Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie  •  Slujba Sfințirii Aghiasmei, în Parlamentul Greciei  •  Patriarhului sârb Porfirie vizitează Mitropolia Australiei și Noii Zeelande  •  Reacția Bisericii Ortodoxe la faptul că în Vidin se ridică chipul unei divinități păgâne  •  Sute de credincioși au întâmpinat Cinstitul Cap al Sfântului Clement de Ohrida, la Stara Zagora
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 23.11.2018

Cinstita Mână a SFÂNTULUI APOSTOL ANDREI, în România, adusă spre închinare. Locul în care se va afla

În cadrul evenimentelor legate de Sfințirea Catedralei Naționale, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, însoţit de o delegație a Patriarhiei Ecumenice, precum şi o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra se vor afla în România.

 

Cu această ocazie, conform unui comunicat oficial semnat de Biroul de presă al Patriarhiei Române, delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

 

Sfânta raclă purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei se va afla, după cum urmează:

 

Vineri, după ora 14:00, în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până în ziua următoare, sâmbătă, ora 16.00;

 

Sâmbătă, de la ora 16.30, alături de un fragment din moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), până duminică, 25 noiembrie, ora 13.00.

 

Duminică, 25 noiembrie, de la ora 13.00, la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale pentru a fi cinstită de credincioși alături de racla cu moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

 

Comunicatul amintit nu explică clar dacă și în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfințirii”), când credincioșii pot trece, de asemenea, prin Sfântul Altar, aceștia se vor mai putea închina la sfintele moaște.