Sfântul Cuvios Atanasie din Serpuhov

Zi de cinstire aparte: 12 septembrie

Sfântul Atanasie din Serpuhov (în lume Andrei) s-a născut la Obonej Piatina, în familia preotului Auxentie și a soției sale, Maria. Încă din tinerețe, a fost înclinat către rugăciune și renunțarea la lume și a căutat un îndrumător vrednic în ceea ce privește nevoințele monahale.

În acea perioadă, vestea despre Sfântul Serghie de Radonej se răspândise deja în întreaga Rusie. Mânăstirea Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, din Makoveț, devenise pentru toată lumea un model luminos de organizare monahală. Aici, în mânăstire, viața de obște transforma „discordia plină de ură a acestei lumi”, creând o unitate a duhului întru unimea iubirii, bazată pe modelul Dumnezeieștii Treimi. Tânărul Andrei a plecat de la periferia Novgorodului, către Cuviosul Serghie, la Makoveț, urmându-i pașii în căutarea desăvârșirii duhovnicești.

Numit Atanasie în monahism, în cinstea Sfântului Atanasie cel Mare, ucenicul și următorul vieții Sfântului Antonie cel Mare, întemeietorul monahismului egiptean, Sfântul Atanasie a devenit la rândul său un vrednic ucenic al marelui egumen Serghie, Părintele și învățătorul monahismului rusesc.

Ucenicii Sfântului Serghie, pe lângă ascultările monahale obișnuite, primeau binecuvântarea Sfântului stareț, pentru slujiri bisericești speciale: copierea cărților, pictarea icoanelor, construirea de biserici. Aceasta adăuga vieții o calitate bisericească autentică, conferind frumusețe și imnologie, o transfigurare liturgică a lumii lui Dumnezeu.

Ascultarea preferată a Cuviosului Atanasie, pe care și-a impus-o singur, a fost copierea cărților. Cărțile sfinte erau considerate de Părinți la același nivel cu Sfintele Icoane - cea mai importantă modalitate de a transmite idei bisericești, de creativitate teologică și liturgică.

Școala Sfântului Serghie - dezvăluind Bisericii Ruse și Universale întreaga întindere a cunoașterii teologice experiențiale a Preasfintei Treimi - a fost strâns legată de înflorirea literaturii bisericești, de necesitatea îmbogățirii interactive a Bisericii Ruse prin operele literare ale Bisericii Bizantine și ale teologilor acesteia, precum și prin profunda experiență duhovnicească a asceților ruși.

În anul 1374, Prințul Vladimir Andreevici Viteazul de Serpuhov, coleg al Sfântului Dimitrie al Don-ului, s-a adresat Sfântului Serghie cu o cerere de a întemeia o mânăstire pe pământurile sale. Cuviosul Serghie a mers la Serpuhov cu ucenicul său iubit Atanasie și, după ce a înființat Mânăstirea “Zămislirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, l-a binecuvântat pe Sfântul Atanasie să o organizeze și apoi să-i fie egumen.

Mânăstirea Sfântului Atanasie a fost construită lângă orașul Serpuhov, pe malul înalt al râului Nara. De aceea, au numit-o „Vîsoțkoi” [„Cea înaltă”]. De aici și titlul său, cu care a intrat în istoria Bisericii Ruse fondatorul și primul său egumen, Sfântul Atanasie de Visoțk.

Cuviosul Atanasie s-a apucat cu zel de organizarea mânăstirii care i-a fost încredințată. Mulți asceți ruși au ajuns aici, „pe înălțimi”, pentru o educație sporită în monahism.

Conform învățăturii Cuviosului Atanasie, păstrată pentru noi de Epifanie cel Înțelept, a fi călugăr nu este un lucru ușor. „Datoria călugărilor constă în aceasta: să fie treji în rugăciune și în poruncile dumnezeiești, până la miezul nopții, iar uneori toată noaptea. Să nu mănânce decât pâine și apă, chiar și untdelemnul și vinul fiind cu totul nepotrivite”. Conform cuvintelor Sfântului lui Dumnezeu, mulți au mers la el la Mânăstirea de pe Înălțimi, „dar apoi au lenevit și, neputând îndura nevoințele luptei ascetice, au fugit".

Acei asceți cu o valoare monahală mai mare au rămas cu Sfântul Părinte. Astfel, la această mânăstire - la ucenicul și ascetul său Atanasie - purtătorul de Dumnezeu Serghie de Radonej l-a trimis pe viitorul succesor, Sfântul Nicon (17 noiembrie), pentru tundere și îndrumare în nevoințele monahale. Sfântul Atanasie l-a învățat: „Monahii sunt numiți 'Mucenici de Bunăvoie'. Mulți Sfinți Mucenici au suferit o singură oră și apoi au murit, dar călugării îndură în fiecare zi suferințe nu de la chinuitori, ci din interior, de la dorințele trupului și de la dușmanii minții. Sunt lupte, iar ei suferă până la ultima suflare”.

În 1478, după mutarea la Domnul a Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei, noul Mitropolit, Sfântul Ciprian (16 septembrie), ajungea la Moscova. Dar Marele Prinț Dimitrie al Donului a vrut să-l numească pe propriul său preot și coleg Mihail [Mitaia] Mitropolit , deci nu l-a acceptat pe Mitropolitul Ciprian. În schimb, l-a expulzat din Moscova.

Sfântul Ciprian se afla într-o poziție dificilă. Dar a găsit sprijin și simpatie printre pilonii monahismului rusesc, Sfinții Serghie de Radonej și Atanasie de Vîșoțk. Încă de la început, aceștia au văzut legitimitatea canonică a Mitropolitului în disputa sa cu Marele Prinț și l-au sprijinit în lupta prelungită (1478-1490) pentru restaurarea ordinii canonice și unității în Biserica Rusă. Sfântul Ciprian a trebuit să călătorească de mai multe ori în acei ani, la Constantinopol, pentru a participa la deliberările Sinodului privind guvernarea Bisericii Ruse.

Într-una dintre aceste călătorii, cu binecuvântarea Sfântului Cuvios Serghie, Sfântul Atanasie de Visoțk a mers la Constantinopol împreună cu prietenul său Mitropolit, lăsându-și propriul ucenic, pe Sfântul Atanasie cel Tânăr, ca egumen al Mânăstirii Visoțk.

La Constantinopol, Sfântul Atanasie s-a stabilit în Mânăstirea “Sfântul Înaintemergător și Botezător Ioan” (Studion), unde a găsit o chilie pentru sine și pentru mai mulți ucenici care merseseră cu el. 

Sfântul Atanasie s-a învrednicit cu rugăciunea și cărțile teologice mântuitoare. Călugărul a petrecut aproximativ douăzeci de ani în capitala culturii bisericești, lucrând la traducerea cărților din limba greacă și copiind cărți bisericești, pe care apoi le trimitea în Rusia. Prin urmare, el a transmis Bisericii Ruse nu doar o moștenire a marii gândiri ortodoxe, ci și tradițiile maeștrilor Constantinopolului în iluminarea manuscriselor, cu caligrafia lor elegantă și măiestria miniaturilor, realizând o armonie între conținut și formă. O legătură creativă continuă s-a stabilit între copierea iscusită a cărților, de către Sfântul Atanasie, la Constantinopol, și școala caligrafică și iconografică a Mânăstirii Vîsoțk din Serpuhov.

Nu întâmplător, în special la Mânăstirea Vîsoțk, Sfântul egumen Nicon l-a călăuzit pe viitorul iconograf Sfânt Andrei Rubliov (4 iulie), așa cum odinioară purtătorul de Dumnezeu Părinte Serghie îl călăuzise pe însuși Nicon, în această mânăstire, spre maturitatea duhovnicească și spre înțelegerea spiritului întineritor și transformator al frumuseții bisericești pure.

În această slujire sacră a frumuseții bisericești, în activitate liturgică constantă spre slava Preasfintei și Dătătoare de Viață Treimi, geniul purtător de viață al Sfântului Andrei s-a maturizat. Dumnezeu l-a hărăzit, astfel, pentru marea redare vizuală a moștenirii teologice și liturgice a Sfântului Serghie, prin renumita Icoană făcătoare de minuni nemuritoare a Preasfintei Treimi, destinată iconostasului Catedralei Preasfânta Treime. În creativitatea iconografică a Sfântului Andrei Rubliov, la fel ca în activitatea de construire a lăcașurilor a Sfântului Nicon și în lucrările hagiografice ale Sfântului Epifanie cel Înțelept, găsim întruchiparea și sinteza celor mai fine tradiții ale artei bizantine și rusești.

Această sinteză creativă a fost slujită și de Sfântul Atanasie de Vîsoțk, toată viața sa. Trăind la Constantinopol, a continuat să lucreze pentru Biserica Rusă și pentru țara sa natală. Ca să dăm un singur exemplu, a trimis la Mânăstirea din Vîsoțk zece icoane în cel mai fin stil grecesc. El și ucenicii săi au tradus, în limba slavă, „Cele Patru Sute de Capete” ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, Capitolele lui Marcu despre slujbele bisericești și Cuvântările Sfântului Simeon Noul Teolog.

În anul 1401, chiar înainte de mutarea sa la Domnul, Cuviosul Bătrân a copiat și, probabil, a tradus el însuși un Tipic Bisericesc, distribuit în Biserica Rusă, sub titlul „Ochiul Bisericii”.

Sfântul Atanasie și-a petrecut viața lucrând constant la cărți. S-a mutat la Domnul, pe când se afla în Constantinopol, la bătrânețe, în anul 1401 (sau poate puțin mai târziu). Cronicarii ruși îl menționează ca pe un Bătrân „virtuos, învățat, cunoscător al Sfintelor Scripturi”, despre care „în prezent scrierile sale dau mărturie”. Viața sa a fost scrisă în anul 1697 de ieromonahul Carion [Istomin] de la Mânăstirea Ciudov din Moscova.

Succesorul și ucenicul Sfântului Atanasie, Sfântul Atanasie cel Tânăr, a îndrumat cu succes viața duhovnicească a fraților și a dat un exemplu prin propria sa viață plăcută lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie cel Tânăr a adormit întru Domnul, după o îndelungată boală, pe 12 septembrie 1395. În manuscrisele vechi ale Sfinților se spune, despre el: „Sfântul Atanasie, egumen al Mânăstirii ‘Zămislirea’ din Vîșoțk din Serpuhov, un nou făcător de minuni care a adormit în anul 6904 (1395) în a doisprezecea zi a lunii septembrie, ucenicul Sfântului Atanasie, ucenicul minunat al Sfântului Serghie, care mai târziu a fost la Constantinopol și a adormit acolo”.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2025.