Publicat pe 09.07.2016

Staretul Manastirii Sfanta Treime, ucis in propria chilie

Staretul Mănăstirii de calugari “Sfanta Treime – Danilov”, Daniel (Sokolov), din Pereslav-Zalessky, a fost ucis în chilia sa, in urma cu o zi, conform unor informatii primite din Eparhia de Pereslavl.

 

Conform unui raport pe aceasta tema, publicat ulterior de agentia ruseasca TASS, “trupul neinsufletit al starețului mănăstirii, egumenul Daniel (Sokolov), a fost descoperit după Slujba Utreniei, în chilia sa. Mănăstirea de monahi Sfânta Treime-Danilov este mică și prea săracă, pentru ca actiunea sa fi avut la baza un eventual jaf”.

 

Staretul, in varsta de 42 de ani, va fi inmormantat astazi. Departamentul rusesc de Investigații din Regiunea Iaroslavl a deschis o anchetă penală, conform secțiunii 1 din articolul 105 (omor) al Codului Penal rus. Anchetatorii au mentionat ca, in urma stabilirii circumstanțelor morții starețului, ucenicul in varsta de 36 de ani, Alexandru S., care vietuia, de asemenea, in manastire, este suspectat de comiterea crimei.

 

Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) “Lăcaşuri Ortodoxe”, dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.