
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, astăzi, 04 noiembrie 2025, începând cu orele 14:00, Departamentul Mass Media al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin reprezentantul Pr. Arhid. Nicușor Silviu Dascălu, în parteneriat cu Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe, va transmite în direct procesiunea cu Icoana Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, organizată în Municipiul Slobozia.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, cunoscută și sub numele “Sfânta de la Adam”, va sosi la Catedrala Episcopală din Slobozia la orele 14:00, astăzi, unde va fi întâmpinată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, alături de un sobor de preoți și diaconi, și de mulțime mare de credincioși.
După Slujba de Te Deum ce se va săvârși în Catedrala Episcopală, Icoana făcătoare de minuni va fi purtată în procesiune, de la orele 15:00, către Mânăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia, unde va fi întâmpinată solemn de către Starețul acesteia, Pr. Arhim. Vicar Eparhial Rafail (Mîț), împreună cu obștea mânăstirii și credincioșii deja prezenți acolo în așteptarea Sfintei Icoane.
Procesiunea va putea fi urmărită în direct în paginile Lăcașuri Ortodoxe (click aici) și pe întreaga rețea web a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor (click aici).
Reamintim faptul că Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “ADAM” va rămâne spre închinare, în incinta Sfintei Mânăstiri “Sfinții Voievozi” din Slobozia, până Duminică 09 noiembrie 2025.

Lăcașuri Ortodoxe





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
