(Foto: Constantin Ciofu – Doxologia)La aproximativ 10 metri de Biserica „Sfântul Nicolae“ Domnesc din Iaşi – ridicată în apropierea Curţii Domneşti, între 1491-1492, de către Sfantul Voievod Ştefan cel Mare, si refăcută în sec XVII, de domnul Antonie Ruset – au fost descoperite, in urma unor sapaturi recente, ramasitele vechii Manastiri cu acelasi hram, fost sediu al Mitropoliei Moldovei, loc in care domnii Moldovei erau odata incoronati – dupa cum se arata intr-un articol recent, publicat de portalul Doxologia [https://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/descoperiri-arheologice-la-biserica-sfantul-nicolae-domnesc-din-iasi] , apartinand Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Articolul in cauza citeaza cuvintele arheologului medievist Bobi Apăvăloae, cercetător ştiinţific în cadrul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române – filiala Iaşi.
Conform aceleiasi surse, in urma săpăturilor, au fost descoperite zidul fostului lacaş de închinăciune ctitorit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, fundaţiile din piatră ale bisericii lui Antonie Ruset, fundaţii din piatră ale vechilor chilii si mai multe morminte şi obiecte vechi din necropola bisericii, din anii 1500-1800.
Articolul publicat de portalul Arhiepiscopiei Iasilor mai aminteste, folosindu-se de declaratiile aceluiasi arheolog, ca, anterior, in imediata apropiere, fusesera descoperite si fundaţii “ale vechilor biserici de pe acest loc”, iar in 1970, cu prilejul restaurarii Casei “Dosoftei”, ieşisera la iveala numeroase vestigii din vechea mănăstire.
Se urmareste ca, pe viitor, prin intermediul unei finanţări, sa se realizeze in zona un parc istoric arheologic eclesiastic.
Intre anii 1890-1904, Biserica “Sfantul Nicolae” Domnesc a fost restaurată, prin “intervenţii brutale”, de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy, care a desfăcut-o bucată cu bucată, pentru a o reconstrui din temelie – mai aminteste raportul, care pune la dispozitia cititorilor o serie de fotografii [https://www.doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/descoperiri-arheologice-la-biserica-sfantul-nicolae-domnesc-din-iasi” target=“_blank] realizate in urma sapaturilor.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
