Publicat pe 15.01.2014

Obama vrea o intalnire cu Papa Francisc. John Kerry la Vatican

O întâlnire a avut loc, ieri, la Vatican, între Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul desemnat Pietro Parolin, și Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry (foto). Secretarul de Stat al SUA este, în prezent, implicat într-un turneu diplomatic internațional, pentru promovarea unui acord de pace între israelieni și palestinieni, precum și pentru Conferința “Geneva 2”, pentru pace în Siria, programată pentru 22 ianuarie.

 

Conform unui comunicat al Vaticanului, intalnirea cu Secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, “a fost extrem de importanta și intensa”, durand o oră și patruzeci de minute.

 

Principalele teme discutate, în mod clar, au fost centrate pe problemele Orientului Mijlociu și, în special, pe situația siriana, având în vedere Conferința de Pace de la Geneva, programată să aibă loc în ianuarie (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). De asemenea, a mai fost discutata tema negocierilor dintre Israel și Palestina.

 

Continentul african a fost si el subiect de conversație. În special situația din Sudan, care a devenit recent tot mai dramatică (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Se spera ca medierea în curs de desfășurare, pentru un acord între părți, sa poata ajunge la rezultate satisfăcătoare.

 

Chiar si Statele Unite au fot vizate, astfel ca Vaticanul si-a exprimat îngrijorarea – comuna cu cea a episcopilor Statelor Unite – în ceea ce privește normele care reglementează reforma în domeniul sănătății, privind garantarea libertății religiei și a obiecției de conștiință (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

 

Starea de spirit a întâlnirii a fost una pozitiva, conform Vaticanului. În cursul intalnirii a fost facuta cunoscuta intentia Președintelui american Barack Obama de a se întâlni cu Papa Francisc. Nu a fost, insa, stabilita nicio data pentru o astfel de întâlnire.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.