întru el…

 

Astăzi, spinii se ascund de tăiere! – pentru că cel ce s-a născut din cea stearpă și s-a arătat lucrător mult-roditor de bună-rodire, Sfântul Cuvios Părinte Eftimie, a tăiat spinii păgânătății, aruncând sămânța dumnezeiască a bunei-credințe! Scăpând de pândirile arzătoare ca focul, ale vrăjmașilor diavoli – având suflet arzător și dragoste umilită – s-a luminat, făcându-se purtător de minuni. Pe cei necredincioși i-a adus lui Hristos – devenind slujitor sfințit al vedeniilor celor mai presus de fire și de taină, purtător de Dumnezeu – învățându-i “cele mai bune” și aceștia “cu cuviință dumnezeiască” crezând.

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Preacuvios Părinte Eftimie, care umplându-și duhovnicește candela sufletului, cu untdelemnul înfrânării, și dorind venirea cea pururea luminoasă a Mirelui său, a asteptat-o cu rugăciuni neadormite – acum, în cămara Lui se veselește, “desfătarea cea pururea vie” și lucrarea minunilor luând, ca un purtător de Dumnezeu.

 

Sfinte Preafericite Părinte Eftimie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greșeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfânta ta pomenire! Laudă de mulțumire îți aduc, după datorie, Stăpână – ca văduva, acei doi bani – pentru toate darurile tale! Că tu te-ai arătat acoperământ și ajutor, ferindu-mă pururea de supărări și de nevoi! Îți strig ție, ca dintr-un cuptor cu văpaie – izbăvindu-mă de cei ce mă necăjesc: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi! Roagă pe Fiul tău și Dumnezeu, să-mi dea iertare de greșeli! Că eu, robul tău nevrednic, te am pe tine nădejde!

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Preacuvios Părinte Eftimie, care păzindu-și neschimbată mintea, încă din scutece, a arătat viața lui ca pe o suire la Dumnezeu, de Care apropiindu-se, s-a înălțat din putere în putere. A iubit smerenia lui Hristos și “s-a răstignit împreună, prin minte, cu Cel Ce a pătimit pe Cruce pentru el”. Dorind să pătimească după lege, s-a dezbrăcat de lume și, atunci, gol, luptându-se cu “luptătorul-împotrivă” (potrivnicul) – după asemănarea lui Hristos – “a ridicat, în pustie, biruință”. Pe sine, tot, s-a sfințit lui Dumnezeu – dorind slava cea nemuritoare – și către Dumnezeu a alergat cu căldură, prin viețuirea curată, prin pustnicie și viața prea-luminată, strigând fără încetare: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni!

 

Astăzi, toate izvoarele se bucură! Acum, Sfântul Preacuvios Părinte Eftimie, izvorând asemenea lui Moise de demult în pustie – iubind din toata puterea izvorul bunătății – s-a făcut pe sine izvor strălucitor de daruri dumnezeiești, pustnicilor – pe aceștia găsindu-i însetoșați și vindecându-i. Arătând dintre tainele Duhului, i-a slobozit pe fiii robiei, înnoindu-i “prin Botezul facerii de fii”, cu cuviință dumnezeiască, drept fii ai lui Dumnezeu – ca următor al vieții Mergătorului-înainte, Botezătorul Ioan.

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Preacuvios Părinte Eftimie, pe care Stăpânul a toate l-a arătat tuturor ca pe un sfeșnic purtător de lumină, fiind luminat cu Darul.

 

Bucură-te cinstită, bucură-te Fecioară Preacurată! Bucură-te munte umbrit cu Darul! Bucură-te cort! Bucură-te raclă! Bucură-te sfeșnic care ai purtat lumina dumnezeiască. Că te-ai făcut solitoare a bucuriei celei negrăite și a veseliei sufletelor credincioșilor!

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Preacuvios Părinte Eftimie, care s-a plecat legii lui Dumnezeu, robindu-și trupul ca pe un instrument al sufletului, supunând duhului zburdările trupești… “Zămislind în el frica lui Dumnezeu, a nășcut măntuirea celor rătăciți, strălucindu-le, ca un soare în pustie acoperit”. Arătându-se stâlp de foc și nor, prin raza Duhului, i-a povățuit pe pustnici la cărarea cerească a bunei-credințe, ducăndu-i la moștenirea cea nemuritoare întru cele de sus.

 

Astăzi, îl cinstim pe Sfântul Preacuvios Părinte Eftimie – cel pe care Hristos l-a dăruit lumii să fie doctor foarte-milostiv al celor neputincioși, hrănitor prea-slăvit al flămânzilor, învățător al celor nepricepuți, înțelepțitor al celor nerecunoscători, sprijinitor al celor rămași fără părinți și al săracilor. A fost îndurat , milostiv și purtător de cunoștința curată, “tăind pricinile patimilor, cu învățături dumnezeiești”, învățând pe ucenicii săi și tămăduind neputințele sufletelor. Pe toți i-a luminat, răspândind pretutindeni razele minunilor sale și, ca un magnet, i-a atras la învățaturile lui, cu curăția sufletului ‘înnoindu-le obișnuințele și îndreptându-le voințele sufletelor”.

 

Adevărată Născătoare de Dumnezeu, pe tine toți te mărturisim – ceea ce ești dăruită de Dumnezeu! – noi, care prin nașterea ta ne-am mântuit de nașterea cea stricăcioasă și, pentru milostivirea milei Dumnezeului nostru, am fost chemați iarăși la viața cea mai bună.

 

(___)Slavă smereniei Tale negrăite, Stăpâne!(o alcătuire după cronici străvechi: Lăcașuri Ortodoxe® ianuarie 2018 – www.lacasuriortodoxe.ro [https://www.lacasuriortodoxe.ro] )