Sfânta Nouă Muceniță Filoteea monahia

Zi de cinstire aparte: 19 februarie

Sfânta Muceniță Monahie Filoteea s-a născut la Atena, în anul 1522. Părinții ei, Siriga și Anghel Venizelu, au fost vestiți nu doar pentru că erau învățăți și bogați, ci și pentru că erau profund evlavioși. Adesea, Siriga, cu inimă bună, O ruga pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei aprinse au fost auzite și s-a născut o fiică. I-au pus numele Revula.

Părinții și-au crescut fiica într-o profundă evlavie și în dreapta credință, iar când aceasta avea doisprezece ani au dat-o spre căsătorie. Soțul ei s-a dovedit a fi un bărbat necredincios și crud, care își bătea și chinuia adesea soția. Revula pătimea, cu răbdare, pe urma abuzurilor și se ruga lui Dumnezeu, ca El să-l facă pe soțul ei să-și revină în fire.

După trei ani, soțul Revulei a murit, iar ea a început să se nevoiască prin post, priveghere și rugăciune. Mai apoi, Sfânta a întemeiat o mânăstire de femei, în numele Apostolului Andrei cel Întâi Chemat (30 noiembrie și 30 iunie). Când mânăstirea a fost terminată, Sfânta a fost prima care primea tunsura monahală, cu numele Filoteea.

La acea vreme, Grecia suferea sub jugul turcesc, iar mulți atenieni fuseseră transformați în sclavi, de către cuceritorii lor turci. Sfânta Filoteea a folosit toate mijloacele pentru a-și elibera concetățenele, răscumpărând multe din robie. Odată, patru femei au fugit de stăpânii lor turci, care le ceruseră să renunțe la creștinismul lor, și s-au refugiat în Mânăstirea Sfintei Filoteea.

Turcii, aflând unde plecaseră femeile grecoaice, au năvălit în chilia Sfintei și au bătut-o. Au dus-o la guvernator, care a aruncat-o pe Sfânta ascetă în închisoare. Dimineața, mulțime de turci s-a strâns și a împins-o afară din închisoare. Guvernatorul a spus că, dacă nu renunță la Hristos, va fi sfâșiată în bucăți.

Tocmai când Sfânta Filoteea era gata să primească acea cunună pe care mucenicii sfinți o doresc, mulțime de creștini s-a adunat, prin harul lui Dumnezeu, i-a lămurit pe judecători și au eliberat-o pe Sfânta ascetă.

Întorcându-se la mânăstirea sa, Sfânta Filoteea a continuat în nevoință și cumpătare, în rugăciune și priveghere, pentru care a primit darul facerii de minuni. În Patesia, o suburbie a Atenei, a întemeiat o nouă mânăstire, unde s-a nevoit pe calea ascetismului, cu surorile.

În timpul Privegherii la sărbătoarea Sfântului Dionisie Areopagitul (3 octombrie), turcii au prins-o pe Sfânta Filoteea și au chinuit-o. În cele din urmă, au aruncat-o la pământ, pe jumătate moartă. Surorile au dus-o, cu lacrimi, pe Sfânta Muceniță, curgându-i sânge, la Kalogreza, unde a trecut la Domnul, pe 19 februarie 1589.

La scurt timp după aceea, sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Monahii Filoteea au fost duse la Catedrala din Atena.

Această stea strălucitoare a milosteniei a apărut în zilele întunecate ale ocupației turcești, doar pentru a revărsa mila lui Dumnezeu asupra poporului asuprit din Atena și pentru a călăuzi multe suflete aflate la marginea prăpastiei pierzării, pe calea dreptății.

Din alte surse, precum scrierile Ieromonahului Macarie din Simonos Petra, mai aflăm, că după moartea soțului ei tiranic, elberată din legăturile căsătoriei, în ciuda îndemnului rudelor ei, nu a luat în considerare o a doua căsătorie, ci s-a dedicat în întregime iubirii lui Dumnezeu, prin rugăciune și post, rămânând sub acoperișul părinților ei. Abia la moartea lor, cu zece ani mai târziu, ea și-a folosit întreaga avere pentru a întemeia prima mânăstire, conform îndemnurilor date ei, într-o arătare minunată, chiar de către Sfântul Apostol Andrei, căruia i-a și fost închinat lăcașul. Această mânăstire era situată pe locul actualei Catedrale Mitropolitane a Atenei.

Nu numai că s-a ocupat de ridicarea de chilii și a tuturor celorlalte clădiri de care are nevoie o mânăstire, dar a întemeiat și o serie întreagă de instituții caritabile alăturate: un spital, case de găzduire pentru săraci și bătrâni, diverse ateliere și, mai presus de toate, școli unde fetele și băieții din Atena puteau primi o educație creștină.

Astfel, mânăstirea Sfintei Filoteea a devenit, curând, pentru Atena, sursă de binecuvântări cerești, refugiu pentru cei afectați și centru pentru reînvierea tradițiilor poporului grec.

Deîndată ce primele clădiri monahale au fost gata, ea a primit vălul monahal, sub numele de Filoteea, împreună cu slujitoarele ei și un număr mare de alte tinere de diferite ranguri din societate, care se întorseseră de la ademenirile lumești pentru a porni, sub îndrumarea Sfintei Filoteea, pe calea îngustă care duce la Împărăția Cerurilor. Toate erau într-un singur gând, căutând să o urmeze în virtuți pe maica lor duhovnicească. 

Nu avea egal în milostenie și mângâiere față de săraci și neputincioși, pe care îi vizita și îi îngrijea. Oferind milostenie fără nicio reținere, mânăstirea ajunsese, odată, în așa grad de sărăcie încât surorile începuseră să se plângă de ea. Cu toate acestea, câteva zile mai târziu, doi domni au adus un dar mare, care a salvat comunitatea de la foame.

Credința și milostivirea ei au determinat-o pe Sfânta Filoteea să ofere găzduire, în mănăstire, femeilor creștine care fugeau din casele stăpânilor lor pentru a-și păstra credința și castitatea.

În consecință, turcii au înconjurat mănăstirea, s-au năpustit asupra Sfintei Filoteea, ca niște fiare sălbatice și, neținând cont de faptul că era bolnavă, au târât-o înaintea judecătorului, care a închis-o într-o celulă întunecată a închisorii. Când a fost chemată să se lepede de Hristos, căci altfel va suferi moartea, a recunoscut cu mare bucurie că cea mai dragă dorință a ei era să-și împlinească martiriul pentru dragostea lui Hristos.

Totuși, aceasta nu a fost voia lui Dumnezeu și, prin bunele intenții ale unor nobili greci din oraș, a fost eliberată. Întărită de această încercare, ea și-a reluat activitatea apostolică și lucrarea ascetică, cu și mai mare râvnă. Ajungând la desăvârșire, a dobândit harul facerii de minuni și pe cel al vindecării. Atât de multe erau ucenicele care voiau să i se alăture, încât a trebuit să înființeze cea de-a doua mânăstire. Tot acolo, se găsea și o mică peșteră, în care îi plăcea să se retragă, de dragul cugetării la Dumnezeu.

Influența ei în rândul poporului a stârnit ura turcilor. Într-o noapte, au intrat în noua mânăstire, în timpul unei Privegheri, și au năvălit asupra Sfintei, atât de violent, încât a rămas pe jumătate moartă la pământ. Ea a suportat urmările rănilor, cu răbdare minunată, și și-a dat sufletul martirizat Domnului, în data de 19 februarie 1589.

Numai douăzeci de zile trecuseră, și un miros minunat a început să izvorască din mormântul său. 

Nu cu mulți ani mai târziu a fost recunoscută oficial ca Sfântă a Bisericii.

Sfintele sale moaște, înaintea cărora se închină credincioșii și astăzi în Catedrala din Atena, au rămas nestricăcioase, spre slava lui Dumnezeu și mângâierea poporului creștin.

Împreună cu Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Ieroteu, ea este considerată Sfânta patronă a Atenei.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna februarie 2025.