Rugăciunea Domnească – Tatăl Nostru, explicată de Pr. Lawrence Farley (Introducere)
Ca și în cazul majorității învățăturilor Sale, Iisus a oferit și învățătura referitoare la rugăciune, ca răspuns la nevoie și cerere. Se ruga într-un anumit loc, iar Ucenicii Săi L-au auzit. Le-a fost destul de dificil, deoarece în acea zi (spre deosebire de zilele noastre), rugăciunea se făcea cu voce tare, chiar și atunci când cineva se afla într-un loc public. Cineva se putea ruga suficient de liniștit pentru a nu fi auzit, așa cum a făcut-o odată Ana:
[ 10. Ea însă s-a rugat Domnului cu sufletul întristat şi a plâns amarnic,11. Şi a dat făgăduinţă, zicând: “Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui”.12. Dar pe când se ruga ea aşa îndelung înaintea Domnului, Eli privea la gura ei;13. Şi fiindcă Ana vorbea în inima sa, iar buzele ei numai se mişcau, dar glasul nu i se auzea, Eli socotea că ea e beată. (Cartea întâia a Regilor 1: 10-13)],
dar acest lucru era neobișnuit.
Rugăciunea, ca și cititul, era atunci o activitate care se făcea auzită. Ucenicii Lui au fost impresionați de calitatea rugăciunii Sale și au vrut să se roage ca El. Prin urmare, L-au rugat să-i învețe să se roage, așa cum Ioan Botezătorul i-a învățat pe ucenicii săi:
[ Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. (Sfânta Evanghelie după Luca 11: 1).]
Drept răspuns, Învățătorul le-a oferit, nu o prelegere sau o colecție de principii spirituale pe care să le pună în aplicare, ci o rugăciune model. Rugându-se cu această rugăciune, ei au putut afla cum ar trebui să fie toate rugăciunile. Era suficient de concisă pentru a fi imediat memorată și păstrată în inima lor, pentru meditație. Însă, nu a fost doar un model. A fost propriu-zis o rugăciune destinată a fi folosită, pentru că Iisus nu doar că a spus „voi aşa să vă rugaţi” [Greacă ουτως / outos] în Sfânta Evanghelie după Matei 6: 9, dar în Sfânta Evanghelie după Luca 11: 2 El a zis și „Când vă rugaţi, ziceţi” [greacă λεγετε / legete]. Iar Biserica s-a supus Lui, folosind această rugăciune împreună cu toate celelalte rugăciuni ale ei.
Rugăciunea Domnului [Domnească] este prezentă în Noul Testament sub două forme diferite: una mai lungă, în Sfânta Evanghelie după Matei 6: 9-13
[ 9. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;10. Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!]
și una mai scurtă, în Sfânta Evanghelie după Luca 11
[2. Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.]
(Cu toate acestea, unele manuscrise au o versiune mai lungă a Sfântului Evanghelist Luca, ce corespunde aproape complet versiunii Sfântului Evanghelist Matei. Având în vedere practicile liturgice din vremea în care versiunea mai lungă a Sfântului Matei era folosită întotdeauna, ulterior cărturarii care copiau textul Sfântului Luca au fost tentați să considere versiunea mai scurtă a Sfântului Luca drept incompletă și că ar fi necesitat corectură prin introducerea frazelor omise. Astfel, deși manuscrise precum Sinaiticus și Vaticanus au versiunea mai scurtă, alte manuscrise precum Alexandrinus și Efraimi o au pe cea mai lungă. Cu toate acestea, nu poate exista nicio îndoială că versiunea mai scurtă este cea originală pe care Sfântul Evanghelist Luca a scris-o).
Care dintre versiuni a revenit lui Iisus Însuși (sau dacă versiunile din Sfântul Matei și Sfântul Luca sunt ambele traduceri ale unei versiuni mai vechi anterioare) este un lucru dezbătut de savanți. Probabil pentru că versiunea lui Matei este mai completă și mai lungă, aceasta a devenit curând cea preferată de Biserică în general, astfel încât, atunci când autorul Didahiei (scrisă probabil în jurul anului 100 după Hristos) își trimitea cititorii să spună Rugăciunea Domnului de trei ori pe zi, o făcea cu versiunea pe care o oferă Sfântul Matei. Din acest motiv (și din cauza imposibilității de a trece în spatele textului la o versiune orală anterioară, dacă există, vom studia versiunea Sfântului Evanghelist Matei, în paginile următoare.
Înainte de examinarea noastră în profunzime a Rugăciunii Domnești frază cu frază în paginile următoare, vom observa că Domnul nostru intenționa să ofere o rugăciune care era în mod vizibil diferită de rugăciunile oferite de farisei – modelele rivale de atunci din piețele palestiniene. Vina fariseilor a fost aceea că le plăcea să se roage pentru a-și impresiona ascultătorii cu spectacolul lor extraordinar de evlavie. Acesta a fost motivul pentru care se asigurau că, atunci când veneau orele de rugăciune, se aflau într-un loc cât se poate de public, cum ar fi colțurile străzii. Aceștia își înmulțeau cuvintele și continuau așa mult timp, rostind frază după frază. Domnul nostru a condamnat aceasta ca fiind îndrăgită doar de neamurile păgâne, care credeau că zeii lor ar putea fi cumva impresionați și influențați de explozia verbală și de retorica fantezistă. Era un pic de satiră comică: imaginați-vă asta, El spunea într-un fel: cineva se roagă cu o rugăciune lungă și dramatică, iar zeul său păgân se așează și spune: „Uau, ce rugăciune! Acum sunt sigur că îi voi da ceea ce a cerut!”. Acesta este modul efectiv în care procedau fariseii, insistând să se roage cu o lungime atât de mare și să adune fraze. Erau mai rău decât păgânii!
În schimb, Domnul le cere Ucenicilor Săi să fie simpli și direcți atunci când Îl abordează pe Dumnezeu. Ei nu trebuie să se bazeze pe lungime și durată, ca și cum I-ar da informația Celui Preaînalt, de care El ar avea nevoie înainte de a le împlini cererile. Dumnezeu știa, cu adevărat, de ce aveau nevoie, încă dinainte de începerea rugăciunii! Mai bine să vă rugați pur și simplu, după cum copiii vorbesc cu părinții lor, încrezători în dragostea lui Dumnezeu!
(Extras – traducere și adaptare după Protopop Lawrence Farley – parohul Bisericii Ortodoxe Sfântul Herman de Alaska / Biserica Ortodoxă a Americii – OCA / Langley, Canada – fost preot anglican, convertit la Ortodoxie în 1985)
