Publicat pe 11.01.2020
Rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, explicată de Pr. Lawrence Farley (Introducere)

Ca și în cazul majorității învățăturilor Sale, Iisus a oferit și învățătura referitoare la rugăciune, ca răspuns la nevoie și cerere. Se ruga într-un anumit loc, iar Ucenicii Săi L-au [...]
Publicat pe 11.01.2020
Cinci mânăstiri din Bulgaria urmează să fie renovate din fonduri europene
Cinci dintre cele mai vechi mănăstiri bulgărești, care au fost declarate monumente ale culturii – Bachkovski, Troyanski, Kremikovski, Kilifarevski și Plakovski – urmează să fie renovate cu fonduri europene, conform [...]
Publicat pe 11.01.2020
Ziua ocrotitorului sfânt al Republicii Srpska: Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan

Catedrala Hristos Mântuitorul, din Banja Luka, s-a umplut de numărul mare de credincioși care au venit să serbeze prin rugăciune ziua sfântului care le apără națiunea: Sfântul Arhidiacon Ștefan, ocrotitorul [...]
Publicat pe 11.01.2020
Pâinea slavei, colacul slavei sau turta sârbească de slavă – Un obicei inedit de a cinsti ziua sfântului ocrotitor al familiei

Dintre toți creștinii ortodocși, se spune că numai sârbii ar avea ceea ce ei numesc “SLAVA” – obiceiul de a sărbători ziua patronului unei familii. Alți slavi sărbătoresc o zi [...]
Publicat pe 11.01.2020
Slujba la Nașterea Domnului Hristos, de acum și în limba chineză
Editura din Hong Kong „Presa Ortodoxă din China” a publicat o traducere în limba chineză a Slujbei la Nașterea Domnului Hristos, cu această nouă publicație, de acum, fiind posibil și [...]
Publicat pe 11.01.2020
Mitropolitul SOTIRIOS: Anul 2020 a venit. Privim spre el și ne gândim: ce se va întâmpla?

SETE ȘI LUMINĂ„Câmpurile însetează după apă și munții după zăpadă.Cel robit însetează după libertate de atâția ani” (dintr-un cântec popular). Bietul nostru suflet însetează după Lumina lui Dumnezeu-Omul. Anul 2019 [...]
Publicat pe 11.01.2020
Arhiepiscopia Canadei deplânge pierderea de vieți omenești din tragicul accident de zbor ucrainean PS752

Arhiepiscopia Grec-Ortodoxă a Canadei deplânge pierderea de vieți omenești din tragicul accident de zbor al PS752. La aflarea veștii devastatoare despre prăbușirea avionului de pasageri operat de Ukraine International Airlines, [...]
Publicat pe 11.01.2020
O PARABOLĂ, LA NAȘTEREA DOMNULUI – UN CRĂCIUN de necrezut, serbat cu câteva mici păsărele

O PARABOLĂ A NAȘTERII DOMNULUI – UN CRĂCIUN de necrezut, serbat cu câteva mici păsărele A fost odată un om de familie, care era foarte amabil și cumsecade, generos, iubitor [...]
Publicat pe 13.01.2020
Patriarhul Antiohiei lansează un apel, avertizând asupra unui fenomen fără precedent în Liban de la Primul Război Mondial

Preafericitul Ioan al X-lea, Patriarhul Grec-Ortodox al Antiohiei și al Întregului Răsărit a făcut apel la formarea promptă a unui guvern libanez, în cadrul predicii rostite la Sfânta Liturghie oficiată [...]
Publicat pe 13.01.2020
Cea mai timpurie reprezentare a Maicii Domnului cu Pruncul

Aceasta este cea mai timpurie reprezentare a „Maicii Domnului cu Pruncul”. Ea se găsește în Catacomba Priscilla din Roma și datează de la începutul anilor 200. Catacomba Priscilla este un [...]
Publicat pe 13.01.2020
Fără panică! E doar Maica Domnului!

Prima dată când i-am înălțat rugăciuni Mariei am avut un atac de panică – literalmente. Eram la facultate și cel mai bun prieten al meu devenise romano-catolic. Ne-am certat puțin, [...]
Publicat pe 13.01.2020
Cultura noastră laică nu mai are loc pentru îngeri sau pentru revelația cerească

Este potrivit ca, în prima duminică după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, să comemorăm un om care a jucat un rol esențial în planul lui Dumnezeu de Întrupare a Fiului [...]
Publicat pe 14.01.2020
‘Hristos mi-a închis gura, acolo!’ – Cuviosul Părinte Efrem din Katounakia

În zilele sfinte, când Biserica cântă despre marea lucrare a Domnului față de omenire și, prin imnuri de slavă, scoate la iveală sensul teologic cel mai profund al sărbătorii, cei [...]
Publicat pe 14.01.2020
La Sărbătoarea celor 14.000 de Prunci Sfinți uciși de Irod, Biserica Ucraineană a organizat evenimente împotriva păcatului grav al avortului
Pe 11 ianuarie 2020, la Sărbătoarea celor 14.000 de Prunci Sfinți uciși de Irod (după calendarul vechi iulian), Biserica Ortodoxă Ucraineană a ținut slujbe de rugăciune și a organizat evenimente [...]
Publicat pe 14.01.2020
Generațiile tinere, din ce în ce mai puțin interesate de întemeierea unei familii

Un nou studiu realizat de institutul Barna în parteneriat cu World Vision dezvăluie că generațiile tinere din întreaga lume sunt mai interesate de urmărirea succesului profesional decât de întemeierea unei [...]
Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.