Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  APEL: Schit ortodox DE VÂNZARE, în Canada - hramul Schimbarea la Față  •  1700 de ani de la convertirea Georgiei: Patriarhul Șio și Mitropolitul Rastislav al Cehiei și Slovaciei, în slujire comună  •  Sfintele moaște ale Sfântului Gavriil (Urghebațe) în SUA și Canada  •  Sfântul Ilarion, Mitropolitul Kievului  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 26.11.2017

Sfantul Mare Mucenic Mercurie, la Manastirea Plataresti – sfantul rabdarii si al imbarbatarii

Răbdare! Răbdare! Răbdare!,,Până când răbdare? Nu până la prăşit (in sens de “imediat”), ci până la sfârşit“…

 

Cel care ne spunea aceste învăţăminte, vrednicul de bună aducere aminte şi pomenire veşnică, părintele Cleopa, ne transmitea o veche învăţătură, care era greu de înţeles atunci, dar cred ca şi acum…

 

Un articol, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de colaborator-voluntar: Relu Cotoban Acest articol vă va pune în legătură cu un sfânt al ,,răbdării“. Asa cum, la greci, există Sfânta Iponomi (Sfânta Rabdarii), în România există un sfânt cunoscut pentru îmbărbătarea în greutăţi, atunci cand omul isi pierde răbdarea şi cade în deznădejde la cumpene mari şi, implicit, în braţele celui rău – tatăl mâniei, al deznădejdii, al nestăpânirii de sine, al minciunii, al vrajbei şi al uri … )

 

Acest sfânt, este Sfântul militar Mercurie, cunoscut în calendarul ortodox român drept Sfântul Mare Mucenic Mercurie – sfânt care a trăit în vremea împăraţilor Deciu şi Valerian, soldat în armata romană tocmai în Armenia cea Mare şi, caruia, într-una din luptele foarte grele împotriva barbarilor, i s-a arătat pe cer îngerul Domnului, îmbrăcat în haine albe, ţinând în mâna o sabie pe care avea sa i-o daruiasca, spunând: ,,Porneşte împotriva barbarilor, nu te teme! Nu te înfricoşa, că-ţi sunt trimis spre ajutor, ca să te fac biruitor… După ce-i vei birui, să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău!” (conform Tradiţiei Bisericii Ortodoxe Copte). Sfântul Mare Mucenic Mercurie este înfăţişat, tot in Biserica Copta, avand două săbii: cea de ostaş şi, alta, dăruită de către Ingerul Domnului, mulţi presupunand că ar fi fost însuşi Arhanghelul Mihail. Tradiţia Bisericii Ortodoxe de Rasarit îl înfăţişează pe Sfantul Mercurie cu o singură sabie şi cu armură specifică epocii sale, asemenea tuturor sfinţilor militari.

 

Intrând în oastea barbarilor, cu o vitejie fără seamăn, i-a decimat, Sfantul Mare Mucenic Mercurie devenind învingător. Împăratul Deciu l-a felicitat şi l-a înaintat în grad, insa a pus această victorie pe seama zeilor. Într-un cuvânt, chemat fiind şi vădit de către slugile împăratului Deciu că este creştin, Sfântul Mercurie a mărturisit pe Hristos – de aici începand calvarul şi martiriul sau. Chinurile Sfântului Mercurie au fost multe şi groaznice.

 

Sfantul Mare Mucenic Mercurie, la Manastirea Plataresti – sfantul rabdarii si al imbarbatariiVreme îndelungată, minunile Sfântului Mercurie au bucurat şi întărit pe creştini; şi au înspăimântat pe păgâni. Astfel, rugaciunile in fata icoanei Sfântului Mercurie au facut ca impăratul apostat Iulian să nu se mai întoarcă din război, icoana părăsind de-a dreptul biserica in care se afla si, peste un timp, intorcandu-se, insa Sfântul Mercurie având suliţa însângerată. Se stie faptul că impăratul apostat Iulian a fost răpus pe câmpul de bătălie, de către un ostaş cu o suliţa: împăratul, cu ultimele puteri, luand sânge din rana si inaltandu-l catre cer, a rostit cuvintele care au făcut istorie: ,Ai învins, Galileene!”.

 

O altă minune, petrecută chiar pe pământul ţării noastre, s-a întâmplat în vremea domnitorului Matei Basarab, pe vechiul curs al Argeşului, în zona localităţii Plătăreşti de astăzi, unde domnitorul a purtat o bătălie, în care se afla inferior numeric, cu tătarii (circa 40 000, condusi de Ghirai Han). In ajunul luptei, voievodul fiind foarte îngrijorat pentru că sorţii bătăliei nu îi erau prea favorabili, primeşte un ajutor nesperat, din partea unui tânăr soldat, care i se arată în vedenie şi îl îmbărbătează, spunându-i că va birui. Încurajat de acest lucru minunat, domnitorul făgăduieşte că, dacă va învinge oastea tătară (aflată la un pas de Cetatea Bucureştilor), va ridică o mănăstire pe care o va închina Sfântului Mercurie.

 

Vreme îndelungată, în special în timpul domniilor fanariote, o serie de domnitori, atât din Moldova cât şi din Ţară Românească, vor trece pe la această mănăstire, vor bate metanie la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mercurie şi vor promite înzestrarea cu multe daruri a acestei manastiri, dacă se vor mai întoarce vreodată domni în Ţările Române. Mănăstirea Plataresti se afla pe drumul spre Constantinopol, iar domnitorii maziliţi aveau aici ultim lăcaş în care se puteau ruga înainte de a fi aruncaţi în exil. Mult timp, acesta a fost singurul lăcaş închinat Sfântului Mercurie de pe teritoriul ţării noastre. Astăzi, insa, prin grija vrednicului preot Paul Lepădatu – fost preot paroh restaurator al Mănăstirii Sfântului Mercurie din Plătăreşti – s-a ridicat si o altă biserică închinată aceluiaşi sfânt – biserică de mir, de astă dată – în Bucureşti pe Str. Constantin Brâncuşi nr. 11. O altă biserica închinată Sfântului Mercurie, ctitorie tot voievodală (o biserica din lemn), mai este, astazi, si biserica ridicată de însuşi marele domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt în localitatea Rădăseni, în apropierea orasului Fălticeni.

 

Sa fie, cu doar trei biserici ridicate în trei epoci diferite, Sfântul Mare Mucenic Mercurie, atat de important pentru români? Răspunsul este categoric: Da!, pentru faptul că martiriul sfântului nu s-a încheiat nici astăzi. Persecuţia împăratului roman Deciu a continuat şi, putem spune, poate că pana şi astăzi ea continuă, prin nepasarea si neimplicarea noastra, vizavi de toate aceste biserici închinate Sfântului Mare Mucenic Mercurie – unele dintre ele avand aceeaşi soarta martirica, a patronului lor spiritual.Să luăm, ca exemplu, mănăstirea cel mai greu încercată: Mănăstirea Sfântului Mercurie de la Plătăreşti, din apropierea Bucureştiului.

 

Sfantul Mare Mucenic Mercurie, la Manastirea Plataresti – sfantul rabdarii si al imbarbatariiManastirea Plataresti a suferit, nu numai după urma deselor invazii turco-tătare, ci mai cu seama în vremea cuprinsa intre războiul Crimeii şi domnia lui Alexandru Ioan Cuza. În vremea acestui domnitor (ale cărui măsuri de transformare a multor mănăstiri în biserici de mir nu se cade să le judecăm noi), s-a produs decăderea materială a sfântului lăcaş. Acest sfânt lăcaş, din vremea lui Alexandru Ioan Cuza si până în vremea regimului comunist, ba chiar puţin si după anii ‘90, a suferit patimiri martirice, fiind spoliată şi sărăcită de bunurile sale de întreţinere, furată, batjocorită, transformata in lagăr şi puşcărie, in spital pentru bolnavi psihici – într-un loc al suferinţei, al groazei. Iar dacă acest lacas a reusit sa reziste si chiar sa infloreasca astazi, aceasta se datoreaza îmbărbătării cu care Sfântul Mare Mucenic Mercurie a învăluit, a îmbrăcat oameni deosebiţi precum: preotul Paul Lepădat, Episcopul Damaschin Coravu, actualul Episcop Vincenţiu (arhiereu ce s-a implicat mult în restaurarea acestei mănăstiri, si care doreşte realizarea unui complex spiritual-cultural-istoric la porţile Bucureştiului, căruia să îi redea frumuseţea şi înfăţişarea de odinioară, din vremea luminatului voievod Matei Basarab – cel care a însărcinat pe Albu Clucerul, pe Mitrea Pitarul şi pe egumenul Vasile să ridice acest lacaş de pomenire şi de rugăciune).Aceeaşi îmbărbătare se pare că a revărsat-o şi o revarsă zilnic, Sfantul Mare Mucenic Mercurie, asupra micii obsti de monahii (maici), păstorită de către stavrofora Varvara Arnăutu, stareţa acestei mănăstiri – preocupata sa restaureze ziduri si sa zideasca, intru Hristos, suflete. Cum, oare, să apreciem altfel faptul ca – după toate grozăviile întâmplate în hrubele şi beciurile acestei mănăstiri (temniţe), care mai pot, nefast, concura doar cu temniţele Aiudului şi ale Piteştiului- astăzi această mănăstire se afla încă în picioare? Obstea Mănăstirii Plataresti ţine aprinsă o candelă, o candelă de lumina, în care arde untdelemnul bucuriei, undelemnul rugăciunii continue către Dumnezeu, pentru întreagă creaţie a Sa.Atunci când deschizi vechile cărţi de istorie, atunci când cercetezi documentele arhivelor, când vezi ruina vechii case egumeneşti, când vezi fotografiile celor ce existau aici până acum 10-15 ani, sau când asculţi povestirile celor care mai mărturisesc şi astăzi că, în rastimpuri, din beciurile şi hrubele acestei mănăstiri, se auzeau vaiete şi scâncete ale celor condamnaţi şi schingiuiţi acolo, ţi se pare cu neputinţă ca, astăzi, pe aceste locuri, să descoperi un adevărat colţ de rai.

 

Sfantul Mare Mucenic Mercurie, la Manastirea Plataresti – sfantul rabdarii si al imbarbatariiDragi cititori, veniţi, cercetaţi şi, asemenea lui Toma, “puneţi degetul vostru” în rana acestei mănăstiri! Inchinaţi-va Sfântului Mare Mucenic Mercurie, a cărui icoană, în chip miraculos, s-a păstrat! Bucuraţi-va de frumuseţea noilor zidiri (o deosebită trapeză, pictată în frescă, un altar de vară, staretia nouă etc.) şi umpleţi-va de îmbărbătarea Sfântului Mercurie! Nu cadeţi în tristeţea “ştirilor de la ora 5”! Nu cădeţi în deznădejdea celor care vor să ne elimine, ca spiritualitate, cultură, ca putere economică de sine stătătoare, şi care vor să ne transforme în oameni fără ţară, fără de Dumnezeu!

 

Poate, acesta este planul lui Dumnezeu cu noi, dacă până astăzi ne-a lăsat, printre multe alte modele, un astfel de model. Iar acest model, este Sfântul Mercurie. Daca Dumnezeu a îngăduit să existe trei biserici închinate acestuia, dacă Dumnezeu a îngăduit ca, un sfânt pierdut între filele de sinaxar, să fie şi astăzi actual, înseamnă că nimic nu este întâmplător şi ca totul este proniator.

 

Faceţi-va timp şi căutaţi de fiecare data, pe 25 noiembrie, să bateţi la poarta acestor lăcaşuri închinate Sfântului Mare Mucenic Mercurie şi să vă îmbărbătaţi cu curajul credinţei în Hristos. Cei care veţi reuşi să ajungeţi la Mănăstirea Plataresti, inchinata Sfântului Mare Mucenic Mercurie, din localitatea Plătăreşti, judetul Călăraşi, aflată sub oblăduirea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, veti pleca avand sufletele încărcate, imediat intrand in contact cu pictura din pronaosul bisericii, restaurată si ea, în frescă, asemănătoare celei lui Pârvu Mutu, zugravul devenit astazi Sfântul Pafnutie – o pictură pe care o putem compara cu cea a lui Michelangelo, prin realismul, culorile, dramatismul pe care îl transmite, în tabloul numit sugestiv “Martiriul Sfântului Mercurie”.

 

In peste 20 de scene, sunt înfăţişate muncile groaznice la care Sfantul Mercurie a fost supus, toate acestea având în centru, încadrat de motive florale, în cadrul unei bolţi, pe însuşi Sfântul Mercurie-biruitor, înfăţişat asemenea lui Hristos, stand pe tron, cu sabia în ambele brate, încununat de aureola sfinţeniei.Abia astfel, vizitând acest loc si văzând frumuseţea vremurilor de demult apuse (creaţia meşterilor din vremea lui Matei Basarab şi a altor donatori, binefăcători şi ctitori), vom constata imperiosul necesar de a continua restaurarea acestui strălucit ansamblu monahal, de a îi reda frumuseţea de odinioară – şi poate chiar mai mult decât atât. Abia atunci, imbarbatandu-ne cu adevarat, vom realiza, intr-adevar, ca nu intamplator Romania este supranumită “Grădina Maicii Domnului!“. Si acum, in apropierea zilei de praznuire a Sfantului Mare Mucenic Mercurie, in aceasta manastire, in 2017, au fost prezenti preoti din jurul localitatii, alaturi de delegati ai Parintelui vicar-administrativ Rafail Mat, intre care Pr. Prof. Maxim, care le-a rostit si un ziditor cuvant de folos credinciosilor, Pr. Vasile din vechea lavra monala invecinata cu aceasta manastire, Cernica, preacuviosiile si preacucerniciile lor savarsind Slujba Acatistului Sfantului Mercurie, Sfanta Liturghie, Slujba Sfintirii celei mici a Apei si Slujba Parastasului…

 

A consemnat, pentru Lacasuri Ortodoxe, ing Ionel Aurelian (Relu) Cotoban