Între 18 și 20 mai 2016, în Creta, a avut loc cea de a doua sesiune a Secretariatului pan-ortodox de pregătire a Sfântului si Marelui Sinod [https://lacasuriortodoxe.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox] – conform unor informatii oferite de surse din Patriarhia Rusa [https://www.patriarchia.ru/] .
În cadrul lucrărilor, membrii Secretariatului Pan-ortodox, prezidat de coordonator-Mitropolit Ieremia de Elveția (Patriarhia Constantinopolului), au efectuat mai multe consultări și au fost informati cu privire la pregătirea locului de desfășurare a Sinodului: Academia Ortodoxă din Creta.
In ziua Cincizecimii, întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale vor oficia împreună Liturghia in Heraklion, la Catedrala Sfantul Mina a Arhiepiscopiei din Creta, iar în ajunul sarbatorii, slujba Vecerniei in Biserica Sfântul Apostol Tit.
Membrii Secretariatului au vizitat cele două biserici și au formulat sugestii, vizavi de organizarea slujbelor amintite.
Pe parcursul consultărilor, care au avut loc în Heraklion și apoi la Academia Ortodoxă din Creta, au fost discutate aspecte legate de pregătirea și organizarea Sfântului și Marelui Sinod, a cărui sesiune va începe in data de 20 iunie, la sarbatoarea Pogorarii Sfântului Duh.
Reprezentanții Bisericilor locale Ortodoxe au adresat o serie de întrebări, care tineau de protocol și de procedură.
Participanții la sesiune au mai discutat, totodata, în detaliu, principiile de funcționare a site-ului web oficial al Marelui si Sfantului Sinod [https://lacasuriortodoxe.ro/sfantul-si-marele-sinod-panortodox/22584-a-fost-lansat-site-ul-web-oficial-al-sfantului-si-marelui-sinod-panortodox-din-creta-2016.html] , a carei lansare este planificata sa aiba loc in scurt timp (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).
Principiile de acreditare și activitatea presei în cadrul Sfantului si Marelui Sinod au fost, de asemenea, formulate.
În Creta, participanții la sesiune au fost primiți de către Arhiepiscopul Irineu al Cretei, la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Agarathou.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
