Irineu de Backa: despre Marele si Sfantul Sinod Pan-Ortodox si adevaratul ecumenism

Episcopul Irineu de Backa, despre Marele si Sfantul Sinod Pan-Ortodox

Cu prilejul lansarii unui volum despre Marele si Sfantul Sinod Pan-ortodox, conținând traducerea textelor si articolelor presinodale ale unor diferiti teologi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, episcopul Irineu de Backa a publicat următoarea declarație, raportata de Biserica Ortodoxa Sarba [https://www.spc.rs/sr/svepravoslavni_sabor_krit_2016_godine] , tradusa de Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe (KSLCatalin):

“Hristos a înviat!

Va transmit tuturor salutul meu in bucuria Invierii, reflectand la Sfântul și Marele Sinod, în aceste zile pline de bucuria sărbătorii creștine care umple totul de semnificație universală. Acesta este mesajul Evangheliei mântuirii tuturor si a toate în Hristos, care conține în el, concis, vestirea unitatii sinodale a Bisericii. Totodata, cu ocazia sesiunii Sinodului ierarhiei Bisericii noastre locale, cred că ar trebui, în principiu, sa aplaudam cu totii viitorul Sfant si Mare Sinod Pan-ortodox.

Pe alocuri, am citit și auzit în mass-media – și, de asemenea, din gura unor preoti si teologi ai Bisericii – că practica si tradiția convocarii Sinoadelor în Biserica Ortodoxă, sau chiar și în Orient, au fost întrerupte deja de o lungă perioadă de timp, și că douăsprezece secole au trecut fără ca noi să mai avem Sinoade generale(!).

Din punct de vedere istoric, acest lucru este incorect! Biserica noastră este de natură sinodala (sobornicească, universală, atotcuprinzătoare). Sobornicitatea (catolicitatea) ei ontologica s-a manifestat istoric, sub forma sinodalitatii, exprimată tocmai prin Sinoade. Mai presus de toate, fiecare dintre întâlnirile noastre la Sfanta Liturghie, reprezinta o adunare a întregii Biserici “într-un singur loc” si întâlnirea sa într-Un Singur Trup, într-Un Duh Divin (ἐπὶ τὸ αὐτό).

Fiecare Biserică locală (episcopie, eparhie) reprezinta o Biserică în plinătatea ei, care este în comuniune cu toate celelalte Biserici ale lui Dumnezeu din lume. Prin urmare, fără comuniune sinodală, unitatea Bisericii, în general, nu ar exista deloc, nici măcar pentru un moment. Sinoadele (Consiliile) locale sau regionale sunt convocate oridecateori este nevoie.

Biserica noastră locală, ca regulă generala, organizeaza un Sinod cel puțin o dată pe an și, dacă este necesar, mai des. Alte Biserici locale organizeaza, de asemenea, Sinoade – unele mai des, altele mai rar. In plus, atunci când circumstanțe istorice importante o cer, adică nu la intervale regulate de timp, sunt convocate Sinoade mari, excepționale, în Har, cu toate Bisericile lui Dumnezeu, din intreaga lume. Acestea sunt Sinoadele generale ale Bisericii, care sunt numite, de regula, Sinoade Ecumenice.

In consecinta, nu este corect să spunem că, în Biserica Ortodoxă, timp de multe secole, nu au existat Sinoade. Este adevarat ca, în vremurile recente, în secolele cele mai recente, nu am mai avut Sinoade Pan-Ortodoxe sau Sinoade generale. Acest lucru este de înțeles, în contextul evenimentelor istorice. În timpurile mai vechi, doar Rusia era o țară ortodoxă liberă, în timp ce, in celelalte, ne-am aflat sub o aservire care a durat secole. Fără condiții de libertate și pace și fără o bună comunicare între creștinii ortodocși dispersati în “universul” lumii, nu a fost posibil să se convoace Sinoade mari.

In epoca recenta, astfel, au început deja pregătirile pentru un asemenea Sinod, la începutul secolului al XX-lea, întâlnirea din Manastirea atonita Vatoped [din 1930] fiind deosebit de importanta. La aceasta, pe lângă reprezentanții altor Biserici Ortodoxe, episcopii Bisericii Ortodoxe Sârbe au avut o participare activă, iar rolul sfântului Episcop Nicolae a fost imens. Mai târziu, planurile pentru un nou Sinod general, care sa aiba loc în Niš, cu ocazia implinirii a 1600 de ani de la primul Sinod Ecumenic, sau la Ierusalim, ori in altă parte, ‘s-au prabusit’, iar convocarea Sinodului a fost amânată pe termen nedefinit, în principal din cauza condițiilor din Biserica Rusă din epoca sovietică și, mai târziu, din cauza unor condiții similare din cele mai multe Biserici locale, la vremea comuniștilor și a puterii lor.

Acum este momentul în care Biserica isi poate organiza Sinodul său, cu toate că condițiile, nici astăzi, nu sunt ideale. Nu mai există, într-adevăr, teroare politică și persecutie aspră în cele mai multe dintre țările ortodoxe, dar în unele dintre ele există, încă, dificultăți în viața Bisericii, din cauza ciocnirilor armate, iar in Orientul Mijlociu persecuție din partea musulmanilor fanatici. Acesta este motivul pentru care Sinodul nu a putut fi ținut la Constantinopol, așa cum fusese planificat (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Suntem, inca, martorii – pornind de la noi rapoarte mass-media – unor acte teroriste in Ankara și Constantinopol. Dificultățile și suferințele sunt enorme în Siria, Irak, în Orientul Mijlociu, unde se afla mulți creștini ortodocși, dar, de asemenea, multi crestini separați de Biserica Ortodoxa, insa totuși aproape de ea, înruditi spiritual.

Condițiile ideale, în plus, nu există și nici nu le putem astepta. Dar nevoi și provocări există și, din acest motiv, s-a decis să se accelereze pregătirile. Personal, si sper sa nu fie o lipsa de modestie din partea mea ca o spun, eu consider: daca pregătirile ar fi durat cu doi sau trei ani mai mult, viitorul Sinod ar fi avut mai mult succes. Spun acest lucru, cu o anumită cantitate de îndrăzneală, probabil nejustificată, pentru că eu sunt implicat de o lungă perioadă de timp în pregătirile sinodale, în numele Bisericii noastre, cu Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru și Litoral, și nu în calitate de observator fata de ceea ce se întâmplă, ci în mod activ, din interior. Astfel, consider că am fi putut avea si alte subiecte importante pe ordinea de zi, în primul rând problema autocefaliei. La fel si cu pregătirea textelor, care urmează să fie prelucrate și supuse dezbaterii in Sinod, și pentru care vor fi luate decizii. Aceasta pregatire ar fi avut mai mult succes, intrucat unele texte sunt vechi de decenii, iar perioada de pregătire nu a fost suficientă, pentru ca acestea să fie analizate mai în serios și aprofundate, pornind de la provocările spirituale actuale.

Noi trebuie, insa, să credem că lipsa noastră foarte-omeneasca de pregătire, sau pregătirea noastra insuficienta, sau dezacordurile privind unele probleme (care există), și chiar relatiile perturbate intre anumite Biserici autocefale, nu vor fi decisive, ci Duhul Sfant va ridica tot ce se afla in spatiul terestru, la nivelul unei intalniri in spațiul Ceresc. El edifica Trupul Bisericii și poate, prin iubirea Lui nesfarsită și atotcuprinzătoare – iubire care este a Tatălui, și care ne-a fost daruita de Fiul, si pe care o trăim tocmai în Duhul Sfânt – sa insufleteasca totul, sa transfigureze, sa se manifeste, ca o adevărată icoană a împărăţiei lui Dumnezeu, în ciuda a tot ceea ce este omenesc și imperfect. Pentru că Sinodul are loc înaintea Cincizecimii, iar Duhul Sfânt este cu noi. Puterea Lui va prevala, în ciuda tuturor punctelor slabe și neajunsurilor noastre. Aceasta este o condiție sine qua non pre-sinodala, sinodala și post-sinodală. Mai mult decât atât, Sinoadele au fost convocate în acest scop, in întreaga istorie a Bisericii. Sinoadele nu sunt prelegeri sau simpozioane, ci ele rezolva problemele vitale ale vieții Bisericii, în primul rând cele referitoare la unitatea Bisericii, pentru o comuniune deplină, fără obstacole, între Biserici.

Acesta este motivul pentru care cred că viitoarea întâlnire a tuturor Bisericilor Ortodoxe, “impreună și în unanimitate”, va demonstra unitatea dintre noi. Sper că va demonstra, de asemenea, o marturisire, care poate, în opinia noastră, să fie, totodata, de folos creștinilor care aparțin Bisericii Romano-Catolice, precum și creștinilor care aparțin comunităților Reformei, Bisericilor Protestante. Si, cum vad eu asta? In primul rand, Sinodul va dovedi că unitatea Bisericii este posibilă și reală, și fără excesul si unilateralitatea doctrinei primatului episcopului Romei sub forma dezvoltata în timpul celui de-al doilea mileniu al istoriei creștine, adică fără absolutismul primatului roman, fără interpretarea priorității de onoare ca regulă de putere. Aceasta, fiindca noi nu justificam necesitatea unității, prin hipertrofia nesănătoasă a primatului – intrucat unitatea a existat, de asemenea, în primele secole, dar ea s-a bazat pe iubire, slujire și jertfa. În mod similar, comunitățile Reformei, respingand unitatea modelului roman, si-au pierdut unitatea dintre ele, și în același timp unitatea cu Rasaritul ortodox și Occidentul catolic.

Se poate întâmpla, ca Sfantul si Marele nostru Sinod sa fie, deci, o mărturisire utilă pentru ei toti, chiar și pentru noi înșine – o mărturisire a unității Bisericii, și indicatorul unui echilibru indispensabil între primat și catolicitate (sobornicitate), primat conceput ca sacrificiu și ca jertfa pentru unitatea Bisericii, și o acceptare sinodală și in Harul acestei unități, din partea altor Biserici. Poate că vom fi în măsură să aratam ca echilibrul divino-uman, conform Duhului Sfânt și Sfintei Treimi, în existența și viața Bisericii, reprezinta modelul bun de unitate necesara între Biserici – deși a fost oferit Bisericii, deja, din timpurile apostolice, și a existat până la marea schismă dintre Est și Vest, la sfârșitul primului mileniu. Dar, Biserica Ortodoxa l-a pazit si il pazeste cu fidelitate pana astăzi.

Toate textele din acest volum, în ciuda imperfecțiunilor lor, reprezinta tocmai o încercare de a indica astfel de eforturi, iar aceasta colecție este rezultatul dorinței și activitatii comune a tuturor contribuabililor care au fost implicați în publicarea ei, depunand mărturie despre ceea ce am primit de la început și pentru totdeauna: sobornicitatea adevărată și unitatea stabilită de Dumnezeu în Biserica lui Hristos. Noi le oferim roadele acestei munci modeste, in iubire, tuturor creștinilor Bisericii noastre locale și tuturor oamenilor de bunăcredință”.

Novi Sad, 16 mai 2016Episcop Irineu de Backa