NOTE DE CALATORIE: PE URMELE SFANTULUI NICOLAE – arhiepiscopul Mirei Lichiei, facatorul de minuni
Suntem a doua oara pe tarmul insorit al Mediteranei Orientale, in actuala Turcie. Asteptam cu nerabdare clipa cand vom pleca in excursie…nu in pelerinaj, pentru ca in acest caz sensul cuvantului devine impropriu.
Sunt zorii zilei de 24 septembrie 2008, iar noi vom merge impreuna cu alti romani spre insula Kekova, dar mai ales spre Mira Lichiei (localitate numita de turci Demre), locul unde, in urma cu 1700 de ani, s-a dedicat slujirii lui HRISTOS blandul si vrednicul de cinstire Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, facatorul de minuni.
Intr-un tarziu, grupul se reuneste langa orasul Antalya, cu intarziere, dar suntem conationali stransi laolalta din foarte multe statiuni: Okurcalar, Side, Belek, Antalya etc.Trecem printr-o zona de munte care te imbie la drumetii, apoi soseaua serpuieste pe tarmul Mediteranei, avand in dreapta sa inaltimi tot mai mici.
Am ajuns dupa 3 ore de la plecarea din Antalya, este o mare de autocare si… stupoare: un kitch, probabil de plastic, reprezentandu-l pe mosul gras si boem de provenienta occidentala, troneaza pe un soclu inalt, kitch asijderea – Baba Noel, cum ii spun turcii – exact la 20 de metri de curtea bisericii. Asta e, se pare ca aceasta pseudocultura se raspandeste intr-adevar la nivel global, iar multi dintre turistii de toate natiile o accepta tot mai usor.
Ghidul ne duce initial la magazinele de suveniruri, deja obisnuite. Cu specificatia ca aici se vand majoritar diverse reprezentari ale SF. Nicolae: litografii, serigrafii si fotografii lipite pe lemn. Ghidul relateaza ca aceste ateliere rusesti vand numai icoane pictate, realitatea este insa cu totul alta, eu ca pictor iconar nu pot fi pacalit atat de usor, iar alti colegi din grup imi asculta sfaturile, neplacute insa pentru ghid. Este intr-un fel firesc, agentia de turism are si ea un comision din vanzarea acestor obiecte… curios: intr-o tara care abia tolereaza crestinismul, sunt zeci de mici sau mari pravalii – exclusiv rusesti – care vand aceste obiecte de serie, musai ”icoane pictate“.
Am vazut, intr-adevar, o icoana pictata, este deosebita, cu Sf. Nicolae, DEISIS si Sf. Mari Mucenici Gheorghe si Dimitrie… dar este singura veritabila. Cumparati, cumparati, cumparati, reclama este sufletul comertului, macar pretul de 6 sau 10 euro bucata ar trebui sa va dea de gandit. In acest an, surpriza neplacuta a fost ca preturile se dublasera in Turcia, fata de anul precedent (2007).
In sfarsit se scurge timpul obligatoriu alocat suvenirurilor si ne indreptam spre Biserica: occidentalii – o imagine devenita deja cliseu – ca spre un muzeu, intre atatea altele; rusii, galagiosi in fervoarea lor pravoslavnica, iar noi, romanii, poate nu toti… cu piosenie.
Turcii au o mare calitate, pe care imi doresc sa o regasesc si la noi… au mare grija de monumentele de pe cuprinsul tarii lor, fie ele amfiteatre romane, biserici bizantine sau castele medievale.
La intrare este o frumoasa statuie catolica reprezentandu-l pe Sf. Nicolae binecuvantand, imbracat cu vesminte arhieresti si cu icoana Maicii DOMNULUI cu PRUNCUL in mana stanga.
Intram cu smerenie in pronaos, inghesuiala e de nedescris. O mare de turisti, din toate colturile Europei, dar si asiatici. Ma intreb cati oameni vin aici pe 6 decembrie, pentru ca am inteles ca in aceasta biserica ruinata, dar intretinuta admirabil are loc Sfanta Lturghie o singura data pe an, la marele praznic al Sfantului.
Ochii incearca sa intrevada in fresce imaginea Sfantului. Intr-o absida se patreaza relativ bine MEGA DEISIS, adica Marea rugaciune, infatisandu-l pe DOMNUL IISUS HRISTOS in ipostaza Dreptului Judecator, de-a dreapta si de-a stanga fiind Nascatoarea de DUMNEZEU si Sf. Prooroc Ioan Botezatorul.
Intrezaresc un alt chip arhieresc in cea mai bine pastrata fresca din biserica.
Altarul… sau mai bine zis ce a mai ramas din el… este inconjurat de 4 coloane sfaramate.
Ajungem in sfarsit in locul in care au odihnit moastele Sfantului, loc in care nu mai poti arunca un ac.
Moastele SFANTULUI NICOLAE au fost aici pana in anul 1087, cand au fost mutate la Bari, in sudul Italiei, in ziua de 9 mai, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo sunt ele la mare cinste si vin la ele credinciosi din toate partile Crestinatatii. Insa aici, la Mira, unde a pastorit si s-a mutat catre DOMNUL, fiorul trebuie sa fie mai puternic… cel putin pentru mine. Intrevad parca, cum bunul ocrotitor Nicolae l-a palmuit pe ereticul Arie la primul sinod ecumenic de la Niceea, cand Arie nega DUMNEZEIREA Fiului, in anul 325 d.HR. Sau marile minuni pe care le-a facut si le face neincetat, celor care se roaga lui si il cinstesc in chip deosebit, ca si pe alti sfinti bineplacuti lui DUMNEZEU.
Am iesit din biserica… din pacate, grupurile organizate au intotdeauna un timp atat de limitat… cu bucuria ca Sf. Nicolae m-a ajutat sa ajung la biserica sa, cu nostalgia timpului scurs prea repede acolo, dar cu speranta ca el imi va indrepta pasii si spre alte locuri dragi lui, poate chiar unde odihnesc acum sfintele sale moaste, si avand in minte troparul (cantare bisericeasca dedicata unui sfant sau unui mare praznic): ”Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine turmei tale adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate.
Parinte ierarhe Nicolae, roaga pe HRISTOS DUMNEZEU, Sa mantuiasca sufletele noastre”!
Pentru Lacasuri Ortodoxe, un articol de CLAUDIU VICTOR GHEORGHIU
