Colinde TV
Publicat pe 02.03.2017

Sfanta Spovedanie, in dobandirea mantuirii (PS Ieronim Sinaitul)

Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul – Episcop Vicar Patriarhal: cateva idei, despre importanţa Sfintei Spovedanii în dobândirea mântuirii

 

– numai prin Taina Pocăinţei ne putem vindeca sufletul de căderile în păcat;- trebuie să avem în minte exemplul Mântuitorului Hristos şi să iertăm greşelile aproapelui nostru, pentru a dobândi fericirea veşnică;- să fim în împăcare şi în iertare şi să ţinem postul cel plăcut Domnului, nu cel văzut şi apreciat doar de oameni;- raportandu-ne la darurile pe care Hristos Domnul ni le-a oferit, să căutăm şi noi să dăruim din ele altora, atât sufleteşte, cât şi trupeşte, fiecare după putinţa sa;- la Spovedanie ne apropiem de Mântuitorul Hristos ca de un prieten, preotul duhovnic fiind cel care ne mijlocește această legătură;- Spovedania este mai mult decât o confesare, pentru că nu schimbăm impresii despre cele materiale, ci venim să ne descoperim frământările, să ne spunem gândurile, să ne arătăm căderile, pentru că numai în felul acesta ne putem vindeca.

 

Extras dintr-un cuvant rostit aseara, la Slujba Canonului cel Mare, in Catedrala Patriarhala din Bucuresti. Un articol pe aceasta tema, poate fi accesat aici [https://basilica.ro/ps-ieronim-numai-prin-taina-pocaintei-ne-putem-vindeca-sufleteste/] .

 

Sursa text si foto: Basilica

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Printre Duhovnicii noștri
    Traduceri noi in Limba Română
      File de Letopiseț
        Dintre Meșteșuguri
          Sfaturi de folos
            Vă anunţăm noutăţile

            Parteneri

             

            Lăcașuri Ortodoxe
            Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
            Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.