Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina  •  Haideți să clarificăm, în sfârșit, lucrurile: ce susținem și ce nu susținem...  •  Finalizarea lucrărilor de conservare a frescelor din Biserica Sfântul Gheorghe din Kurbinovo  •  Alte două icoane bizantine, repatriate în Cipru  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie  •  Slujba Sfințirii Aghiasmei, în Parlamentul Greciei  •  Patriarhului sârb Porfirie vizitează Mitropolia Australiei și Noii Zeelande  •  Reacția Bisericii Ortodoxe la faptul că în Vidin se ridică chipul unei divinități păgâne  •  Sute de credincioși au întâmpinat Cinstitul Cap al Sfântului Clement de Ohrida, la Stara Zagora
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 14.03.2018

Prima Sfanta Liturghie după 500 de ani, la o mănăstire rupestră din Cherson

 

 

 

În cea de-a doua duminică a Postului Mare, o Sfântă Liturghie a fost oficiată pentru prima oară în 500 de ani pe locul unei vechi mănăstiri rupestre din Crimeea, raportează Dieceza de Simferopol și Crimeea [https://www.spc.rs/eng/first_liturgy_500_years_celebrated_near_crimean_cave_church_0] .

 

Mănăstirea rupestră, situată în centrul Peninsulei Heraclean, a funcționat de la mijlocul secolului al XIII-lea până la mijlocul secolului al XV-lea, conform ceramicii descoperite pe sit.

 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de comunitatea numită în cinstea Sfântului Grigorie Palama, instituită cu binecuvântarea Înaltului Mitropolit Lazăr de Simferopol și Crimeea, în 2016. Comunitatea este păstorită de Pr. Alexander Leonov din Biserica Icoanei domnești a Maicii Domnului, din apropiere.

 

Comunitatea Sfântului Grigorie a hotărât să oficieze hramul său pe locul viitoarei sale biserici din Sarandinakina Balka, lângă o biserică rupestră ce făcea parte din complexul mănăstiresc rupestru. Nu s-a slujit în biserica din peșteră – deoarece permanent cad resturi de rocă din pereții săi – ci într-o biserică amenajată într-un cort amplasat în imediata apropiere.

 

Complexul mănăstiresc rupestru este situat la periferia orașului bizantin Cherson. A fost săpat în stâncile abrupte din Sarandinakina Balka. Complexul mănăstiresc includea și o fabrică de vinuri, amplasată într-un subsol mare, o cantină și o bucătărie. Ascultările călugărilor (muncile) se axau în principal pe asigurarea nevoilor lor urgente. Aceștia produceau vin din strugurii care creșteau pe pantele muntelui.

 

Organizarea internă a comunității monahale avea toate semnele unei lavre. Modul isihast de viață a fost popular în rândul monahismului chersonez din secolul al XIV-lea, datorită victoriei teologiei palamite în Biserica Ortodoxă și pătrunderii idealului isihast în Cherson.