Colinde TV
Publicat pe 12.12.2025

Sfântul Iona Starețul de lângă Lacul Iași

Ziua de sărbătorire specială: 22 septembrie

   Sfântul Iona de lângă Lacul Iași s-a născut în satul Șokșa - la șaisprezece km de mănăstirea înființată ulterior de el. În tinerețe a auzit de faptele Sfântului Alexandru din Svir și a dorit să-i imite modul de viață, devenind unul dintre ultimii săi ucenici, la Mânăstirea "Preasfânta Treime" de pe râul Svir.

 

   Sfântul Alexandru a prevăzut marele har al lui Dumnezeu din Iona și l-a primit ca fiu al său duhovnicesc. Cu puțin timp înainte de mutarea la Domnul a Sfântului Alexandru, în anul 1533, Sfântul Iona a primit de la acesta binecuvântarea de a duce o viață de ascet în pădurea din apropiere. Acolo, a descoperit rămășițele unui templu vechi păgân, unde a înfipt o cruce și a ales locul drept sălaș de viețuire.

 

   Multe necazuri și lipsuri s-au abătut asupra lui Iona, mereu aflându-se în privința strictului necesar, fiind de asemenea copleșit de insectele pădurii vara și de animalele sălbatice iarna. După ce a petrecut mulți ani în tăcere desăvârșită și departe de lumea deșartă, Iona s-a înălțat la treapta desăvârșirii duhovnicești.

   Și precum o candelă aprinsă nu poate fi ascunsă noaptea, tot așa faptele Sfinților lui Dumnezeu nu au putut fi ascunse prea mult timp de la fața oamenilor care căutau mântuirea. Marele ascet al evlaviei a câștigat mulți tovarăsi alături. De pe potecile pădurii, din toate părțile, au început să se adune la el iubitorii pustiei.

 

   Atunci, devenit Părinte duhovnicesc, Iona a decis să construiască o mânăstire. Întemeierea mânăstirii a avut loc în anul 1580, când a fost construită o biserică din lemn în cinstea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar opt călugări s-au alăturat Sfântului Iona pentru a se nevoi pe calea ascetismului.

 

   Sfântul Iona a trudit cu mare grijă la construirea mânăstirii. Astfel, spre exemplu, pentru a ușura pescuitul, el însuși a săpat un canal de la Lacul Iași până la Lacul Seno din apropiere. 

 

    Adesea, călărea pe cărările pustii ale pădurii, în căutarea celor necesare mânăstirii. Dată fiind sărăcia din mânăstire, el a solicitat Mitropolitului de Novgorod să fie scutit de taxe, iar acesta a aprobat cererea, în 1 iunie 1589. Fondurile scutite de taxare au fost folosite pentru construirea unei noi Biserici a Schimbării la Față a Domnului, lucrarea începând în anul 1628 și fiind finalizată într-un an.

 

   Ascetul confecționa vase din lemn, care să fie folosite la dumnezeieștile slujbe. În timp, călugărul a devenit cunoscut pentru viața sa sfântă, mult dincolo de granițele mânăstirii. Numeroși pelerini aduceau daruri între care se numărau și cărți de slujbă bisericească. Granițele mânăstirii s-au extins, iar numărul bisericilor a crescut. 

 

    Dragostea și evlavia profunde pentru ascet au fost demonstrate de Mitropolitul Isidor de Novgorod, de Starețul Iacob de la Mânăstirea Solovki, de Sfântul Irinarh (17 iulie) și, de asemenea, de mulți alți contemporani aflați la conducerea lumii ori a vieții Bisericii.

   Când viața Sfântului Iona se apropia de sfârșit, s-a retras într-o peșteră aflată la 1,5 km de mânăstire. În ea și-a petrecut ultimele zile ale vieții. Obștea nu și-a părăsit învățătorul și, vizitându-l, îi cerea sfaturi și povețe duhovnicești.

 

   Într-o zi, când călugării au ajuns la Sfântul Iona și își anunțau venirea printr-o rugăciune, au așteptat, însă răspunsul nu a mai venit din peșteră. Intrând, l-au găsit pe binecuvântatul lor învățător îndepărtat de deșertăciunile lumești odihnindu-se în pace. Aceasta se întâmpla la începutul secolului al XVII-lea. Au luat sfintele și cinstitele sale moaște și le-au îngropat în Mânăstirea Buna Vestire, ctitorită de el. De-a lungul secolelor, mormântul său a devenit vas al harului dumnezeiesc, aducând vindecări multora care se apropie de el cu credință.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2025.

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.