Sfântul Ioan Făcătorul de Minuni, Arhiepiscopul Novgorod-ului

Zi de cinstire aparte: 7 septembrie

Sfântul Ioan, Arhiepiscopul de Novgorod, s-a născut în Novgorod, din părinți evlavioși, Nicolae și Cristina. Și-a petrecut copilăria într-un mediu liniștit și cu pace.

După moartea părinților, Ioan și fratele său Gavriil au decis să întemeieze o mică mânăstire, în cinstea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din moștenirea lor.

La început, au construit o biserică din lemn, dar la scurt timp au înălțat și o biserică din piatră. Intențiile lor bune nu au fost lipsite de încercări. Înainte de a termina construcția lăcașului din piatră, frații își epuizaseră cu totul mijloacele. Doar credința lor fermă și vie i-a inspirat să continue ceea ce începuseră. S-au îndreptat pentru ajutor, cu credință, către Împărăteasa Cerului.

Prin credința și sărguința lor, Maica Domnului a făcut simțită milostivirea Sa. Dânsa le-a spus, într-un vis, că le va oferi toate cele necesare finalizării lăcașului. În dimineața următoare, frații au văzut un cal splendid, încărcat cu doi saci cu aur. Nimeni nu a apărut lângă el, iar când frații au scos sacii, calul a și dispărut. Astfel, Maica lui Dumnezeu a salvat mânăstirea.

După finalizarea construcției mănăstirii, sub protecția Maicii lui Dumnezeu, frații au fost îmbrăcați în schima monahală. Sfântul Ioan a luat numele Ilie, iar Sfântul Gavriil a luat numele Grigorie.

Cronicile vorbesc despre faptul că Sfântul Ioan a fost făcut Episcop, la începutul anului 1162. Prima sa scrisoare arhipăstorească a fost adresată clerului eparhiei sale. Acesta se arăta plin de îngrijorare și de temere vizavi de turma sa, epistola fiind scrisă într-un duh de îndrumare părintească: „Mulțumim lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prin rugăciunile voastre; căci eu, un simplu om, ar fi trebuit să refuz această înaltă slujire de care nu sunt vrednic".

   Sfântul a vorbit despre chemarea păstorului. Păstorul, fiind îngrijorat pentru oile sale, nu numai că pedepsește, dar îi și vindecă pe cei care duc o viață păcătoasă.

   În anul 1165, Sfântul Ioan a fost ridicat la rang de Arhiepiscop (în acea perioadă, Novgorod-ul devenea Arhiepiscopie).

   Iarna din 1170 a fost o perioadă foarte dificilă pentru Novgorod. Forțele din Suzdal cu aliații lor au asediat orașul timp de două zile, întrucât poporul din Novgorod nu îl accepta pe Prințul Sviatoslav.

   Îndurerați, oamenii din Novgorod s-au rugat lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru salvarea orașului. În a treia noapte, în timp ce se ruga în fața unei Icoane a Mântuitorului, Sfântul Ioan a auzit o voce care îi poruncea să meargă la Biserica Mântuitorului, pe strada Ilina, să ia Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și să o ducă pe zidurile orașului.

   Dimineața, Sfântul le-a spus oamenilor despre poruncă și și-a trimis diaconul, cu preoții, la Biserica Mântuitorului, după Icoană. Intrând în biserică, Arhidiaconul s-a înclinat înaintea Icoanei și a vrut să o ia, dar Icoana nu s-a lăsat ridicată. Arhidiaconul s-a întors la Arhiepiscop și i-a spus ce s-a întâmplat.

   Apoi, Sfântul cu toată adunarea a mers la Biserica Ilina și, în genunchi, a început să se roage înaintea Icoanei. Au început să cânte un Paraclis, iar după a șasea cântare, Icoana, singură, s-a mutat din loc. Oamenii, cu lacrimi, au strigat: „Doamne, fie-Ți milă!”.

   Apoi Sfântul Ioan a luat Icoana și, împreună cu doi diaconi, au dus-o spre zidurile orașului. Poporul din Novgorod se văzuse înfrânt, pentru că forțele din Suzdal și aliații lor erau pregătiți de atac. La ceasul al șaselea a început atacul, iar săgețile cădeau ca ploaia. Apoi, Icoana și-a îndreptat vederea către oraș și lacrimi au izvorât din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe veșmântul Sfântului.

   Întunericul a acoperit, atunci, forțele Suzdal-ului, acestea devenind neputincioase neputând să mai vadă, și s-au prăbușit de spaimă. Acestea s-au întâmplat pe 25 februarie 1170. Ulterior, Sfântul Ioan a stabilit o sărbătoare pentru Novgorod, în cinstea Semnului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (27 noiembrie).

   Armata Suzdal-ului a provocat mari pierderi regiunii Novgorod. De asemenea, Arhipăstorul nu a rămas deoparte. El a arătat îngrijorare părintească față de gospodăriile devastate care sufereau de foame și a împărțit ajutoare orfanilor. La fel ca și alți ierarhi ruși, el s-a arătat împăciuitor și a ajutat să înceteze lupta fratricidă rusească, prin rugăciunile și virtuțile sale. În anul 1172, Arhipăstorul a călătorit în Vladimir, pentru a-l împăca pe Prințul Andrei Bogoliubschi cu novgorodenii.

   Sfântul nu numai că s-a preocupat de neînțelegerile din sânul poporului său, dar, mai ales s-a preocupat de iluminarea duhovnicească a oamenilor. Sfântul Ioan a dedicat multă atenție discuțiilor duhovnicești, care aveau loc adesea în cercul clericilor și al laicilor. Sunt păstrate aproximativ 30 dintre îndrumările sale cu privire la Botez, Mărturisire, Sfânta Euharistie.

   Îndrumările destinate călugărilor erau pline de măreție duhovnicească: „Odată ce au urmat lui Hristos, călugării, ca realitate a vieții duhovnicești prin Cruce, ar trebui să viețuiască în locuri retrase, separate de oamenii lumești, încât să nu răpească nimic pentru sine și să fie dedicați în totalitate lui Dumnezeu".

„Nefiind pentru toată lumea, mânăstirea servește ca tratament pentru iubire, după cum tăcerea este pentru furie, neagonisirea pentru bani, iar mormântul pentru avariție. 

Viața monahală și viața lumească sunt incompatibile, după cum nu pot trage alături o cămilă și un cal. Călugărul își pleacă grumajii sub jugul Creatorului și trebuie să tragă plugul în valea smereniei, pentru a înmulți grâul firav, prin căldura Duhului Dătător de Viață, și a semăna semințele rațiunii lui Dumnezeu. 

Cel îmbrăcat în haine negre nu este propriul său stăpân; fiind asemenea zeilor, aveți grijă să nu cădeți între laudele oamenilor și nici să nu vă prăbușiți de pe înălțimi, precum lucifer... căci mândria trufașă vine din slava omenească”.

Puterile duhovnicești ale harului Sfântului erau neobișnuite. Pentru simplitatea sufletului său și curăția inimii sale, Dumnezeu i-a dat putere împotriva demonilor. Odată, când Sfântul se ruga noaptea, așa cum îi era obiceiul, a auzit ceva clipocind în apa din lighean. Văzând că nu era nimeni lângă el, Sfântul și-a dat seama că acesta era un duh rău care încerca să-l sperie.

Sfântul a făcut semnul crucii, deasupra ligheanului, și a făcut astfel ca duhul să rămână nemișcat. Curând, duhul rău nemaiputând suporta rugăciunea Sfântului, care îl ardea ca focul, a început să implore să fie eliberat din lighean. Sfântul a fost de acord, dar i-a poruncit demonului să-l ducă de la Novgorod la Ierusalim, la Mormântul Domnului și înapoi - totul într-o singură noapte. Duhul rău a îndeplinit porunca Sfântului, dar l-a rugat să nu vorbească nimănui despre rușinarea lui de către Sfânt.

Într-una din conversațiile sale, însă, Sfântul a spus turmei sale că știa un om care vizitase Țara Sfântă într-o singură noapte. Răzbunarea duhului rău nu a întârziat: a început să împrăștie lucruri femeiești prin chilia sa. Odată, când oamenii se adunaseră în chilia Sfântului Ioan, cel rău a luat chip de femeie care alerga prin fața lor, ca și cum ar fi fugit din chilie.

   Sfântul a auzit gălăgia și a întrebat, cu blândețe: „Ce s-a întâmplat, fiii mei, ce e cu acest zgomot?”. Mulțimea neascultătoare, strigând împotriva Sfântului și acuzându-l în toate felurile de o viață necuviincioasă, l-a târât la râul Volhov. L-a pus pe Sfânt pe o plută și i-a dat drumul de-a lungul curentului râului. Dar pluta, împotriva așteptărilor, naviga împotriva curentului, direct către mânăstirea de călugări "Sfântul Gheorghe", la peste trei kilometri de Novgorod.

   Văzând aceasta, oamenii s-au rușinat și, cu plâns și strigăte, au mers de-a lungul malului râului, în urma plutei, implorându-l pe Sfânt să-i ierte și să revină în oraș. Inima umilului arhipăstor s-a umplut de bucurie, nu numai pentru el, ci și pentru turma sa: „Doamne, nu le socoti lor acest păcat!”, s-a rugat el, dând iertare tuturor.

   Acest lucru s-a întâmplat cu puțin timp înainte de mutarea la Domnul a Sfântului. Simțind apropierea acesteia, a luat schima, cu numele Ioan, același nume pe care îl avusese în tinerețe. El l-a pus pe fratele său, Sfântul Grigore (24 mai), ca succesor al său. Sfântul s-a mutat la Domnul, pe 7 septembrie 1186, și a fost înmormântat în Biserica Sfânta Înțelepciune.

   În 1439, se făceau reparații la Catedrala "Sfânta Înțelepciune" (Hagia Sofia), prin sârguința Sfântului Eftimie; în Paraclisul "Sfântul Ioan Înaintemergătorul", o piatră s-a desprins brusc și a crăpat capacul mormântului care se afla acolo. Sfântul Eftimie a dat poruncă să se ridice scândurile rupte de piatră, iar lăcașul s-a umplut de bună mireasmă.

   În mormânt, se vedeau sfintele moaște, nestricăcioase, ale Sfântului, dar nimeni nu a realizat cine era acel arhipăstor. În chilia sa, Sfântul Eftimie a început să se roage cu aprindere, ca Dumnezeu să-i descopere numele acelui Sfânt.

   În acea noapte, un bărbat i-a apărut înainte, îmbrăcat în veșmintele unui ierarh, și a spus că el este Arhiepiscopul Ioan, care s-a învrednicit în slujba minunii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în cinstea Semnului Ei.

   „Vă rostesc voia lui Dumnezeu:”, a continuat Sfântul, „să sărbătorim pomenirea Arhiepiscopilor și Prinților care zac aici, pe 4 octombrie, iar eu mă voi ruga lui Hristos, pentru toți creștinii”.

   Amintirea sa este sărbătorită și la Soborul Ierarhilor din Novgorod, pe 10 februarie. În anul 1630, a fost stabilită și o altă zi de sărbătoare specială, pentru data de 1 decembrie.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2025.