Publicat pe 08.10.2019

Noi activități ale Cercului de Pictură Sfântul Apostol Luca, în Protopopiatul Urziceni

Noi tehnici de lucru pentru copiii de la Cercul de pictură Sf. Apostol Luca – Protopopiatul Urziceni

 

Sâmbătă, 05 octombrie 2019, în Sala de ședințe a Protopopiatului Urziceni, a avut loc o

 

nouă întrunire a Cercului de pictură Sfântul Apostol Luca.

 

Întrucât anul acesta s-au înregistrat cele mai multe înscrieri din istoria de un deceniu a

 

acestui Cerc, locația a devenit neîncăpătoare.

 

În cadrul acestei întâlniri copiii au învâțat o nouă metodă de pictură, tehnica laviului.Cei 45 de copii prezenți și-au însușit elementele principale ale acestei tehnici urmând ca

 

la următoarele întâlniri să finalizeze lucrările începute acum.

 

Și în anul 2019 Cercul de pictură Sfântul Apostol Luca s-a bucurat de sprijinul financiaral Consiliului Județean Ialomița, pentru achiziționarea de materiale de pictură precum șipentru susținerea deplasării în afara județului realizată spre finalul vacanței de vară.Protopop Aurel Berbec

 

 

 

 

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.