Sfântul Ilarion de la Optina

Zi de cinstire aparte: 18 septembrie

   Sfântul Ilarion (Ponamarov) s-a născut în Kluș, în noaptea de Paște, 8-9 aprilie 1805. Nichita și Eufimia Ponamarov l-au numit pe al treilea fiu al lor, Rodion, în cinstea Sfântului Irodion din cei Șaptezeci. El a considerat întotdeauna ziua de 8 aprilie, ziua pomenirii Sfântului său protector, ca fiind ziua sa de naștere. După Rodion, Ponamarovilor li s-au născut un fiu și o fiică. Fiica, însă, a murit la scurt timp după naștere.

   Nichita Ponamarov lucra în oraș ca croitor, iar uneori afacerea sa îl ducea la casele moșierilor locali. Prin urmare, Rodion și-a văzut rareori tatăl până la vârsta de cincisprezece ani.

   Rodion era un copil liniștit, neîndemânatic, care nu se juca prea mult cu alți copii, deoarece aceștia își băteau joc de stângăcia lui. Chiar și membrii propriei sale familii se comportau nepoliticos față de el și doar rareori îi arătau afecțiune. Felul în care era tratat îl făcea să fie mereu îngrijorat și posomorât.

   Într-o iarnă, se juca în zăpadă cu niște prieteni, folosind o scândură veche pe post de sanie. Scândura s-a rupt și l-a lăsat pe Rodion cu o cicatrice permanentă la degetul mâinii stângi. Altădată, s-a rănit de un corn de șa, în timp ce călărea. Aceste răni au avut efect și asupra sănătății sale, care nu a fost niciodată robustă.

   Familia s-a mutat în regiunea Novopersk din Voronej în 1820, iar Rodion a locuit acolo până la vârsta de douăzeci de ani. Își ajuta tatăl în muncă și dobândea treptat abilități de croitor. Părinții lui își doreau ca el să urmeze această meserie, chiar dacă mama sa i-a prezis odată că va deveni călugăr. Rodion însuși își dorise viața monahală, încă de mic copil, dar acum se dedicase croitoriei, căci știa că acest meșteșug i-ar fi fost de mare folos în mânăstire.

   Rodion a plecat la Moscova, în decembrie 1825, pentru a învăța mai multe despre meseria de croitor, ajungând acolo cu foarte puțini bani și neavând unde să stea. A lucrat cu diverși croitori, dar munca a fost dificilă și s-a îmbolnăvit. Sănătatea sa precară, avea să spună el mai târziu, l-a salvat probabil de la căderea în multe vicii. După ce a sporit în abilitățile sale de croitor, Rodion a părăsit Moscova și s-a întors acasă.

   Familia s-a mutat din nou, în 1829, de data aceasta la Saratov. Rodion a fost logodit de două ori, dar Domnul nu a vrut ca el să urmeze această cale. Prima sa logodnică a murit după o scurtă boală, iar Rodion pur și simplu și-a pierdut interesul pentru a doua.

   Saratov-ul găzduia mulți sectanți de tot felul, iar Sfântul s-a implicat cu mai mulți activiști care încercau să le combată învățăturile false. Lucrarea misionară a lui Rodion ar fi putut influența mulți sectanți să se întoarcă la Biserica Ortodoxă. Din cauza unor neînțelegeri, însă, Rodion și prietenii săi au fost judecați. Drept urmare, autoritățile l-au ținut pe Rodion sub observație, în următorii patru ani. Această urmărire a fost greu de îndurat de el și l-a îngreunat foarte mult în treburile sale.

   Prin studierea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, dorința lui Rodion de a deveni călugăr a reînviat. Drept urmare, a decis să găsească mânăstirea cea mai potrivită pentru el. În 1837 și 1838, Rodion a vizitat mânăstiri din Sarov, Suzdal, Rostov, Tihvin, Moscova, Poceaev și alte locuri. În cele din urmă, a ajuns în fața porților Optinei. Avea treizeci și patru de ani.

   La început, Rodion a fost așezat într-o chilie lângă Părintele Varlaam, un egumen bătrân al Mânăstirii Valaam. Părintele Varlaam era un om de mare statură duhovnicească, având astfel o influență profundă asupra tânărului și devenind primul său îndrumător în ce privește Rugăciunea lui Iisus.

   În anii următori, Starețul Ilarion își amintește cum l-a vizitat pe Părintele Varlaam, pentru a-i istorisi despre diversele lucruri pe care acela le văzuse sau le auzise. Părintele Varlaam l-a întrebat, atunci: „Îți este de folos asta? Ți-ar fi mai bine să nu vezi sau să nu auzi nimic. Încearcă să-ți cercetezi cugetul și inima mai des”. Cu sfaturile sale înțelepte, Părintele Varlaam l-a ajutat pe Rodion în creșterea sa duhovnicească de monah.

   Sfântul Antonie (7 august), superiorul schitului, a fost transferat la Maloiaroslaveț, pe 1 decembrie 1839. El a fost înlocuit de Sfântul Macarie (7 septembrie), duhovnicul mânăstirii. Rodion a fost desemnat să-i fie îngrijitor de chilie, rămânând în această ascultare până la moartea Starețului, în 1860. Rodion mergea la Părintele Macarie, pentru Spovedanie, și la Sfântul Leonid (11 octombrie) pentru depănarea zilnică a gândurilor sale. În efortul de a se curăța de patimi, Rodion și-a lepădat propria voință și l-a ascultat pe Starețul Macarie în toate lucrurile.

    Părintele Macarie era foarte strict cu ucenicii și nu permitea nici cea mai mică neascultare. Nu era niciodată primul care să aducă în discuție eșecurile și lipsurile cuiva, ci aștepta ca acela să-și mărturisească propria greșeală. El i-a învățat pe ucenici să-și iubească aproapele și să îndure necazurile cu răbdare.

   Din momentul în care Rodion a ajuns la Optina, a avut și alte ascultări pe lângă aceea de îngrijitor de chilie al Părintelui Macarie. În același timp, îngrijea grădinile de flori și de legume și lucra ca brutar și apicultor. A îndeplinit fiecare sarcină care i-a fost încredințată, cu răbdare.

   Deși progresul său duhovnicesc era ascuns celorlalți, acesta a fost văzut de Dumnezeul Atoatevăzător. La momentul potrivit, a primit tunderea monahală și i s-a dat numele Ilarion. Părintele Macarie a recunoscut maturitatea duhovnicească a ucenicului său și a prezis că el și Sfântul Ambrozie (10 octombrie) îi vor succeda ca Stareți după moartea sa. Prin urmare, Starețul Macarie le-a încredințat, Părintelui Ilarion și Părintelui Ambrozie, sarcina de a da sfaturi numeroșilor săi fii duhovnicești.

   Fiind cel mai apropiat ucenic al Sfântului Macarie, Părintele Ilarion a fost ales să fie Superior al Schitului și Părinte Duhovnicesc al mânăstirii. Îi spovedea pe toți frații încredințați lui, de cinci ori pe an, o dată în timpul fiecărui Post și de două ori în timpul Postului Mare. Fiecare călugăr era întrebat în detaliu despre viața sa interioară și primea sfaturi despre cum să se comporte în viitor. Când termina cu Spovedania călugărilor, Părintele Ilarion începea să spovedească monahiile și bărbații și femeile care veneau la el din diverse locuri. Deși erau mulți oameni, Părintele nu a refuzat niciodată pe nimeni. Rareori își exprima propria părere, alegând sa citeze din Sfânta Scriptură sau din scrierile Sfinților Părinților. Uneori, le spunea oamenilor ceea ce spusese Părintele Macarie în situații similare. Era foarte eficient în a da sfaturi, pentru că practica întotdeauna ceea ce predica și experimentase deja lucrurile care îi tulburau pe fiii săi duhovnicești.

   Bătrânul îi îndemna pe oameni să se întristeze pentru păcatele lor și, prin întrebările sale, îi aducea la conștientizarea stării lor duhovnicești. Uneori, îi ajuta să-și amintească de păcatele pe care uitaseră să le mărturisească, păcate care puteau sta la baza slăbiciunii lor sufletești. Dădea canon, în funcție de vârsta, sănătatea și circumstanțele fiecărei persoane. Îi cerea, celui ce se pocăia, să citească anumite rugăciuni, să facă metanii, să dea milostenie și să evite acele obiceiuri și distracții care nu sunt potrivite pentru un creștin. Mulți oameni au primit mult câștig spovedindu-se la el și au continuat să trăiască ținând cont de sfaturile pe care acesta le dăduse. Nu numai că se vindecau de neputințele lor duhovnicești, dar uneori Părintele Ilarion îi vindeca și de bolile lor fizice sau mentale.

   Prin rânduiala lui Dumnezeu, Părintele Ilarion a fost grav bolnav, timp de doi ani. În toată acea vreme, nu L-a rugat pe Dumnezeu să-l însănătoșească. În schimb, a cerut să-i se dea răbdarea care să-l ajute să suporte boala. Se împărtășea regulat și, de două ori, a luat parte la Taina Sfântului Maslu.

   În ultimele treizeci și trei de zile ale vieții sale, Părintele Ilarion s-a împărtășit zilnic cu Tainele dătătoare de viață ale lui Hristos. Părintele Ilarion a respectat rânduiala de rugăciune la chilie, până în ultimele clipe ale vieții sale. S-a mutat la cele veșnice, în ziua de 18 septembrie a anului 1873.

   În timpul ultimei boli a Părintelui Ilarion, Sfântul Macarie i s-a arătat de multe ori în vis. Pe măsură ce se apropia de trecerea sa la cele veșnice, aceste apariții au devenit mai frecvente. A fost înmormântat lângă iubitul său Stareț, Sfântul Macarie.

   Patriarhia Moscovei a stabilit, ca zi de cinstire specială locală a Stareților Optinei, data de 13 iunie, începând din anul 1996. Lucrările de descoperire a sfintelor moaște ale Sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie și Anatolie al II-lea au pornit în data de 7 iulie 1998 și s-au încheiat a doua zi. Cu toate acestea, din cauza sărbătorilor bisericești (Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul etc., dupa calendarul vechi Iulian) asociate cu datele reale ale descoperirii sfintelor moaște, Patriarhul Alexei al II-lea a desemnat ziua de 27 iunie (10 iulie) ca dată pentru comemorarea acestui eveniment. Sfintele moaște ale Sfinților Stareți se odihnesc, acum, în noua biserică închinată Icoanei VLADIMIR a Maicii Domnului.

   Bătrânii Optinei au fost canonizați de Patriarhia Moscovei, spre venerare universală, în ziua de 7 august 2000.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2025.